de Anca Mureșan
Vineri, 13 iunie 1980. Obiectivul camerei de filmat pornește de pe o stradă, apoi baleiază interiorul unei case. Știm de pe generic că ne aflăm în orașul Wylie, din Texas, la intrarea căruia străjuiește o cruce pe care scrie că ”Isus e salvarea”. Într-una dintre încăperile casei sunt jucării aruncate pe jos, dar locatarii lipsesc din cadru; nu sunt nici adulți, nici eventualii copii care presupunem că au lăsat jucăriile împrăștiate pe podea. Pe măsură ce camera avansează, vedem urme de sânge pe tocul unei uși, iar gresia din baie e plină de sânge. Scena durează mai puțin de un minut și e deschiderea – cât se poate de incitantă și ofertantă a unui serial care m-a prins fantastic de tare. Se numește ”Love & death”, e disponibil pe HBO Max.
După acest început misterios ce ne duce la concluzia că regizorul tocmai ne-a arătat scena unei crime, intră în scenă personajele. Și acțiunea decurge de așa manieră, că de n-ar fi balta de sânge de pe generic, credeți-mă că pe durata primelor 3 ore din serial veți uita cu desăvârșire minutul acela de la început.
Cu toate acestea, mai există un avertisment care ne duce cu gândul că ni se pregătește ceva, o lovitură de teatru. ”Aceasta este o poveste adevărată”, citim pe ecran. Iar dacă veți avea curiozitatea să citiți pe internet mai multe, veți descoperi că serialul ”Love & death” e adaptarea unei cărți care a plecat de la un caz real, al unei crime șocante. O doamnă cu frică de Dumnezeu, mamă, soție și membră apreciată a comunității locale și religioase a omorât o altă doamnă, la fel de respectabilă. Și nu oricum, ci cu 41 de lovituri de topor.
Toporul apare abia la finalul episodului al treilea, exact ca pistolul lui Cehov, și platforma pe care poate fi văzut serialul a avut grijă să încarce mai întâi primele 3 apisoade ca să ajungă la acest punct culminant și să ne țină cu sufletul la gură încă o săptămână.
Însă așteptarea zilelor de joi chiar merită. Veți vedea, bunăoară, în episodul cu numărul 5, o scenă de hipnoză extraordinar de bine jucată. ”Love & death” e condus de David E. Kelley, un realizator cu vechime în producția serialelor, de la ”Ally MCBeal” la mai recentul ”Big little lies/Marile minciuni nevinovate”.
Îmi place tot în ”Love & death”: cum cântă pe intro Nina Simone despre sufletul cu intenții bune în ”Don’t let me be mistunderstood”, coloana sonoră și imaginea care reușesc să reconstituie cu acuratețe perioada de final a anilor 70 și convențiile sociale care guvernează o comunitate restrânsă dintr-un mic oraș american. Îmi plac personajele și dialogurile, dilemele lor cotidiene și existențiale. Îmi plac actorii. Dar peste toate, îmi place Elisabeth Olsen, care interpretează personajul principal feminin. E fabuloasă în rolul lui Candy Montgomery, femeia cochetă ce nu se mulțumește cu statutul de casnică și aspiră mereu la mai mult și la mai bine. E uman să vrei să îți depășești condiția, să fii animat de intenții bune, și-ntr-o bună zi să faci pasul către zone interzise și periculoase. E uman să încalci poruncile. Candy este cea care are îndrăzneala de a-i spune unui bărbat căsătorit, altul decât soțul ei, că este atrasă de el și că a obosit să se tot gândească fără să spună nimic; așa că în cele din urmă face mărturisirea și îi propune să aibă o aventură. Tinta acestei atracții e admirabilul actor Jesse Plemons, care face un rol complicat și complex.
Dacă la prima vedere ”Love & death” poate părea simpla relatare a unei relații extraconjugale, să nu vă lăsați totuși înșelați de aparențe. Oricât de simple ar fi lucrurile la început și chiar dacă adulterul e comis după așa- zise reguli, clare și liber-consimțite, situația poate degenera. Căci nu iese fum fără foc și unde este un topor, s-ar putea să curgă sânge.
*articol publicat initial pe www.radiocluj.ro