Primul concert l-a avut la 8 ani și după cum spune chiar el „a fost un moment cu adevărat teribil”. Emoțiile erau prea copleșitoare. Degetele îi cântau, însă nu și mintea, dar acum, după 20 de ani a revenit pe scena din Sibiu în cadrul concursului care i-a adus în anul 1995, trei premii. Spune despre el că e mai matur acum și de aceea poate face mult mai mult în domeniul muzicii, însă recunoaște că cel mai important lucru pentru un pianist este să cânte, să fie în fața publicului, pentru că numai așa își poate depăși propriile limite. Pianist concertist, muzician de cameră şi compozitor, Slavomir Zaranok a fost invitatul special în deschiderea celei de-a XX-a ediții a Concursului-Festival Internațional de Interpretare Pianistică și Compoziție „Carl Filtsch”.
Rep.: Cum te simți la revenirea ta în Sibiu după 20 de ani?
S.Z.: Mă simt foarte bine, îmi place mult acest loc. Arhitectura, casele vechi, bisericile, absolut totul este minunat. Îmi plac locurile care emană acel aer de vechi. La Sibiu am câștigat primul meu concurs și e plăcut să mă întorc aici după atâta vreme. Am fost fericit atunci și sunt fericit și acum.
Rep.: Pe scenă cum te-ai simțit?
S.Z.: De data aceasta nu a mai fost teribil, e foarte diferit de cum a fost acum 20 de ani. Eu sunt mai bătrân și pot face mult mai mult. Dacă exersezi pas cu pas, nivelul tău continuă să crească, e tot mai înalt. E foarte important pentru orice pianist să cânte, să interpreteze, să-și dezvolte interpretarea. Acesta e motto-ul meu.
Rep.: Primul tău concurs ți-a adus în palmares trei premii. Premiul I pentru pian, Premiul pentru propria Compoziție și Premiul Publicului. Ce sentimente te-au cuprins în acel moment?
S.Z.: A fost minunat. M-am simtit extraordinar. Îmi spuneam Cum? Trei premii? A fost foarte frumos. Acest lucru m-a ajutat în viitor. Am studiat compoziție și pian, iar când am câștigat acest concurs mi-a dat avânt și am făcut un pas foarte mare în modul în care interpretez astăzi.
Rep.: Ești un profesor foarte apreciat și căutat, ce sfaturi ai pentru tinerii pianiști?
S.Z.: Să fie serioși, e cel mai important lucru, pentru că timpul acesta în care trăim nu e un timp serios. Muzica clasică există de mult timp, iar oamenii vor să ajute acest gen de muzica. Cei tineri văd astăzi diferite stiluri și multă muzică neserioasă, însă ei trebuie să fie serioși și să-și dezvolte modul în care interpretează tot timpul.
Rep.: Cum a fost evoluția ta în muzică în acești 20 de ani?
S.Z.: După ce am studiat în Belarus, m-am dus în Germania, în Hanovra la o prestigioasă școală de muzică, iar profesor mi-a fost Bernd Goetzke. A fost o școală foarte diferită de pian, de interpretare la pian care m-a schimbat. Am întâlnit oameni în vârstă care studiau și care mi-au dat un adevărat avânt și m-au ajutat să mă ridic foarte mult.
Rep.: Și cum te-a influențat această viziune nouă a școlii din Germania?
S.Z.: Acum încerc să fac totul cât mai bine. Nu sunt fericit după fiecare concert, pentru că îmi dau seama de anumite greșeli. E foarte greu să cânți la pian; există multe lucruri pe care le-aș putea îmbunătăți la interpretarea mea, sunetul, frazarea, tehnica, totul. Iar spectatorii, dacă vor, pot vedea acele greșeli pe care le faci.
Rep.: Cum e relația ta cu publicul?
S.Z.: Câteodată e foarte bună, câteodată mai puțin bună. Mă simt foarte bine când publicul îmi oferă aplauze. Cei prezenți la recital mă pot plăcea sau nu, iar eu pot simți acest lucru. Am un al șaselea simț care câteodată mă ajută.
Rep.: Cum ai descrie relația ta cu pianul?
S.Z.: E o poveste diferită de fiecare dată. Fiecare pian e diferit și trebuie să îți schimbi interpretarea în diverse moduri. Acustica e foarte importantă pentru mine, dacă sunetul nu e foarte bun, dacă el nu vine înapoi la mine repede, înseamnă că e o acustică lentă, dacă e rapidă e cel mai bine. Mi-a fost puțin dificil să cânt aici, pentru că pianul este, cred prea nou. Sunetul nu zboară și trebuie să fac eu mai mult, însă acustica e foarte bună.
Rep.: Ce calități îți trebuie pentru a fi un bun muzician?
S.Z.: Trebuie să îți placă muzica. Nu e ceva profesional, e însăși viața ta. Muzica nu este profesia mea, e viața mea.
Rep.: Este muzică clasică pentru toată lumea sau se adresează unui anumit public?
S.Z.: E pentru întreaga lume. Muzica clasică este o limbă internațională. Oricine poate înțelege muzica.
credit foto: Cristian Bîscă
