Mircea Tiberian a început muzica la Sibiu, iar acum este unul dintre cei mai importanţi muzicieni de jazz din Europa. Este compozitor, scriitor și profesor la Universitatea de Muzică din Bucureşti, unde conduce catedra de jazz. A sărbătorit 40 de ani de activitate în această vară, printr-un concert aniversar, la Sibiu.
V-ați născut la Cluj, ați copilărit la Sibiu și v-ați mutat la București. Sunteți sibian sau bucureștean?
Mircea Tiberian: Faptul că m-am născut la Cluj a fost doar o chestiune de maternitate. M-am născut acolo, dar după aceea, imediat m-am mutat la Sibiu și am copilărit aici. Sunt sibian de origine, dar după cei 40 de ani de București, eu cred că sunt mai mult bucureștean decât sibian, însă continuă să mă lege de orașul acesta amintirile din copilărie, școala, liceul și începutul activitățiilor muzicale. Acestea s-au petrecut cu mult înainte de 40 de ani, într-o sală care, din păcate, acum nu mai funcționează în zona muzicii, în sala Filarmonicii vechi, sala de muzică de cameră, iar debutul în jazz l-am făcut la primul festival de jazz de la Sibiu, din 1974.
Rep: Dacă ar fi să ne descrieți acum primul spectacol de la Sibiu, ce vă mai amintiți?
Mircea Tiberian: Primul spectacol, dacă vă referiți chiar la primul, a fost destul de comic. Aveam 5 ani și trebuia să cânt două piese. Se numeau „Pisicuța” și „Bună dimineața”,iar eu am cântat „Pisicuța”, am uitat să cânt „ Bună dimineața”. M-am dus în public fericit că am scăpat și după aceea profesoara mi-a zis «Du-te înapoi și cântă și Bună Dimineața.» Mi-a fost foarte rușine, dar m-am dus acolo și am continuat. De îndată ce am intrat la liceul de muzică, erau concerte din când în când, acolo cântam muzică clasică, dar și unele improvizații. Activitatea așa zisă a început în timpul liceului, iar debutul i-l datorez lui Johnny Răducanu, lui îi datorez urcarea pe scenă și atenția pe care mi-a acordat-o publicul pentru că eu cântam cu el.
Cum era publicul de atunci, în comparație cu cel de acum?
Mircea Tiberian: Depinde de locul unde se desfășoară concertele. Publicul de jazz din anii ’60 – ’70 era format mai mult din intelectuali, apoi, în anii ’80 a fost un val de tineret. Acum publicul s-a schimbat, în unele locuri este specializat, în altele sunt oameni care nu au auzit niciodată de un concert de felul acesta, iar în locuri cum e Gărâna, este jumătate turistic, jumătate artistic. Acum publicul e compozit față de cel din anii ’70, care era bine orientat, și era așa datorită culturii, care era o alternativă la viața de zi cu zi,bineînțeles nu foarte ofertantă.
A fost greu pentru dumneavoastră să faceți jazz?
Mircea Tiberian: Eu cred că e greu și acum. Nu pot să mă plâng, pentru că sunt într-o poziție oarecum privilegiată, dar pentru cei tineri este greu. E greu pentru că nu sunt instituții și nu există o încredere a programelor. Noi ne găsim acum în sala Filarmonicii, avem o sală de repetiție pentru percuționiști, astea sunt niște vise pentru cei care cântă jazz. Ei trebuie să se ducă să își plătească, bineînțeles că nu își permit pentru fiecare compartiment, pentru că nu sunt instituții.
Cum definiți jazz-ul?
Mircea Tiberian: E foarte greu de definit. E o muzică născută în America, după cum toată lumea știe, dar care propune creație în fața publicului, și asta implică o colaborare intensă între muzicieni. E o creație colectivă în primul rând, e o creație în fața publicului, spontană spun unii, dar aproape toate artele sunt spontane, însă aici coeficientul de spontaneitate este foarte, foarte ridicat. E o artă în care se aplică regulile sociale foarte bine implementate. Eu cred că orice atitudine care contrazice un comportament social adecvat, face ca muzica să sune prost. Lipsa de atenție față de colegi, excesul de personalitate, frica, toate lucrurile acestea se văd imediat în procesul muzical, ele nu se mai pot corecta. E o muncă de echipă,făcută într-un timp limitat și într-o situație de tensiune în fața publicului,dar asta o face foarte interesantă.
Cum vă simțiți când veniți și concertați la Sibiu, în comparație cu alte orașe?
Mircea Tiberian: Știți vorba aia cu nimeni nu-i profet în țara lui? Din păcate, Sibiul în momentul de față nu are o viață muzicală, în partea de muzică creativă, muzică contemporană, muzică de cameră. S-a făcut acum un festival, dar e chiar la începuturi. Deși există festivaluri de jazz în Sibiu, viața muzicală a unuioraș nu se face cu festivaluri. Ea se face cu concerte care au o anumită periodicitate. Dacă ai un festival, iar după el, un an de zile nu se mai întâmplă nimic și nu există un loc unde să se cânte cât de cât periodic, nu există niște proiecte, nu există o mică secție de jazz la liceu, sau de alte forme de artă de compoziție, nu reușești să ai o viață muzicală trepidantă în Sibiu. Asta mă întristează destul de mult. De fapt, la partea muzicală toate orașele din țară sunt încă în suferință, cu excepția Bucureștiului, unde există o explozie de manifestări, în condițiile finaciare ale României de azi.
