Arta este o formă de autocunoaștere și calitatea asta este sensul apariției teatrului labirint: spectatorul devine actor principal într-un spectacol aproape spontan în care spațiul în sine capătă personificare, devenind personaj. Aflată la îngemănarea a două științe, pe de o parte teatrul, pe de altă parte psihologia, este o experiență a mirosului, a auzului, a vizualului, a încrederii, a memoriei, o experiență intensă în care spectatorul nu stă pe un scaun și lasă acțiunea să se întâmple. Spectatorul parcurge un traseu, parcurge labirintul spre sine.
Acest tip de artă ne-a fost adus în Sibiu prin trupa Asylum Labyrinth despre care Sebastian Dobrescu ne vorbește în următoarele rânduri.
Ce înseamnă teatrul labirint?
S. Dobrescu: Tehnic, este o formă de teatru experimental, senzorial, interactiv. Actanții sunt personaje dintr-o poveste prin care spectatorii trec, pe rând, ca personaje principale. Este o călătorie introspectivă, o aventură senzorială ce prinde amploare și formă în mintea și imaginația fiecărui spectator în timpul experienței și care pune fundația unei întâlniri private și intime a fiecărui spectator cu el însuși. Labirintul mai înseamnă și o lecție de viată, o călătorie în mister, presărată cu provocări reale ce oferă spectatorului posibilitatea de a înfrunta și a birui aceste provocări, toate într-un mediu sigur, într-o convenție teatrală.
Cum ai intrat prima dată în contact cu acest gen te teatru?
S. Dobrescu: Dintr-un foarte mare noroc. Am început să fac teatru labirint în vara anului 2012. Mă înscrisesem la un atelier generic de teatru fără să știu exact în ce urma să mă bag. Era atelierul pentru unul dintre cele mai mari spectacole de Labirint din București. A fost o poveste foarte frumoasă, o scurtă aventură plină de oameni frumoși și multe, multe emoții. De atunci, Labirintul mi-a oferit din ce în ce mai multe.
La nivel internațional, cum arată teatrul labirint? Vorbește-mi despre comunitatea asta, despre cel care a pornit pentru prima data pe drumul ăsta ..
S. Dobrescu: Teatrul Senzorial Labirint, ca metodă, a apărut la începutul anilor 90, prin galezul Iwan Brioc. El a teoretizat forma asta de teatru, inspirându-se și folosindu-se ca fundație de teatrul oprimaților a lui Augusto Boal și din lucrările antropologistului Enrique Vargas.
De atunci, Iwan călătorește și presară comunități de teatru labirint peste tot în lume. În ultimii 15 ani această metodă a căpătat o răspândire și o popularitate mondială, țări participante principale fiind Țara Galilor, Irlanda, Portugalia, România, Bulgaria, Danemarca. Toate grupurile acestea sunt fictiv conectate și formează Republica Imaginației.
Deși este un spectacol-surpriză și spectatorul, fiecare în parte, trebuie să experimenteze ce se întâmplă în…labirintul creat de voi, spune-ne câteva idei despre Rămășițe… care este esența spectacolului?
S. Dobrescu: Esența spectacolului se regăsește în multe elemente. Fără trăirea umană, versatilitatea ei și curajul de a explora aceste trăiri, Labirintul ar fi fad și fără sens. Zâmbetele oamenilor nu vin din spectacolul propriu-zis, ci din reprezentarea mentală și personală a poveștii prin care trece. În asta constă magia, că fiecare spectator trăiește spectacolul lui personal, raportat direct la viața și persoana lui.
Spațiul de desfășurarea a … faptelor este inedit. De ce această casă veche și cum ați ajuns la ea?
S. Dobrescu: Teatrul Labirint este o formă de teatru foarte strâns legată de spațiu. Fiecare loc are aspectul, mesajul, istoria și energia lui, care împreuna, deja, formează un spectacol. Noi doar venim, dăm praful la o parte și scoatem spectacolul la lumina zilei. Așadar este greu să adaptezi un spectacol la un nou spațiu, și, în același timp, casa e un loc foarte oportun pentru noi. Casa este proprietatea personala a unei colege de trupă care ne-a fost alături de la începuturile companiei până acum.
Cât de reticenți sunt oamenii față de genul ăsta alternativ și atât de personal?
S. Dobrescu: Până când intră. Toți spectatorii își lasă reticența și scepticismul la intrarea în casă, dovadă fiind faptul că, până acum, nu am avut niciun spectator care să renunțe la experiență, deși erau conștienți de această posibilitate.
Totuși e adevărat că lumea e destul de conservatoare și reticentă, în special când află pentru prima oară de această metodă, dar credem că vom reuși să spargem această bulă și să devenim o sursă constantă și tradițională de teatru alternativ pentru publicul sibian.
Echipa voastră nu-I tocmai ceea ce ne-am imagina..sunteți, majoritatea, veniți din alte domenii, domenii care nu interacționează cu idea de artă, creație, act artistic. Cum v-ați găsit, cum v-ați organizat și de ce nu o trupă exclusive de actori?
S. Dobrescu: Compania de Teatru Labirint Azilul este formată, așa cum este formată fiecare trupă de Teatru Labirint din lume, majoritar din voluntari fără antrenament scenic sau actoricesc. Asta nu înseamnă neapărat că nu au avut interacțiune cu arta sau chiar cu actoria, ba dimpotrivă. Orice persoană doritoare, cu un simt artistic, care vrea să ni se alăture este binevenită. De când am început compania, din februarie 2014, au trecut zeci de oameni prin companie. Dacă nu era locul lor aici, ei se eliminau. Acum, după oameni nou veniți, și, între timp multă lume plecată, avem o structură sigură de oameni de bază care continuă constant.
În privința celuilalt subiect, n-am nimic împotriva cu o trupă exclusiv de actori. Dar trebuie sa fac rost de vreo 15 actori, care să lucreze voluntar timp de vreo 4-5 ore pe zi, într-o piesă în care lumina e pe spectator, nu pe ei. Nu vreau să aduc injurii colegilor de breaslă sau orice altceva ce s-ar putea înțelege, ci vreau doar să zic că o trupă exclusiv de actori e mai greu de coordonat, și rămâne un proiect de viitor.
Ce este arta pentru tine și cum se reflectă asta în munca ta?
S. Dobrescu: Pentru mine, arta este subiectivă și personală. Are o definiție proprie care se reflectă în munca făcută cu pasiune indiferent de subiectul de muncă. Așadar orice poate și nu poate să fie arta.
Eu am o pasiune pentru a dărui. Și, în special, îmi place să dăruiesc povești și sentimente. Și asta mă străduiesc să fac cu fiecare Labirint, să dăruiesc cât mai mult oamenilor care au încredere în noi și pentru care facem lucrul acesta.
Ce se va întâmpla la 25h de teatru cu spectacolul „Rămășițe”?
S. Dobrescu: În primul rând, va fi un spectacol de 8 ore. În rest, habar n-am. Hai și tu sa vezi!
Înscrierile se fac pe www.asylumlabyrinth.ro.
