O tânără artistă din România e pe cale să finalizeze un proiect cinematografic cu susținerea românilor din diaspora. Ea a început de curând o campanie de strângere de fonduri în Statele Unite ale Americii. Proiectul se zbate să ia viață încă din 2011.

Este regizoare, școlită la Londra, pasionată de antropologie și jurnalism. E talentată, ambițioasă și pozitivă. Nimic surprinzător, am descoperit-o și copilăroasă. Cine nu-și mai ia din când în când jucăriile și pleacă dacă se simte rănit în orgoliu? Dar este, de asemenea, perseverentă, responsabilă și matură. Nu neagă, însă, un dram de nebunie! E o artistă. Are un nume pe care dacă ai trecut prin școala românească nu ai cum să-l uiți – Victoria Baltag! În aceeași măsură, dacă dai căutare pe google afli aproape tot despre – “HERMAN -Omul din spatele terorii” –  ultimul ei proiect cinematografic. 

Victoria Baltag

Regizoarea Victoria Baltag se află într-un turneu de strângere de fonduri în Statele Unite ale Americii. Vizita ei aici este o pledoarie pentru susținerea unui film de lung metraj, 100% independent a cărui finalizare depinde de încă aproximativ 30.000 de euro, bani necesari costurilor de post-producție. 

Părinții mei, care sunt oameni simpli, tatăl profesor de matematică, mama învățătoare, mă întreabă : “dar tu când ai de gând să te oprești din cerșit”. Când îmi voi atinge țelul! Și le-am spus: ce fac eu nu este cerșeală. 

Regizoarea lucrează la realizarea primului film artistic inspirat din evenimentele petrecute în închisoarea de la Pitești, în România anilor 1949-1951, imediat după instaurarea regimului comunist. Experimentul de la Pitești este un subiect destul de mediatizat în ultimii ani în România, dar încă puțin cunoscut generațiilor tinere și aproape necunoscut acelorași generații din diaspora românescă. Un fenomen foarte generos din punct de vedere cinematografic și totuși neexploatat artistic până la Victoria Baltag. 
După ce epuizează, în țară, toate mijloacele prin care urmărește să obțină suma de bani de care are nevoie pentru terminarea proiectului ei, tânăra regizoare Victoria Baltag, face un salt peste ocean. În USA, prima proiecție a filmului său, în așa numită variantă Director’s Cut version, adică varianta brută regizorală, are loc la Ahrya Fine Arts by Laemmle, în Beverly Hills și este un succes. Urmează apoi Las Vegas, Denver, Boston și Chicago. În plan există și alte întâlniri cu românii din Clevalend, Washington, New York.


Campania în America se va încheia numai după ce se strâng fondurile necesare finalizării filmului nostru.

Lungmetrajul despre „Experimentul Piteşti” este realizat după o documentare de peste patru ani în arhivele Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc (IICCMER), cu material din Arhivele Naţionale de Film,  un film independent, singurul film românesc finanţat exclusiv din crowdsourcing (angajare de resurse) şi campanii naţionale şi internaţionale de colectare de fonduri. Filmările au avut loc în locaţii autentice (muzee, case memoriale, forturile din Bucureşti, fosta închisoare de la Piteşti, etc.) şi au fost finalizate în 2015.

Au fost oameni care nu au putut ajuta financiar, dar iată mă sprijină așa cum o face acum Asociația Românilor din New England, sau celelalte asociații care m-au găzduit în America; mi-au oferit posibilitatea de a promova filmul, de a-l face cunoscut comunităților de români care la rândul lor m-au sprijinit atât cât au putut și cu ce au putut. 

Liliana Oniță Lenco, președinta Asociației Românilor din New England (AR-NE) din Boston 

“ Am hotărât să susțin cauza Victoriei Baltag în fața bordului AR-NE înainte să văd filmul. Cunoșteam destul de bine subiectul și mi s-a părut importantă redarea unei istorii adevărate, nefalsificate, netrunchiate cu care am fost prostiți atâta timp. Am considerat că e de datoria mea să fac tot ce pot să mijlocesc cunoașterea acestei istorii iar Victoria o face documentat și profesionist, deși este la două generații distanță față de momentul la care se întâmplă experimentul de la Piteșți. Mi se pare cu atât mai de admirat ceea ce face ea! În plus m-a impresionat lupta ei cu morile de vânt pe care o are și în țară și chiar și aici. E foarte greu pentru un tânăr să se lanseze… După ce am început să citesc și să văd și materialele ei, am realizat că este mai mult decât un act de bunăvoință este un chiar un act artistic și în continuare îmi pare bine că am susținut-o”.

Eu consider că societatea e că o casă și casa e formată din temelie, pereți și acoperiș. Temelia noastră este istoria. Dacă nu avem o temelie solidă cum putem creea ceva durabil?

