Am descoperit zilele trecute un proiect intitulat „Every Noise at Once”, care propune o hartă cu muzica lumii. De fapt, sunt mii de cuvinte care descriu genuri muzicale din diferite țări. Cu un singur click, poți asculta un minut din orice muzică vrei: strink folk, drone folk, jazz orchestra, indian classical, opera, bizantine, liturgical, contemporary classical, etc. De acolo am ajuns pe un alt site, The Echo Nest, care are o bază de date imensă despre industria muzicii și despre artiști, care realizează cele mai interactive aplicații pentru muzică și oferă sfaturi oamenilor cum să asculte și cum să facă muzică. Și mi-a rămas gândul la muzica lumii, la muzica mare, la muzica clasică, la cum se face muzică. Inevitabil, te raportezi la tine și la locul în care te situezi. La Sibiu, în cazul meu, la muzica ce se naște aici și la istoria orașului de-a lungul vremurilor. La seratele muzicale de la curtea guvernatorului Transilvaniei, Samuel Von Brukenthal, la Orchestra Filarmonicii de Stat Sibiu, la sala Thalia, la această nevoie interioară.

Cum se face muzica? Cum se ascultă? Cât de grea e muzica clasică? De ce să vii la un concert? Cum ajungi să o înțelegi? Și întrebările din mintea mea ar putea continua. La unele mi-am răspuns cu timpul, mergând la concerte, la altele mi-au răspuns muzicienii și dirijorii. Maestrul Cristian Mandeal, care a revenit, anul acesta, pe scena sălii Thalia, după 10 ani, crede că e nevoie de acel declic și ai pătruns în muzică. „Toată lumea reacționează la muzică, pentru că este un produs total omenesc și care se adresează omului. În momentul în care ai vibrat o singură secundă la un dat muzical, ai pătruns deja în muzică. Nu mai ai nevoie de mult mai mult, după aceasta vine experiența, lărgirea repertoriului, formarea gusturilor. Absolut important și determinant este primul contact între un om care nu a avut înainte legătură cu muzica și muzica în sine. Muzica este creată de om și i se adresează omului. Este firesc să ne fie frică de necunoscut, lumea se sperie, sau râde, ia în derâdere ceea ce nu înțelege, dar un singur declic este suficient ca gheața să se spargă”.

Nu cred că trebuie să ai o anumită vârstă pentru a rezona cu muzica clasică

Însă, ca acesta să aibă loc, trebuie să fii în locul potrivit. Muzica clasică nu cere o pregătire specială, doar disponibilitate. Nu trebuie decât să vii să te așezi pe scaun, în sala de concert și să pui deoparte prejudecățile despre așa-zisa muzică grea. „E o muzică bazată pe ideea de unicitate și individualitate. Ea se adresează absolut tuturor celor care doresc să recepționeze un mesaj, iar frumuseţea acestei muzici constă chiar în faptul că fiecare persoană trăiește și recepționează altfel stările transmise de compozitor prin intermediul muzicienilor. Tocmai această abstractizare oferă, după părerea mea, libertatea publicului. Nu cred că trebuie să ai o anumită vârstă pentru a rezona cu muzica clasică, iar eu sunt exemplul viu: am fost în sala de concert de când aveam 4 ani, iar asta mi-a influențat extrem de benefic formarea. Dar, cred în rolul foarte important pe care noi, muzicienii, îl avem în formarea personalităților celor din public. Sunt tot mai convins că noi suntem cei care trebuie să ieșim din sala de concert și să ne apropiem cât mai mult de oameni, să ridicăm acea barieră pe care scena reusește oarecum să o creeze. Iar asta trebuie început de foarte devreme. E extrem de important să reușim să atragem tânăra generație, pentru că asta înseamnă viitor și, implicit, viitorul acestei muzici. Fără un public tânăr, noi nu o să existăm peste câteva zeci de ani, iar asta ar fi tragic pentru întreaga cultură”, îmi spune Gabriel Bebeșelea, prim-dirijor al Filarmonicii de Stat Sibiu.

