Trebuie să ne imaginăm o hartă. Nu-i vorba de cunoscutul sistem de semne denotând realitatea teritorială. Harta noastră conţine deopotrivă teritoriul, societatea şi cultura anilor ’60-’90 ai secolului trecut. Aceasta este introdusă cu grijă într-un caleidoscop imperfect, iar de aici posibilităţile de reconfigurare a datelor sunt infinite. Cu toate acestea, în Pământul de sub tălpile ei nu este vorba de trasarea unor noi graniţe şi crearea, în consecinţă, a unei noi hărţi imuabile care s-o înlocuiască pe cea veche, ci mai degrabă interesul cade pe procesul prin care se întâmplă asta, pe procesul rotirii cilindrului şi faptul că acesta nu se va opri nicicând. Astfel, pământul se cutremură, graniţele sunt dislocate, iar oamenii dezrădăcinaţi, aflaţi într-o continuă căutare identitară.
de Bogdan Dumitrescu
Realitatea e recompusă, hit-uri rock ‘n‘ roll vestice sunt create în Bombay, preşedintele Nixon e un personaj dintr-un roman – afacerea Watergate e bestseller –, Ormus Cama pare un colaj realizat din vieţile mai multor celebrităţi, dar Jimi Hendrix tot nu sărută vreun tip! Rushdie se folosește de tehnicile narative de deconstrucție a istoriei pe care le-a utilizat în Copiii din miezul nopții,iar cititorul e lăsat să-și ordoneze propriile cunoștințe, să le invoce și aprofundeze când e cazul – și să descopere, astfel, toate jocurile, glumițele și încurcăturile culturale pe care le expune romanul – sau să se bucure de scrisul fluid și acțiunea dramatică a unui mit antic transpus în cultura imagologică azilelor noastre. Ideilor de hartă, istorie și alte lucruri concrete, solide,stabilite pentru eternitate, li se adaugă cea a fotografiei ca mijloc de captare a realității obiective – ni se prezintă mecanismul de funcționare și procesul de developare, plus multe alte detalii tehnice -, dar care se tranformă foarte ușor într-un instrument de manipulare și rămâne în cele din urmă pe același plan ontologic cu narațiunea și amintirile noastre fictive. Regăsim o sumedenie de trimiteri, viniete, pastişe sau clişee ale lumii pop-rock, politice şi culturale care vor antrena cititorul într-un joc intertextual de dimensiuni gargantueşti. Latura pur-estetică nu trebuie trecută cu vederea,romanul are un limbaj şi ritm cu totul deosebite, foarte catchy, un soi de incantaţie sau, de ce nu – dacă tot vorbim de clişee–, un hit rock. Pământul de sub tălpile ei e un roman al mişcării, o mişcare orizontală, tranziţie continuă, un joc de bordering între diferiţi poli: viaţă şi moarte, realitate şi ficţiune, graniţe politice şi graniţe individuale, mituri antice şi contemporaneitate. Nu-i de mirare că cei de la U2 cântă The ground beneath her feet ori că în videoclip apare Rushdie scriind versurile cântecului, totul face parte din joc.
Salman Rushdie, Pământul de sub tălpile ei
Polirom, 2008, traducere de Antoaneta Ralian