Tind să cred că subiectul filmului realizat de Victoria Baltag chiar dacă mai puțin cunoscut în urmă cu 10 ani, le este românilor mai familiar astăzi, de când avem acces la o mulțime de materiale de presă pe această temă, documentare ca „Memorialul durerii” al regizoarei Lucia Hossu Longin sau „Demascarea” al regizorului Nicolae Mărgineanu, o mulțime de interviuri în presa audiovizuală sau pe platformele multimedia. 

Laura Bândilă Goldberger: Să nu uităm însă, că tu, Victoria, realizezi un film artistic care ar putea ajunge la un public mai larg. 

Victoria Baltag: Sigur, este necesar să știm ce a fost, că să evităm să repetăm, ca să învățăm din trecut, ca să știm unde ne plasăm, pentru că am trăit zeci de ani într-o mușamalizare și ignoranță.

Subiectul a ieșit la lumină după accesul la arhivele securității.

Victoria Baltag: Da, și foarte multe materiale au fost distruse. Eu sunt în relații foarte apropiate cu fiii a doi dintre foștii deținuți. Unul dintre ei este fiul lui Petru Dașchievici, care mi-a povestit cum torturați și torționari au fost trimiși să locuiască după evenimente pe aceeași stradă. Dl. Dașchievici era torturatul și Titus Leonida torționarul, de la fiu știu această poveste, și s-au iertat. Titus Leonida trăiește și este în America, doar că nu dorește să vorbească despre aceste momente. Eu cred că nu avem dreptul să judecăm și filmul meu spune povestea celor întâmplate la Pitești fără a aduce judecăți de valoare.

Urmărește filmul tău povestea unor studenți, în special a unuia dintre studenți, încarcerat în sistemul de reeducare, care devine din victimă călău și apoi din nou victimă.

Victoria Baltag: Așa este. Există mai multe personaje în film care sunt de fapt roluri simbol, dar am urmărit povestea unui singur personaj pentru că nu am avut fonduri și am adus filmul pe făgașul acesta de simbolism.

scenă din film

De ce ai ales numele Herman pentru Eugen Țurcanu?
Victoria Baltag: Herman este un rol simbol, nu este 100% Eugen Țurcanu. Aveam de asemenea nevoie de un nume care să fie intraductibil în orice altă limbă și să aibă o rezonanță gravă, sper că am reușit! Aceasta ar fi prima justificare. A doua ar fi dorința familiei lui Țurcanu de a nu-i implica în acest fel. Și atunci am preferat să scriu în epilog numele celor după care au fost inspirate personajele.

În ciuda faptului că era considerat torționarul vremii tu ai umanizat acest personaj, i-ai dat o față umană, personajul tău pare să-și fi făcut procese de conștiință.

Victoria Baltag: Înainte de judecată, din câte știu din testimonialele celorlați deținuți, și-a cerut iertare. Noi nu am pus asta în film, dar da, și-a cerut iertare!

Actorii nu au fost plățiți în acest proiect. Noi l-am făcut din suflet, sperând că vom găsi finanțări în stânga și-n dreapta.

Nu putem face prea multe dezvăluiri, proiecția e o variantă a unui proiect în lucru, care se analizează în echipă. Tu ți-ai asumat riscul de a primi critici care, sper, nu te-au descurajat, pentru că și acestea au fost contrabalansate de punctele tari ale producției până în acest moment. De pildă imaginea filmului.

O parte din echipa filmului

Victoria Baltag: Da, vreau să le mulțumesc colegilor mei, în special directorului de fotografie, Marius Donci care a muncit zi și noapte la acest proiect. Și eu am o datorie față de toată echipa care s-a implicat, am responasibilitatea acestor oameni  pe umeri pentru că ei și-au dedicat timp, servicii, unii și bani că să facă acest proiect posibil. Colegii mei nu au fost plățiți, actorii nu au fost plătiți. Nimeni nu a fost plătit în acet proiect. Noi l-am făcut din suflet, sperând că vom găsi finanțări în stânga și-n dreapta și nu am găsit și atunci am mers mai departe pentru că am considerat că este foarte important ca muncă lor să fie recunoscută.

Truismele acestea, talentul nu cunoaște vârstă, voință nu are limite, speranța moare ultima se potrivesc foarte bine personalității tale.

Victoria Baltag: Mergem mai departe, mult a fost puțin a mai rămas. Revin iar la colegul meu, Marius Donci care mi-a spus cu ceva timp în urmă că fiecare film are drumul lui, să stau liniștită că își va găsi și acest film drumul.

Acum nu mai este doar proiectul meu, este proiectul nostru. Noi suntem o familie

Când spui că s-au implicat peste 600 de oameni, la ce te referi?

