Publicația din România cu cel mai mare tiraj este săptămânalul Kaufland, al hipermarketului cu același nume, cu aproape cinci milioane de exemplare, în timp ce cotidianul românesc cu cel mai mare număr de abonamente este Ziarul Lumina. Ziarul Patriarhiei Române are 21.805 abonamente zilnice.

Cele mai recente date publicate de Biroul Român de Audit Transmedia (BRAT) rezumă simbolic starea presei din România. Chiar dacă cifrele indică o tendință clară a publicului român către bucătărie, am încercat să aflăm care mai este astăzi starea publicațiilor culturale de la noi și cum reușește să supraviețuiască jurnalismul cultural profesionist într-o lume acaparată de cancanuri.

Publicul este tot mai nișat, mai pretențios și felul în care alege să acceseze un anumit tip de informație

„Impactul presei culturale asupra publicului s-a schimbat în ultimii ani”, spune Ovidiu Șimonca, redactorul-șef adjunct al publicației Observator Cultural, săptămânal de informație și analiză culturală lansat în anul 2000. „Tirajul este de 3500 de exemplare. Publicul nostru este totuși unul de nișă, nu ne adresăm unor mari categorii de oameni”, explică Ovidiu Șimonca. Revista ajunge în principalele biblioteci din țară, în centrele universitare, iar parteneriatele media cu cele mai importante evenimente culturale, cum sunt Festivalul de Literatură de la Iași și Timișoara, Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu și Festivalul Internațional de Film Transilvania sunt extrem de importante, deoarece sunt spații de dezbatere unde ediția tipărită are un impact mult mai mare decât online-ul. „Încă mai sunt persoane care preferă să citească o revistă tipărită. Sigur, numărul cititorilor de presă scrisă este în scădere, dar din punctul nostru de vedere, situația nu este foarte gravă”.

Industria ziarelor se află în schimbare, iar acea schimbare este condusă de cititori. „Publicul este tot mai nișat, mai pretențios și felul în care alege să acceseze un anumit tip de informație, inclusiv culturală, este uneori de-a dreptul bizar”, crede George Onofrei, redactorul-șef al săptămânalului Suplimentul de Cultură. Motivele pentru care încă mai apar publicații culturale, cel puțin în zona privată, nu țin de vreun profit, ci mai degrabă de mecenat, de determinarea unor entități private de a oferi o șansă presei culturale în acest moment. „Suplimentul de Cultură a avut la un moment dat și un tiraj de 45.000 de exemplare. În momentul de față am ajuns în marja tirajului de sâmbătă a Ziarului de Iași, la care se mai adaugă 1000 de exemplare. Variază foarte mult, dar nu mai depășește 5000 de exemplare. Rezistăm datorită acestui parteneriat cu Ziarul de Iași care are un nucleu fidel de cititori și în primul rând de abonați”.

Chiar dacă Observator Cultural beneficiază de o finan­țare de la Ministerul Culturii prin legea de finanțare a revistelor culturale semnificative, publicația rezistă pe piață tot datorită finanțărilor private. „În 2018 am primit 80.000 de lei din care ne acoperim tiparul integral până la sfârșitul anului și salariile angajaților”, explică Ovidiu Șimonca.

Ministerul Culturii acordă sprijin financiar neram­bursabil pentru editarea revistelor și publicațiilor culturale, în baza Legii nr. 136/2015 pentru finanțarea revistelor de cultură reprezentative din România. Aceste finanțări se acordă distinct pentru revistele uniunilor de creatori din România, membre ale Alianței Naționale a Uniunilor de Creatori, respectiv pentru cele propuse de alte persoane juridice. „De multe ori, uniunile de creație redistribuie acești bani fără vreun criteriu al competitivității publicațiilor de portofoliu”, este de părere George Onofrei, adăugând că „presa culturală ar avea nevoie ca Guvernul României să aibă o strategie coerentă de susținere a lecturii și de investiție în tot ceea ce înseamnă educație”.

Îngrijorătoare nu este însă lipsa de interes a publicului pentru un jurnalism mai serios, apetit pentru astfel de articole încă mai există, problema o reprezintă sursele de finanțare, spune Cristian Lupșa, editor fondator al Decât o Revistă (DoR). Iar dificultatea constă în faptul că acest tip de jurnalism este unul scump. Revista DOR a apărut în România ca o ambiție a lui Cristian Lupșa de a demonstra că jurnalismul narativ de calitate este o alternativă la mass-media tradiționale. DOR este o revistă trimestrială generalistă care publică poveşti despre cum trăim azi şi „explorează familiarul realităţii româneşti, experienţele şi trăirile care ne sunt comune”.

