„All Strings Attached”, cel de-al doilea album care poartă semnătura compozitorului și pianistului Andrei Irimia, va fi prezentat în concert, duminică, 20 noiembrie, de la ora 20.00, la Sala Oglinzilor (FDGR), din Sibiu.
După Nuit Minimaliste, albumul în care au predominat compozițiile solo și liniile melodice minimaliste, de data aceasta, artistul Andrei Irimia propune pasionaților de muzică clasică un mix complex de pian cu violoncel și vioară.
Fiecare din cele opt piese originale care compun albumul„All Strings Attached” spune o poveste polifonică, alcătuită din sunete fluide, intime, familiare, create de completarea instrumentală armonioasă a pianului, viorii și violoncelului.
“Noul album continuă îmbinarea preponderentă a minimalismului cu muzica clasică contemporană și este o nouă provocare la introspecție, o invitație la libertatea de a simți emoţii mai puternice. Este o reconectare cu trăiri uitate sau chiar o descoperire a unor emoții noi, neașteptate. Prin intensitatea muzicii și a tempo-ului, muzica de pe albumul All Strings Attached are rolul de a conecta ascultătorii la propriul sine, și de a-i purta într-o călătorie către univers, către trecut și către propria imaginație.”, potrivit comunicatului de presă al evenimentului.
La concertul de prezentare al celui de-al doilea album, alături de pianistul Andrei Irimia, vor urca pe scenă violonistul Răzvan Păun și violoncelistul Thibault Solorzano. Muzica de pe “All Strings Attached” este susținută și de o sesiune video live înregistrată în studio.
Pianistul Andrei Irimia își va încheia turneul de prezentare a albumului All Strings Attached, pe 8 decembrie, în București la Centrul Cultural ARCUB.
Biletele pentru concertul de la Sibiu, din data de 20.11, sunt disponibile aici. Prețul unui bilet este de 50 de lei.
Andreea Duțulescu, Jurnalism, An III