Obiectele de sticlă le întâlnim zilnic, fie că e paharul din care ne potolim setea, o candelă în care arde o lumânare parfumată sau o vază cu flori proaspete. Ne plac, le admirăm și le cumpărăm. Ne punem vreodată întrebarea cum se face un astfel de obiect, cine îl creează și unde?
O variantă de răspuns o găsim într-un atelier din Mediaș, unde familia Oltean duce tradiția sticlăriei mai departe. Transilvania Glass și Stycle sunt două proiecte de suflet. Primul aparține meșterului Laurean Oltean și al doilea a luat naștere la inițiativa fiului său, Horațiu Oltean.
De unde această pasiune pentru sticlărie? Tradiția sticlăriei la Mediaș începe o dată cu înființarea fabricii de sticlă Vitrometan, în anul 1922 și care vreme de 93 de ani este cea mai reprezentativă fabrică de sticlă de menaj din țară. Numele de Vitrometan provine din latinescul „vitros” care înseamnă sticlă/sticlos și metan, de la gazul metan, zăcământ ce a fost descoperit încă din 1916 pe teritoriul orașului și în împrejurimi, și care era combustibilul cel mai eficient în topirea sticlei. Existența pe malurile Târnavei și în subsolurile dealurilor a nisipului cuarțos din care se obține sticla, a fost încă un element în favoarea construirii fabricii pe teritoriul Mediașului.
Primii muncitori calificați au fost aduși din Germania, Cehoslovacia și Polonia, iar cei necalificați erau luați din oraș și satele din împrejurimi. Meseria era transmisă din tată în fiu și era imposibil pentru un tânăr care nu avea rude în fabrică să ajungă să lucreze acolo. Abia în 1948 s-a înființat o școală profesională care forma șlefuitori, sticlari, sculptori, decoratori și specialiști în prelucrarea articolelor de laborator. În perioada aceea, muncitorii nu migrau de la o fabrică la alta, astfel că majoritatea care termina școala profesională de la Vitrometan, se angaja în fabrică și lucra acolo până la pensionare.
Dacă numele fabricii tot nu vă spune nimic, întrebați-vă părinții sau vecinii și cu siguranță, veți descoperi că fiecare român, la vremea respectivă, își dorea în casa lui paharele, scrumierele sau vazele de cristal făcute la Mediaș. Și cine nu a văzut cum arăta un obiect lucrat de muncitorii de la Vitrometan, mai are ocazia să admire candelabrele din Casa Poporului, la care s-a lucrat vreme de doi ani.
Fabrica și-a închis porțile în august 2015 pentru ca un an mai târziu, în 2016, Vitrometan să se redeschisă pentru a găzdui o licitație. La eveniment a participat și Laurean Oltean, fost inginer mecanic la Vitrometan și proprietarul unui atelier de sticlărie deschis în anul 2000. Domnul Oltean cumpără o parte din utilaje, matrițe, mostre, cuptoare și pornește cu gândul să facă câteva obiecte de artizanat.
„Tatăl meu știa să facă globuri, sticlărie de laborator, obiecte de artizanat, pahare, printr-o tehnică numită fiolaj, care înseamnă prelucrarea tuburilor din sticlă la flacără de gaz și oxigen. Când și-a deschis primul atelier de sticlărie, în anul 2000, avea ca angajați foști muncitori de la Vitrometan, de formație gravori, fiolatori, sticlari. Aceștia, din cauza vârstei înaintate, nu mai puteau lucra, iar încet, încet tatăl meu a rămas singur în atelier”, ne spune Horațiu Oltean.
De la jobul din corporație, în atelierul de creație – printre STYCLE
Horațiu Oltean a schimbat confortul muncii corporatiste cu atelierul de sticlărie. L-a amenajat împreună cu tatăl său, într-o zonă industrială, în fosta Cooperativă Constructorul. Lângă atelier sunt câteva spații goale și mașini impunatoare, încadrate de stâlpi din beton, o hală dezafectată și câinii care te întâmpină cu un lătrat lung și răgușit.
Interiorul atelierului este dotat cu mașinării intimidante ce te țin la distanță dacă nu știi cum să le manevrezi. Când pornește o mașină, cuvintele și liniștea sunt înghițite de un zgomot înfuriat. Preț de câteva minute tot ce poți să faci, ca privitor, e să observi docilitatea cu care o bucată de sticlă urmează ritmul unui disc cu diamant pentru a fi taiată. Partea tăiată este, apoi, șlefuită la o altă mașină, după care sticla este finisată.
Este o muncă ce necesită răbdare, concentrare, creativitate, forță fizică și seriozitate.
Pe rafturile din mijloc stau produsele ce urmează a se îndrepta către case, restaurante și baruri. Pereții atelierului sunt o mică galerie de pop art industrial, din epoca ceaușistă, cu postere cu îndemnuri comuniste și sfaturi de protecția muncii, ce rup din sobrietatea atelierului.
Aici începe povestea Transilvania Glass cu produse realizate de Laurean Oltean și tot aici, câteva luni mai târziu, ia naștere ideea lui Horațiu Oltean, proiectul de upcycling – Stycle.
„Eram familiarizat cu tehnica fiolajului dar nu aveam cunoștințe despre șlefuit. Am văzut pe internet paharele făcute din sticle de vin și bere, tăiate cu un fir de ață îmbibat într-o substanță inflamabilă, îi dădeai foc, sticla se încingea, o scufundai în apă, după care făcea un șoc termic și ieșea un pahar care trebuia șmirgăluit”, povestește Horațiu Oltean. „Mi-a plăcut ideea dar cum nu știam nimic despre șlefuire, i-am propus tatălui meu să găsim câțiva muncitori care au lucrat la Vitrometan, să ne învețe tehnica șlefuirii, pentru ca produsele să fie finisate corespunzător. Am început să experimentăm anul trecut în februarie, iar în aprilie aveam deja câteva produse, iar acum lucrăm pe comenzi de pahare, candele, jardiniere.”
Conceptul de upcycling este relativ nou în România. Înseamnă reciclarea obiectelor, aparent inutile, considerate deșeuri, care printr-un minim de prelucrare, iau forma unui obiect nou. Prin procesul de upcycling materialul produsului nu se degradează și se folosește o cantitate redusă de energie.
Asta înseamnă STYCLE – refolosește sticle de bere, vin, whiskey, vodcă, Jeggermeister și reduce consumul de energie, reciclând sticlele din baruri și restaurante.
În timpul vizitei noastre, în atelier se lucrează la o comandă de pahare și candele care urmează să ajungă la Viena. Sticlele de vin sunt tăiate de la jumatate, partea de sus fiind folosită drept capac. În partea de jos, vin suporții de lemn din stejar pe care este așezată lumânarea, care și ei, la rândul lor sunt reciclați. „Îi luăm de la un restaurator, le dăm o formă pătrată, apoi un meșter îi trece prin strung și le dă forma finală “, ne dezvăluie Horațiu.
Fabrica Vitrometan s-a închis, dar o mare parte din mașinării și obiecte au fost salvate. Unele vor ajunge piese de muzeu într-un viitor proiect, după cum ne dezvăluie Horațiu Oltean iar cu mașinăriile funcționale se va continua meșteșugul sticlăriei, îmbinându-se armonios trecutul cu prezentul și ce e important, se duce mai departe tradiția.
Cât despre școli care să formeze noi sticlari, nu mai avem, dar Horațiu și Laurean Oltean organizează workshop-uri prin care le dezvăluie participanților o parte din tainele și satisfacția meseriei de sticlar.
*articol apărut în Capital Cultural nr. 11