„În presa aceasta independentă, oarecum nouă din România, apelăm tot mai mult la o finanțare directă din partea cititorilor. Fie că vorbim despre donații, abonamente sau alte forme de susținere, cititorul devine mult mai important pentru supraviețuirea, cel puțin pe termen scurt și mediu a produselor jurnalistice”.

Spre deosebire de alte publicații care au înregistrat scăderi semnificative de tiraj, DOR a crescut în fiecare an numărul exemplarelor publicate. „În 2009, primul număr a fost tipărit în 1500 de exemplare, iar în decembrie vom scoate 5250. Creșterea principală se datorează abonaților care cumpără revista direct de la noi, deci nu este o creștere în distribuție, în librării. Rețelele de distribuție sunt în continuare foarte șubrede”.

Ghinionul presei scrise vine şi din prăbuşirea Rodipet, reţeaua naţională de chioşcuri care vindea ziare şi reviste până în 2009. În contextul în care foarte multe produse culturale au migrat dinspre print exclusiv spre online, iar cititorii înlocuiesc presa tipărită cu pixelul şi ecranul telefonului, câteva publicații se zbat să reziste în print. „Nu vrem să renunțăm la hârtia tipărită. Am făcut eforturi să arătăm cât mai bine. De trei luni apărem full color, ne-am îmbunătățit designul, căutăm să avem un echilibru între imagine și text”, spune Ovidiu Șimonca, redactor-șef adjunct Observator Cultural.

O bună parte din materialele publicate de DOR sunt postate și online. „Materialele cele mai importante le urcăm și pe net imediat ce revista iese pe piață. Chiar și atunci când în online accesul la unele materiale este gratuit, nu am simțit că oamenii nu mai cumpără revista.

Cei care citesc DOR vor obiectul în sine, au altă relație cu revista!”, spune Cristian Lupșa. În era inovației digitale, provocarea este de a găsi o voce complementară, de a folosi „ceea ce face bine internetul, și anume partea de video, de interacțiune”. „Ne gândim să diversificăm tipul de conținut digital și să creștem și în acest spațiu, dar fără să înlocuim obiectul tipărit pentru că de acolo am pornit și n-am vrea sub nicio formă să renunțăm la el”.

Salvarea presei tipărite pare să vină tot dinspre mediul online, crede George Onofrei, redactor-șef Suplimentul de Cultură. „Printul nu va dispărea atâta timp cât va exista pentru edițiile online un număr rezonabil de abonați care să plătească pentru conținutul pe care îl primesc”. Și Observator Cultural și Dilema Veche au introdus acum ceva vreme un sistem de plată online. „Observator Cultural are acest sistem de plată doar pentru arhivă, ultimele două numere pot fi întotdeauna citite la liber. La fel și agenda evenimentelor culturale. În cei 18 ani de apariție s-au adunat foarte multe texte despre autori români, despre literatură, studii teoretice, eseuri, istorie literară și e o muncă grozavă pe care au făcut-o autorii, din acest motiv există plată pe arhivă”, explică Ovidiu Șimonca.

În era Google și Facebook, presa încă își mai caută un model de bussiness pentru a putea susține prin intermediul cititorilor o producție editorială care este tot mai costisitoare. „Nu se cântă nicăieri în lume prohodul printului, cât se deplânge faptul că în unele țări, și România nu face excepție, calitatea a ceea ce se tipărește este îndoielnică”, crede George Onofrei.

Nici Cristian Lupșa nu crede că printul va dispărea, dar e convins că acesta nu va reuși să se susțină singur: „Nici noi nu am rezista în print fără a face evenimente și alte proiecte care ne permit să ținem revista în viață. Pe mine nu mă preocupă dispariția printului, cât mă îngrijorează capacitatea noastră de a găsi forme alternative care să susțină și munca aceasta cu care se umple un conținut tipărit. E posibil să dispară foarte multe produse de masă, chiar ziare și reviste importante. Dar printul va continua să rămână cel puțin ca un obiect de colecție”.

sursa foto: Facebook/Suplimentul de cultură

de Diana Joicaliuc

articol apărut în ediția tipărită, Capital Cultural nr. 15