Victoria Baltag: Păi, îți spun acum! Unii ne-au ajutat cu o donație, pe aceste platforme, sprijină.ro, bursa binelui, gofundme, indiegogo. Apoi au fost persoane care ne-au ajutat cu servicii, au fost persoane care ne-au gătit pentru că făceam economie. În satele din jurul Iașiului au fost câteva doamne care ne-au făcut plăcintă și sarmale. Acești oameni sunt puțini, dar speciali, cu o inima atât de mare și pentru ei trebuie să termin acest proiect. Dacă am fost motorașul acela care a pornit ideea și ei au crezut și au făcut sacrificii pentru ca această idee să se materializeze, am datoria să merg mai departe, să ne vedem la premieră și să fim cu toții mândri de acest film.

Nu e ușor.

Victoria Baltag: Nu e. Sunt o norocoasă. Colegii mei nu au fost plățiti si cu toate astea nu a întârziat niciunul, nici măcar o secundă. Și am filmat și câte 17 ore pe zi. Cu mâna pe inimă spun, când ajungeam, (pentru că regizorul ajunge mai târziu, vin întâi electricienii, aranjează, pun camerele, luminile, cablurile) când veneam, toată lumea era pe poziții. Acești oameni mi-au rămas în inimă de atunci și o să-i port în inimă până când o să mă ia Dumnezeu de pe pământul ăsta!

E un vis pe care îl putem realiza împreună! 

Ce te-a motivat să vii în America?

Victoria Baltag: Mai avem nevoie de bani pentru post producție. E vorba de trei etape mari –  de colorizare, editarea sunetului și muzica filmului ( pe care mi-o doresc originală și unică). În disperarea mea de a  finaliza acest film, am deschis câteva campanii naționale, pe platforme de strângere de fonduri, românești și nu au mers, și m-am gândit să caut alte soluții. 

Cât ai reușit să strângi în România?

Victoria Baltag: Foarte puțin, în decursul a unui an și jumătate am strâns mai puțin de 1000 de euro. Au fost sumele mici și donatorii puțini, deși am avut vizibilitate în media foarte puternică. 

În concluzie, ai căutat susținere în altă parte.

Victoria Baltag: Da, în disperarea mea de a găsi sprijin am citit o carte de marketing care spunea că fiecare problema are cel puțin 200 de soluții . Așa că am început, de la sfârșitul anului trecut să trimit email-uri în întreagă diaspora română. Am trimis peste 3000 de email-uri. Nu am avut o baza de date, am intrat pe google și am căutat, Romanian în New England, ori în Chicago, ori în Washington și așa mai departe…Am căutat site-uri cu pagini ale asociațiilor pe care le-am găsit și cărora apoi le-am scris. Sau le-am căutat pe platformele de socializare.  Așa am găsit și AR-NE. Și sunt o norocoasă pentru că ei primesc zeci de astfel de apeluri de sprijinire a diverse proiecte. Trebuie să spun că din aceste apeluri, am concretizat evenimente cu 5 asociații în decurs de o săptămână…dar încă mai aștept, sunt deschisă.

Poate vei avea supriza să primește oferte de finanțare și peste un an.

Victoria Baltag: Cred că va fi prea târziu, fiecare proiect are o limită. Eu sper să finalizez postproducția anul acesta, ca din ianuarie să pot trimite filmul în festivaluri și din primăvară să intru în cinematografe.

Ai mai amânat câteva termene limită…

Victoria Baltag: Da, mi-ar fi plăcut să ajung la Sundance, dar dată limită de aplicare era 15 septembrie, deci nu am mai reușit.

Noi am urmărit o variantă nefinalizată, dar am căutat online și am văzut și alte reclame ale producției tale și m-ai făcut sincer curioasă. Mi-ar plăcea să văd filmul acesta terminat, recunosc!

Victoria Baltag: În acest moment avem o campanie pe gofundme și încurajez și rog cu disperare pe românii de acasă sau din diaspora să doneze un dolar pe viață pentru acest proiect. Noi suntem milioane în strainătate. Un dolar dacă ar dona fiecare, proiectul ar fi finanțat sută la sută. Mai avem nevoie de 30 de mii de dolari. Este o sumă mare pentru mine, dar poate fi neînsemnată pentru cei care se implică unul câte unul. E un vis pe care îl putem realiza împreună! 

Vă încurajăm să susțineți acest proiect sau să o contactați personal pe Victoria Baltag pe Facebook pentru a va oferi variante pentru contribuții. Donațiile pentru film se fac prin campania GoFundMe sau prin metodele recomandate la www.hermanfilm.com/donații.

de Laura Bandila Goldberger

cover foto: cinemap.ro