Concertele vor avea loc din 1 până pe 14 august, pe acoperișul Sălii Thalia. Programul muzical este unul divers, reunind artiști români cunoscuți, care aduc la Sibiu cu această ocazie lucrări și concerte clasice și contemporane.

Festivalul va debuta duminică, 1 august, cu unul dintre cele mai proaspete proiecte din Sibiu, cvintetul de alamă Tromba Felix, compus din muzicieni ai Orchestrei Filarmonicii de Stat Sibiu. Cu un repertoriu modern, ce reunește piese de jazz, muzică de film și muzică clasică, fiecare concert al cvintetului reușește să aducă publicul tânăr mai aproape de Filarmonică, datorită atmosferei extraordinare create.

Pe parcursul celor două săptămâni de festival programul ”Concerte pe acoperiș” va include recitaluri extraordinare ale unor muzicieni cunoscuți precum Ludwig Albert (percuție), Remus Azoiței (vioară), Doru Roman (percuție), Sorin Petrescu (pian) și mulți alții. Programul cuprinde și ineditul proiect ”Behind Social Bars” al marelui trompetist Sebastian Burneci, Ansamblul ”Musica Viva” și Cvartetul clasic ”Bohemia”. Reușim din nou să aducem în fața publicului sibian artiști de renume internațional datorită partenerilor noștri de la IconArts, prezenți în cadrul evenimentului nostru în 3 din cele 9 seri de evenimente. 

Biletele pentru toate concertele din cadrul festivalului se pot achiziționa online de pe iabilet.ro sau fizic, la Casa de bilete a Filarmonicii Sibiu. Prețul unui bilet este de 20 de lei. Informații la telefon 0735566486.