Concerte de excepție, momente speciale, ateliere și recitaluri vă așteaptă la Sibiu, în perioada 28 Iulie – 1 August, odată cu ediția a patra Musica Ricercata Festival “ Ramificări”.
Pe parcursul zilelor de festival, vă puteți delecta cu piese simbolice precum: “Fôrets paisibles; Danse de grand calumet de la paix” (Păduri liniștite; dansul Marii Pipe a Păcii), inspirată din tratatul de pace semnat în 1725 între amerindieni și Chicago sau lucrarea care dă și numele acestei ediții, Ramifications, compusă de transilvăneanul György Ligeti, compozitorul de la care și provine numele evenimentului.
Muzicieni renumiți, creatori români și străini, precum: Emil Hurezeanu, Mircea Cărtărescu, Sayaka Shoji, Kalevi Aho, Ioana Nicolaie, Radu Vancu, Matei Ioachimescu, Götz Teutsch, Gabriel Bebeșelea, Cristian Spătaru, Rodica Vică, Lilia Istratii, Tiberius Simu, Sergiu Garabajii, vor fi prezenți pentru a transmite un mesaj de pace, ce va fi culminat de un proiect special de închidere a festivalului.
În uniune, muzicieni din Ucraina, Moldova și Uniunea Europeană vor parcurge alături de ansamblul Musica Ricercata, un fragment din opera “La foresta d’Hermanstad”, precum și Simfonia nr.9 “Oda bucuriei” a lui Beethoven, ce ne reamintește că pacea este cea mai importantă valoare în contextul actual.
În cadrul festivalului, se vor realiza și donații pentru refugiații din Ucraina, către ONG-ul partener: Crucea Roșie Română.
Prin muzică și cultură, se creionează un proiect cu totul special, în cadrul librăriilor Cărturești din Sibiu, unde, pe parcursul festivalului, veți avea posibilitatea de alege dintr-o selecție unică de recomandări, oferite chiar de directorul artistis al festivalului, Gabriel Bebeșelea.
Puteți afla mai multe despre programul și invitații speciali ai festivalului aici.