comunicat de presă


De vineri, 11 noiembrie, ultimul lungmetraj de animație realizat de Anca Damian va putea fi
vizionat în cinematografe la nivel național. Cinefilii din Arad, Baia Mare, Bistrița, București,
Caransebeș, Cluj, Constanța, Craiova, Galați, Gura Humorului, Iași, Lugoj, Miercurea
Ciuc, Oravița, Oțelu Roșu, Pietroșani, Piatra Neamț Pitești, Ploiești, Reșița, Sfântu
Gheorghe, Sibiu, Târgu Jiu, Târgu Mureș, Timișoara și Vulcan au șansa de a intra în
universul magic al filmului, via marele ecran de cinema.

”Insula” a fost selectat în peste 50 de festivaluri din toată lumea (printre care Big Screen
Competition Rotterdam, Goteborg IFF, Competitia Internationala la Annecy IFF, Busan IFF)
și a fost comparat de critici cu faimosul film de animație ”Yellow Submarine” al Beatles-ilor.
Spectatorii ”Insula” se pot aștepta la o abordare postmodernă a mitului lui Robinson Crusoe.
Plecând de la premisa și poetica textului lui Gellu Naum (care a reinterpretat povestea lui
Crusoe în piesa de teatru ”Insula”) și integrând universul muzical al Adei Milea și Bălănescu
Quartet (care au creat mai multe concepte de spectacol plecând de la același text al lui
Naum), ”Insula” este o operă aflată la intersecția artelor vizuale, muzicii și literaturii.
Robinson Crusoe și Friday devin arhetipuri ale victimei și salvatorului într-o fabulă a lumii
contemporane.

Cum ne putem salva de bolile modernității, colaps ecologic și singurătate? Poate doar împărtășind singurătatea cu ceilalți. Iar filmul ”Insula” invită publicul într-o călătorie onirică care îi va suprinde – dacă se lasă conduși de Robinson – un ghid cu care avem mai multe în comun decât am vrea să acceptăm. Publicul din București poate experimenta universul vizual al ”Insulei” și prin expoziția de realitate augmentată „În căutarea paradisului A.R.”, deschisă până sâmbătă, 19 noiembrie 2022. Expoziția este cu intrare liberă și poate fi vizitată la Institutul Goethe (Calea Dorobanți 32, București) joi și vineri între 16:00 – 20:00 sau sâmbătă între 11:00 – 17:00. Lucrările pot fi explorate în realitate augmentată prin intermediul aplicației „In Search of Paradise AR” disponibilă pe App Store și Play Store, iar vizitatorii expoziției vor fi ghidați de personalul institutului, dacă este solicitat acest lucru. Mai multe informații pe pagina de facebook și pe pagina de Instagram .

Programul complet și informațiile despre bilete sunt publicate pe https://bit.ly/3UoT1R2.


Produs de Aparte
Parteneri media: Radio Guerrilla, Radio România Cultural, Revista Psychologies,
Observator Cultural, GLAMOUR, Zile și Nopți, Ziarul Metropolis, Happening.
_
O co-producţie româno-franco-belgiană, „Insula” a avut premiera europeană la Festivalul
Internaţional de Film Rotterdam, unde a rulat în competiţia Big Screen, urmată de proiecţii
în selecţiile Goteborg International Film Festival, Black Movie Film Festival, Dublin IFF,
Hong Kong IFF, Festival Internacional de Cine de Cartagena de Indias – FICCI, Anima Film
Festival Bruxelles, Flying Broom International Women’s Film Festival, FIKAM Meknes,
Gualadajara International Film Festival. Premiera mondială a filmului a avut loc la Busan
IFF.
Anca Damian a studiat la Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică în
Bucureşti, unde s-a specializat în imagine de film şi mai târziu a obţinut un doctorat în Artă,
cinematografie şi media. A lucrat ca regizoare, scenaristă şi producătoare la mai multe
lungmetraje şi animaţii. Filmografia ei include „Întâlniri încrucişate” (2008), „Crulic –
drumul spre dincolo” (2011), „O vară foarte instabilă” (2013), „Muntele Magic” (2015),
„Moon Hotel Kabul” (2018) şi „Povestea fantastică a Maronei” (2019). Filmele ei au fost
distribuite internaţional şi au fost premiate în numeroase festivaluri, inclusiv cu Premiul
Cristal pentru cel mai bun lungmetraj la Annecy, Premiul pentru Regie la Festivalul de film
de la Varşovia, Miranda International Award la Madrid, Premiul Audentia oferit de
Eurimages şi nominalizare la European Film Awards.
„Insula” este cel de-al şaptelea lungmetraj al regizoarei, iar „În căutarea paradisului A.R.”
marchează primul ei proiect new media.