Matei Vișniec: “Cititorule, nu te teme de genul literar numit teatru”

Rep.: “Omul din care a fost extras răul”, o carte ce cuprinde trei piese de teatru. Una dintre ele  “De ce Hecuba”, a fost montată în premieră la teatrul din Sibiu. Sunt interesați cititorii de acest segment editorial?

Matei Vișniec.: Eu cred că se publică mult teatru în România, ceea ce este un semn bun. În general cititorul nu are reflexul de a se duce la librărie că să caute o piesă de teatru, el se duce să caute romane, să vadă ce s-a mai tradus nou, ce cărți noi apăr, ce eseuri, ce biografii, ce nuvele, ce au mai scris autorii preferați. Nimeni nu se duce special să vadă ce piese noi de teatru au mai apărut. Pe coperta a patra a acestei cărți, eu tocmai asta fac, invit cititorii să se lase prinși în acest joc, să citească mai des teatru. Sunt piese în istoria dramaturgiei moderne, sunt autori fabuloși care pot fi citiți cu o plăcere enormă. Eugen Ionescu trebuie citit înainte de a vedea montări cu piesele lui. Sunt multe, multe nume de dramaturgi care propun un teatru de o mare finețe. Cine citește Harold Pinter, fie în românește, fie în egleza decoperă o lume, e o întreagă finețe acolo. Teatrul poate fi citit cu mare plăcere.

Rep.: Pe coperta a patra a cărții îi mai sugerați cititorului să guste aceastǎ experienţă, de a deveni regizor în timp ce citeşte.

Matei Vișniec: Pe copertă a patra am pus acest text în care spun: “Cititorule, nu te teme de genul literar numit teatru. Poți cumpăra o carte de teatru și o poți citi ca pe o nuvelă, ca pe un roman, ca pe o carte de poezie în singurătatea ta, instalat pe un fotoliu și dacă vrei poți crea, tu însuți în timp ce citești, regia textului”. Eu scriu piese care să poată fi și citite, nu le scriu numai pentru dramaturgi și pentru regizori, nu le scriu numai regizori și actori, le scriu și pentru un public care vrea să citească o pagină bună de literatură. Toate piesele pe care le-am scris sunt și pagini de literatură în același timp, și merită să ne amintim că teatrul este și un gen literar ca eseul, ca poezia, ca romanul,ca nuvela, ca schița. Deci îi spun cititorului, celui care descoperă cartea pe un raft din librărie că poate să o citească și să-și fie el însuși regizor dacă vrea, nu este nici interzis, ba chiar recomandat.

 Rep.: Are fiecare om potențialul de a fi regizor?

 Matei Vișniec: Poate încerca în orice caz. Adică sunt experiențe pe care ni le putem permite, uneori noi înșine nu știm ce avem în noi, ce posibilități, ce limite. Oamenii care nu au încercat niciodată să merga pe bicicletă, la un moment dat, după zece minute reușesc să pedaleze și sunt fericiți. Oameni care nu au reușit niciodată să înțeleagă poeziile, la un moment dat, dau de un text care îi cutremură și își dau seamă că au pierdut ani și ani de zile de lectură și încep să iubească poezia la 30, 40 la 50 de ani. Omul este o ființă cu o imensă capacitate de readaptare, de deschidere, în fiecare moment al vieții poate avea revelație, în fiecare moment își poate permite o experiență formatoare și învață până la moarte. Deci există, de ce nu și această posbilitate ca oamenii care nu și-au propus niciodată acest exercițiu de stil să poată citi o piesă ca și cum ar fi regizori, ca și cum ar crea imagini.

Rep.: Ce vă declanșează dorința de a scrie? Cum se derulează acest proces?

