Unul dintre cei mai cunoscuți regizori polonezi de teatru, Grzegorz Jarzyna, directorul artistic al TR Warszawa, este invitatul festivalului Un nume / A Name din Târgu-Mureș, care se va desfășura între 29 august și 1 septembrie.

Punctul principal al festivalului vor fi patru proiecții VR ale spectacolului „G.E.N.VR”, povestea unei comunități alternative, ai cărei membri contestă realitatea pentru ca, provocând, să schimbe sistemul bazat pe frică, manipulare și supunerea individului. Încercând să distrugă sistemul, aceștia își construiesc propria comunitate. Un spectacol în același timp inovator, care folosește cele mai noi tehnologii de înregistrare audiovizuală VR. 

Pe lângă „G.E.N. VR”, publicul festivalului va putea vedea trei înregistrări ale spectacolelor lui Grzegorz Jarzyna și va putea participa la discuții cu regizorul și directorul  TR Warszawa, Roman Pawłowski. În plus, vor fi organizate ateliere pentru actorii Teatrului Național din Târgu-Mureș. Aceste evenimente sunt susținute de Institutul Polonez din București.

În plus, vor fi organizate ateliere pentru actorii Teatrului Național din Târgu Mureș.

„Evenimentul UN NUME creează condițiile ca aceste lucruri să se întâmple. Un showcase, dar și un laborator.Primul invitat este regizorul polonez Grzegorz Jarzyna, directorul artistic al unuia dintre cele mai importante teatre europene, TR Warszawa. Astfel încât numele complet al ediției-pilot a acestui eveniment este UN NUME. GRZEGORZ JARZYNA. Între 29 august și 1 septembrie 2019, regizorul polonez va conduce atelierul Căutând adevărul corpului, alături de coregraful rus Ivan Estegneev, cu actorii celor două companii (români și maghiari) ai Teatrului Național din Târgu Mureș. În fiecare seară, o proiecție a câte unui spectacol major al lui Jarzyna, începând cu cel de debut, Nebunie tropicală, continuînd cu Macbeth și Între noi e totul bine și încheind cu unul dintre cele mai recente, G.E.N (ce va putea fi urmărit în Realitate Virtuală) va da seamă de etapele principale din creația acestui artist. După fiecare proiecție Grzegorz Jarzyna se va angaja într-un dialog cu noi. Dramaturgul Roman Pawlowski va susține conferința Teatrul viitorului – Grzegorz Jarzyna și TR Warszawa incluzând proiectarea unor fragmente înregistrate din spectacole de teatru realizate în teatrul varșovian în mandatul artistic al lui Grzegorz Jarzyna”, spune Theodor-Cristian Popescu, inițiatorul și curatorul acestui eveniment .

Un eveniment organizat de Asociația Pentru Teatru Liviu Rebreanu în colaborare cu Compania Liviu Rebreanu a Teatrului Național Târgu Mureş.
Cu sprijinul :
• Ministerului Culturii și Identității Naționale
• Consiliului Local și Primăriei Minicipiului Târgu Mureș
• UNITER
• Institutului Polonez la București

Programul festivalului:

Toate evenimentele vor avea loc la Teatrul Național din Târgu-Mureș (Piața Teatrului nr. 1).

29 august 2019  

10.00 – CĂUTÂND ADEVĂRUL CORPULUI. Atelier de lucru pentru trupa Teatrului Național din Târgu-Mureș (Sala mare)  

19.30 – NEBUNIE TROPICALĂ, TR Warszawa, 1997. Proiecție urmată de un scurt Q &A cu Grzegorz Jarzyna (Sala mică)  

22.00 – G.E.N VR, TR Warszawa, 2017. Spectacol prezentat în realitate virtuală (Parking) 

30 august 2019  

10.00 – W POSZUKIWANIU PRAWDY CIAŁA / CĂUTÂND ADEVĂRUL CORPULUI. Atelier de lucru pentru trupa Teatrului Național din Târgu-Mureș (Sala mare) 

19.30 – MACBETH, TR Warszawa, 2007. Proiecție urmată de un scurt Q &A cu Grzegorz Jarzyna (Sala mică)  

22.00 – G.E.N VR, TR Warszawa, 2017. Spectacol prezentat în realitate virtuală (Parking) 

31 august 2019  

10.00 – W POSZUKIWANIU PRAWDY CIAŁA   CĂUTÂND ADEVĂRUL CORPULUI. Atelier de lucru pentru trupa Teatrului Național din Târgu-Mureș (Sala mare)  

19.30 – ÎNTRE NOI E TOTUL BINE, TR Warszawa, 2008 Proiecție urmată de un scurt Q &A cu Grzegorz Jarzyna (Sala mică)  

22.00 – G.E.N VR, TR Warszawa, 2017. Spectacol prezentat în realitate virtuală (Parking) 

1 septembrie 2019  

10.00 – CĂUTÂND ADEVĂRUL CORPULUI. Atelier de lucru pentru trupa Teatrului Național din Târgu-Mureș (Sala mare)   

17.30 – REALITĂȚI. Dialog public Theodor-Cristian Popescu cu Grzegorz Jarzyna (Sala mică) 

19.00 – TEATRU PENTRU VIITOR: GRZEGORZ JARZYNA ȘI TR WARSZAWA /  Roman Pawłowski, Conferință cu Roman Pawłowski și prezentare a unor fragmente înregistrate din spectacol. (Sala mică / Studio)  

20.30 – G.E.N VR, TR Warszawa, 2017. Spectacol prezentat în realitate virtuală (Parking)