De altfel, așa e întotdeauna. Faci orice ca să stai deoparte și apoi, într-o bună zi, fără să știi cum, te trezești într-o poveste care te poartă direct la final”.

Așa începe una dintre cele mai frumoase cărți pe care le-am citit în ultima vreme. Un roman solar, diafan și dens, o carte ce mustește de deznădejde, reușind în același timp să aibă umor și să rămână luminos și plin de vitalitate.

„Ultima vară în oraș”, de Gianfranco Calligarich a avut un destin spectaculos și este un caz editorial aproape unic. A fost publicat în 1973, iar primul tiraj s-a epuizat din librării într-o singură vară și a dispărut de pe piață, devenind apoi o carte pe care vreme de 30 de ani nu o mai găseai nici măcar în anticariate. În 2010 a fost republicată și considerată atunci o redescoperire senzațională. Dar s-a epuizat rapid și acea ediție și în scurt timp a fost din nou imposibil de găsit. În 2019, o a treia editură a scos din nou la lumină volumul, bucurând cititorii că pot ține iar în mână această superbă capodoperă ce a rezistat miraculos probei timpului. De puțin timp a apărut și la noi, la editura Polirom, în traducerea foarte inspirată a Ceraselei Barbone.

Gianfranco Calligarich are un talent remarcabil de a construi personaje și mai ales imagini aproape cinematografice pe care le vezi cu ochii minții, le simți mirosul și le auzi sunetele. Forfota urbană nocturnă, cantatele de Bach care răsună în curțile unor imobile luxoase unde cresc tufe de liliac, seratele organizate de aristocrați cu preocupări intelectuale, liniștea care capătă corporalitate sonoră sunt descrise cu mâna sigură a unui artist care stăpânește deopotrivă meșteșugul cuvintelor, dar și capacitatea de a picta tablouri de neuitat.

Roma de la finalul anilor 60 este un personaj în sine, cuceritor și crud deopotrivă. M-am bucurat să o revăd în această carte, de parcă i-aș fi redescoperit farmecul plimbându-mă aievea pe străzile pavate cu piatră sau intrând într-o tavernă să beau ceva rece la capătul unei zile toride. Roma e locul în care se pot întâmpla lucruri triste, dar nu ireversibile, spune Calligarich, „e mai mult decât un oraș, e o parte secretă din voi, o fiară ascunsă. În cazul ei nu există jumătăți de măsură: fie e o mare iubire, fie trebuie să plecați pentru că asta pretinde dulcea fiară, să fie iubită.

Leo Gazzara, un tânăr de 30 de ani, decide că Roma este singurul loc unde poate trăi. Se mută aici de la Milano și încearcă să se obișnuiască cu frigul și ploile interminabile primăvara, dar și cu insuportabila dogoare a verii care toropește orașul celor șapte coline, alungă locuitorii și golește piețele și restaurantele. Viața lui încape în câteva valize pline cu cărți și face slujbe mărunte pe la diverse televiziuni sau ziare de sport ca să aibă din ce trăi. Uneori rabdă foame și perioadele lui de beție continuă alternează cu cele de abstinență de la alcool. Consideră că marile lui calități sunt faptul că știe să tacă și să se adapteze. Paradoxal, căci personajul lui Calligarich este prototipul perfect al inadaptatului. Își transformă ezitările și ratările în artă, iar neliniștile sale existențiale îl transformă într-un însingurat chiar și atunci când e înconjurat de mulțimi frenetice de oameni.

Leo se îndrăgostește de Arianna, o studentă la arhitectură, care folosește un parfum cu note de liliac și care se simte atrasă de mare la fel de mult ca el. E o ființă fragilă, spontană și care lasă impresia că tratează viața cu superficialitate, dar și cu multă grație. E foarte frumoasă și sfâșietoare povestea lor de dragoste, abandonurile și regăsirile celor doi au ceva din nostalgia felliniană a idealurilor imposibil de atins din ”La dolce vita”.

Sîntem ceea ce sîntem nu datorită persoanelor pe care le-am întâlnit, ci datorită celor pe care le-am părăsit”, scrie Gianfranco Calligarich în acest minunat roman cu final imprevizibil. E o bijuterie de carte despre dezamăgiri și despre candoare. ”Ultima vară în oraș” mi-a reaprins dorul de cafenele aglomerate, de praful și ruinele încinse ale Romei și mi-a făcut poftă să mă urc la volanul unei Alfa Romeo hodorogite pentru a porni într-o călătorie ce se oprește inevitabil la țărm de mare.

articol apărut inițial pe radiocluj.ro.