 Matei Vișniec: Când ești un scriitor profesionist, în general ai mai multe șantiere deschise. Eu am mai multe subiecte care cresc, care se coc treptat, care mă așteaptă și uneori pornesc la scrierea unei piese de la o situație dramatică, de la o întâmplare, de la o știre, de la o imagine. Nu știu niciodată ce îmi declanșează dorință de a scrie o piesă. Descopăr într-o bună zi o știre într-un ziar și îmi spun “Ia te uită, această știre ar putea fi începutul unei piese sau aici se ascunde o tensiune care ar putea deveni spectacol”. Atunci când scrii merită să fii atent la lume, pentru că subiectele vin din afară, vin din tine, din lecturile tale, din ceea ce vrei tu să transmiți lumii, din aventura ta metafizică interioară pentru că ai un mesaj pe care vrei să-l transmiți. În același timp, dacă ești deschis și te uiți la ceea ce se întâmplă în jur, este imposibil să nu îți vina subiecte din jur. Lumea colcăie de subiecte, de fapt ea colcăie de drame, de tragedii, de absurdități, de eroi, de oameni frumoși, de acțiuni interesante. Sigur, nu le poți capta pe toate. Fiecare are o coardă la instrumentul său pe care știe să o facă să cânte, dar eu personal sunt deseori inspirat din actualitate, din ceea ce se întâmplă și chiar din viață mea de jurnalist.

Rep.: Adică cele două se împletesc foarte bine.

 Matei Vișniec: Sigur, pentru că jurnalistul care e mereu în contact cu realitatea, din când în când tresare la vederea unor situații dramatice, dar știe să-i furnizeze subiecte și materie dramaturgului și atunci dramaturgul se hrănește din regizor, deci în mine sunt două personae, două persoane care se ajută reciproc.

 Rep.: Care gen va place mai mult? Poezia, teatrul sau proză?

 Matei Vișniec: Eu m-am considerat întotdeauna un scriitor și am scris cu mare plăcere și romane, am cinci romane publicate în România, am început cu poezia de pe la 10-11 ani, de altfel întâi și întâi am publicat poezie în România. Din când în când simt nevoia să scriu proză, din când în când simt nevoia să scriu poezie, poezia am scris-o întotdeaua în românește, romanele tot în românește, teatrul l-am scris din 1987 de când am plecat din țara special în franceză și apoi l-am tradus în românește. Toate aceste genuri literare sunt oarecum copii mei, îmi place să le mângâi pe creștet și trec de la unul la altul, dar totuși teatrul este cel care mi-a dat statutul recunoașterii, într-un fel.

Rep.: Dacă ar fi să aveți 25 de ani, acum, în timpurile noastre, ce ați schimba din viața dumneavoastră? Ce sfaturi aveți pentru noi, tinerii?

Matei Vișniec: Tot scriitor m-aș face. Însă, aș schimba un lucru. Aș economisi mai mult timpul, poate că aș fi mai zgârcit cu timpul meu și l-aș da mai rar unor oameni care nu îl merită, pentru că deseori suntem vampirizați de alții și oferim timp care nu merită televizorului sau industriei de divertisment și așa mai departe. Aș fi poate mai zgârcit cu timpul. În rest, tinerilor de astăzi nu pot decât să le spun să fie lucizi, să nu se lase păcăliți, să nu se lase manipulați pentru că societatea de consum vrea să-i transforme în consumatori, acesta este adevărul. Societatea de consum ca și societatea comunistă, ca și societățiile totalitare au nevoie de oameni docili care să cumpere la nesfârșit obiecte de care nu au nevoie, care să se supună modelor, capriciilor tehnologiei. Până și tehnologia evoluează într-un stil inutil pe fondul foametei de divertisment decât pe fondul nevoii noastre de a deveni oameni. Industria de divertisment nu are o dimensiune umanistă, are o dimensiune consumatoristă. Iată mesajul meu adresat tinerilor “Să judece cu creierele lor și să nu se lase conduși de creierele altora”.

 Rep.: Toate acestea nu se reflectă și în actele culturale?

Matei Vișniec: Toate astea se reflectă într-un fel. Un tânăr care consumă mai degrabă cultură decât industrie de divertisment va gândi altfel și își va crea alt fel anticorpii pentru a se apăra împotrivă noilor forme de spălare pe creier.