O zi ploioasă de vineri ne-a găsit acasă la Lia Perjovschi. Ne-a invitat în spațiul ei din Sibiu să vorbim despre proiectul Muzeul Cunoașterii, care se află cu noi în încăpere, deocamdată, pe rafturi și în cutii. Casa e și spațiu de lucru, de documentare și depozitare. Înăuntru, rafturile construite până în tavan, îți țin privirea cocoțată pe cărți și pe borcanele pline de obiecte. Sunt colecțiile Liei adunate în călătoriile ei și care la un loc, însumează Muzeul Cunoașterii.

Lia este atipică, nu știu dacă nu e pleonasm să spui că artiștii sunt atipici, dar mi-a părut foarte ancorată în realitate, nu folosește clișee în exprimare sau descrieri interminabile, în schimb, ceea ce spune este firesc și responsabil. Aflăm de la ea că vremurile artiștilor boemi și neînțeleși s-au cam terminat, iar în ziua de azi „artistul trebuie să fie și manager, PR, critic, teoretician, profesor”.

Odată cu căderea comunismului a început să călătorească și să-și expună lucrările în afara țării și să viziteze muzee de artă: „Călătoriile au făcut o explozie în capul meu. Prima dată m-au interesat muzeele de artă, colecționam cărți poștale, pliante, afișe, cărți, cataloage.”

GloburiPrin anii 1998-1999 a devenit pasionată și de alt gen de muzee, muzeul de știință, muzeul omului, muzee ciudate și din dorința de avea „un reper al Totului”, s-a dezvoltat proiectul Muzeul Cunoașterii. Este un proiect interdisciplinar conceput pe șapte departamente: Artă, Corp, Pământ, Știință, Cultură, Cunoaștere, Univers. „Este un muzeu al muzeelor vizitate, o scurtă enciclopedie animată, o capsulă de informații utile”.

Muzeul Cunoașterii este un proiect gândit la scară mare. „Vreau să construiesc unul”, (cuprinde mii de obiecte colecționate din toate muzeele lumii, dictate cumva de cărțile citite, atent selectate), în care a reciclat Arhiva de Artă Contemporană (cărți, albume, fotografii, multiplii) și colecția de globuri pământești.

Obiectele sunt inteligente, banale, cinice, nu sunt colecții de lux, sunt obiecte ce trag semnale de alarmă. „Nu primesc donații de obiecte. Sunt un colecționar selectiv, aleg obiectele în funcție de spațiu și de mesajul din spatele lor”. Singurul care mai contribuie la lărgirea colecției este Dan Perjovschi, care după Lia, este cel mai familiarizat cu proiectul.

Ice cubeCă tot trăim și resimțim schimbările climatice, la departamentul Pământ, într-o cutie, Lia ne arată un obiect, o tavă de făcut gheață în formă de hartă geografică „poate că e un design cool, dar mie mi se pare un obiect cinic”, spune Lia.

Tot la departamentul Pământ este și o colecție de globuri pământești. „În anii ’90 când am început să ies, am văzut un glob pământesc cu picioare, o jucărie, și m-a intrigat. Globul pământesc pentru mine a fost un instrument de visat în timpul comunismului.”

MeccaO altă problemă cu care ne confruntăm este războiul psihologic al terorii. „Acesta e un alt obiect ce m-a intrigat, o riglă în formă de armă, asigură perpetuarea clișeelor în societate, violența. Sticla de apă în formă de grenadă am găsit-o în Pristina, Kosovo, pe o tarabă pe stradă, lângă o moschee, apă sfințită de la Mecca.”

