„Sibiul este locul unde m-am născut, am crescut, am fost educat și am lucrat. 30 de ani am prins rădăcini aici pentru a putea zbura”, îmi spune Adrian Crapciu.
N-am povestit despre Sibiu ci despre călătoriile sale prin lume, despre întâlniri cu sens și despre răspunsuri la întrebări încă nepuse. Adrian Crapciu este fotograf sportiv și de aventură. Călătorește și lucrează în același timp. Spune că a fost turist prin mai multe țări din Europa și America, dar de călătorit în adevăratul sens al cuvântului menționează doar câteva locuri: Indonezia, Irlanda, Spania și Maroc. Călătoria din Indonezia a fost cea care l-a schimbat. Aici a aflat că timpul curge diferit, că oamenii nu țin cont de vârstă, nu stau să contorizeze cu cât au îmbătrânit. Tot aici a întâlnit-o pe Tessa Moult-Milewska, o regizoare poloneză și împreună au realizat un documentar despre dragonii din Komodo, cele mai mari șopârle din lume, si legatura lor cu localnicii , intitulat Siwa and Orah, ce a fost lansat în 2017.
L-am întrebat pe Adrian cum își alege destinațiile și ce înseamnă călătoria pentru el.
Am plecat în Indonezia cu gândul regăsirii de sine. Suntem atacați de acest mesaj din toate părțile. Însă nu mi-a luat mult timp să-mi dau seama că acest mesaj este o prostie. Nu ai cum să te regăsești, eu cred că poti doar să te inventezi. Iar pentru asta, e nevoie de multă muncă și perseverență. Depinde doar de tine să-ți imaginezi un viitor și să încerci să-l transformi în realitate. Ești stăpânul propriei vieți.
Cel mai greu într-o călătorie este să treci de pragul ușii. După, lucrurile încet-încet se leagă de la sine. Asta se poate traduce și într-o filosofie de viață – ca să-ti atingi un scop trebuie să faci primul pas înspre aceea direcție. Foarte ușor de zis, de multe ori, greu de pus în practică.”„Pentru o lungă perioadă de timp am călătorit singur. Am avut nevoie de acest lucru pentru a învăța cum să trec de bariera fricii de a vorbi cu necunoscuți. Doar interacționând cu localnicii ajungi să afli despre locurile lor speciale, sacre, despre ritualuri care se țin o dată la câțiva ani, iar tu printr-o conspirație a universului ai fost binecuvântat să fii acolo. Așa am ajuns să călătoresc în mijlocul pădurii tropicale de pe insula Borneo, pentru a participa la un ritual șamanic ce se ținea o dată pe an. Când călătoresc, sunt acolo 100% și nu mă gândesc la grijile cotidiene.
În Indonezia, datorita faptului că am învățat limba indoneziană mi-am permis să călătoresc fără ghid, pe perioade lungi și am ajuns în locuri în care nu a mai călcat picior de alb de câteva zeci de ani buni.
Cât timp am stat acolo, mi-am ales destinațiile în funcție de poveștile care îmi stârneau curiozitatea. Nu am căutat cele mai frumoase plaje sau temple. Cunoscând multă lume și cufundându-mă tot mai mult în cultura locală, auzeam povești despre tot feluri de triburi sau ritualuri. Instant reacția mea era să-mi notez undeva povestea și să găsesc un mod să ajung acolo.
Libertatea, în zilele noastre, a devenit un produs vândut sub forma unor „vederi” digitale cu nori pufoși, plaje infinite sau corturi montate în locuri idilice. Iar călătoriile sunt suprema noastră iluzie de libertate. Degeaba zbori în jurul planetei de mai multe ori daca tu nu ai în bagaj definiția libertății, acea libertate pe care o poți exersa nu doar în cele câteva zile de concediu, ci în fiecare secundă a existenței tale.
De când m-am întors în Europa destinațiile mi le aleg altfel. Acum călătoresc și lucrez în același timp. Sunt fotograf sportiv și de aventură. Sunt mereu în căutare de evenimente sportive de lungă durată care îmi permit să cunosc localnici și să văd locuri noi.
O călătorie te schimbă mult, o călătorie adevărată îți răspunde la întrebari pe care nu ți le puneai înainte să pleci la drum.
*for english, click here.
articol apărut în Capital Cultural nr. 18