Gabriel_Bebeselea

Și, aici aș mai stărui puțin, la capitolul dirijori. Mulți copii care vin la concertele educative de la Filarmonică, sunt captivați de bagheta și mișcările pe care le face dirijorul în fața orchestrei. Îi vezi cum, din scaunul lor, închid ochii și încep să-și miște mâinile prin aer. Și cum spectatorii adulți ezită să pună întrebări atât de banale sau, poate, unii chiar nu au nevoie de atâtea explicații ca să se simtă bine la un concert. L-am întrebat pe Gabriel Bebeșelea despre acest cod al dirijorilor, despre mișcările pe care le face și de ce sunt atât de diferite de la un dirijor la altul. „Rolul dirijorului este acela de a transmite energia partiturii. Cât despre mișcările pe care nu le înțelegeți, fac parte dintr-un limbaj al semnelor, o tehnică de bază, pe care fiecare și-o dezvoltă în mod natural. Un instrumentist imediat citește gesturile unui dirijor. Sunt mai multe școli de dirijat, mai multe tehnici dirijorale, dar semnele de bază sunt aceleași. Există mai încet, mai tare, mai repede, mai rar, dar rolul dirijorului, repet, este de a transmite energie. Să cânți în aceeași măsură nu este atât de dificil. Rolul dirijorului nu este neapărat de a pune împreună orchestra, ci de a o pune să cânte împreună în aceeași direcție. Este exact ca și cum citim o poezie. Textul e același, dar în interpretarea lui Florin Piersic sună într-un fel, și în cea a lui Dorel Vișan, în alt fel.”

Și așa, cu explicațiile dirijorului, suntem toți mulțumiți. Iar când în sala de concert, spectatorii sunt mulțumiți, ei vor să-și arate recunoștința față de talentul și atmosfera pe care a creat-o artistul prin muzica sa. Atunci aplauzele se aud tot mai tare, și mai tare, iar violonistul (în cazul nostru), le mulțumește cu încă un fragment muzical. Violonistul Alexandru Tomescu, de altfel, foarte apreciat de publicul sibian, ne dezvăluie misterul acesta creat de aplauze: „Există tot timpul un fel de trezire bruscă. Atunci când ești implicat în muzica pe care o cânți, te poți trezi că ești plecat în alte lumi și, deci, de multe ori e o ruptură de continuitate a existenței între lumea muzicii și lumea reală. Aplauzele sunt chiar necesare, au darul să te scuture, sunt ca un duș”.

Îmi pare rău că nu există o instituție de învățământ superior muzical la Sibiu

Această legătură orchestră-dirijor-public ţine foarte mult și de nişte strategii manageriale ale instituției, de sala unde se face muzică și de capacitatea de a diversifica programul muzical de la o stagiune la alta. La Sibiu, directorul Ioan Bojin conduce Filarmonica de Stat de 15 ani. „Lucrurile sunt mult diferite astăzi, față de perioada de început a directoratului. Există acum o piață concurențială puternică în domeniul nostru și, ca să reușești să te impui, să atragi publicul de partea ta, trebuie să faci eforturi serioase. Cu ani în urmă, viața artistului era mai comodă, mai relaxată, adeseori boemă. Astăzi, mai mult ca oricând, artele spectacolului constituie un important factor de dezvoltare socială și economică, iar artistul este mult mai implicat în acest proces. Orchestra Filarmonicii din Sibiu este în acest moment în plină formare, majoritatea artiștilor având vârste de până la 35 de ani. Această caracteristică face ca ansamblul orchestral să fie suficient de tehnic pentru a răspunde bine și cu destulă participare și energie la cerinţele dirijorilor. Faptul că prim-dirijor este Gabriel Bebeșelea, unul dintre cei mai străluciți dirijori ai generației sale, care a reușit, într-un timp destul de scurt, să se impună nu numai în fața orchestrelor mari din România, ci şi în străinătate, unde dirijează deja orchestre celebre, este un atu important pentru filarmonica sibiană. Îmi pare rău că nu există o instituție de învățământ superior muzical la Sibiu, pentru că absolvenții unei asemenea instituții ar putea constitui baza cea mai importantă de selecție a personalului artistic al filarmonicii și ar putea contribui la dezvoltarea vieții muzicale a Sibiului. Cred în posibilitatea înființării unei facultăți de muzică în cadrul Universității „Lucian Blaga”. Așa cum am mai spus și altădată, m-aș bucura foarte mult să avem la Sibiu și un teatru de operă sau, cel puțin, o sală potrivită pentru prezentarea unor mari producții de operă sau balet. Lipsa unei asemenea săli este cât se poate de evidentă astăzi.”

Și, când toate instituțiile culturale din comunitate își vor da mâna să facă împreună proiecte culturale, atunci și muzica își va fi împlinit menirea de a uni oameni. Până una-alta, ne vedem joi la sala Thalia, locul muzicii mari, în traducerea mea, muzica tuturor.

foto: Cornel Moșneag

(articol apărut în ediția tipărită a revistei Capital Cultural, Nr. 2)