Muzeul Cunoașterii este conceput pentru toate generațiile, cu mențiunea că subiectele sunt adresate în funcție de vârstă „au venit 30 de studenți de la artă din München (erau din toată lumea, studiau în Germania), Gianina Corondan ne-a vizitat cu un grup de elevi premianți, ce provin din familii defavorizate, grupuri de artiști din țară, arhitecți, curatori dintr-o rețea internațională, un grup de voluntari…”

„Când le explic vizitatorilor despre Muzeu și le arăt departamentul de Artă, Cultură, Corp, Științe, Cunoaștere, Univers sau Pământ, fiecare începe să se gândească la anumite lucruri (citite, văzute, imaginate)”. Este un proiect gândit interactiv. Vizitatorul vine, vede obiectele și apoi caută altele între ele. E ca un joc care îți stârnește curiozitatea și te invită să descoperi lucruri noi despre tine, dar și despre mediul în care trăiești. „E important să fie expus, apoi fiecare se descurcă. Odată ce începi să vezi, vezi tot mai mult”.

Pe meleagurile autohtone  nu am avut ocazia să vedem expoziția Liei, pentru că piața românească de artă/artă contemporană nu se dezvoltă simultan cu cea din Occident. În Occident, în schimb, expune des, jumătate de an călătorește și poartă cu ea un geamantan și o umbrelă, care reprezintă Universul. „Mai am o umbrelă pentru departamentul Pământ și încă una pentru Artă”, iar în geamantan se găsesc câteva obiecte sugestive pe care le combină în prezentare cu diagrame și cărți. Zâmbește și spune că merge ca Marry Poppins, cu un geamantan și o umbrelă sau trei umbrele, după caz.

Lia PerjovschiE abia începutul anului și orarul ei, îmi pare solicitant: China, unde va trimite doar materiale, pentru că se suprapune cu alt eveniment, apoi va expune la Belgrad, Salzburg, Marsilia, Zurich.

După discuții despre călătorii, muzee, expoziții internaționale, ne întoarcem acasă, la Sibiu, să vedem cât de ofertant este spațiul muzeal sibian. La capitolul muzee, Lia se declară mulțumită, în schimb, „la capitolul artă contemporană e dramatic. Nu sunt spații, ar trebui să existe minim două spații și nu la subsol sau în holul unei instituții, ci spații de sine stătătoare, gen white cube (cub alb) sau KunstHalle (hală de arte), în care, ca și artist,  poți face ce vrei. Ce fac sălile de sport, piscinele, patinoarele pentru corp, muzeele, galeriile și celelalte instituții culturale fac pentru minte. „Arta ne ajută să supraviețuim, să înțelegem” (Andre Malraux).

Dorința Liei este de a împărtăși celorlalți experiența și cunoștințele acumulate în timp. Nu o vede ca o formă de generozitate, ci mai degrabă ca pe un gest natural și responsabil, fiindcă „depindem de majoritate”. Ar vrea să înființeze o fundație, „să oferim celor care vor să studieze, posibilitatea de a avea acces gratuit la cărțile în care eu și Dan am investit foarte mult. Vrem ca spațiul nostru, atelierul, casa noastră să rămână ca o bibliotecă deschisă oricui, o mică rezidență pentru cei ce vor veni de pretutindeni. Cunoașterea e un lux, ai nevoie de bani și timp, dar este necesară pentru sănătatea unei persoanei și, respectiv, a unei societăți, așa că, vrem să lăsăm un mic nucleu de normalitate. Proiectul, însă, trebuie planificat în detaliu, să garanteze cineva că o să poată fi vizitat și peste 50 de ani și că nu se vor găsi doar praf și cotoare de cărți într-o ruină; biblioteca trebuie actualizată continuu pentru a fi utilă”.

Lia Perjovschi

Artistul de azi nu este un mofturos sau un răsfățat al sorții. Îl găsim în spatele muncii sale, pe care o admirăm sau blamăm, îl ascultăm într-o sală de curs sau îl întâlnim la o strângere de fonduri. El este managerul, negociatorul, profesorul, iar una dintre provocările vremurilor în care trăim e adaptabilitatea artistului la zgomotul vieții. „Trebuie să-ți plătești lumina, nu poți să-ți tai urechea ca în sec. XIX. Artiștii au găsit strategii de supraviețuire fabuloase, sunt idei ce pot genera alte idei ”, ne spune în încheiere Lia.

Einstein

(articol apărut în ediția tipărită a revistei Capital Cultural, Nr. 2)