De cum intri pe ușa azilului de bătrâni te izbește o simfonie de mirosuri. Mâncare, medicamente și căldură. Însă în 26 septembrie, locul unde stau bunicii Sibiului a avut aer de sărbătoare. Cvartetul de coarde QCvartet  a ajuns la azilul de bătrâni a doua oară în cadrul celei de-a doua ediții a proiectului „Cealaltă stagiune” a Festivalului Enescu. Chiar dacă festivalul s-a încheiat, sunetele acestuia se mai propagă încă în Sibiu, depășind sălile convenționale de concerte. La bătrâni nu ajung concertele, așa că artiștii merg la ei pentru a le alina zilele, și ele numărate. În sala de mese, cei în jur de 40 de bătrâni au fost adunați, îmbrăcați cu hainele frumoase, pentru a-i asculta pe Mihai Andrițcu (vioara 1), Ionuț Bugnar (vioara 2), Tiberiu Maniu (violă) și Titus Tincu (violoncel) sub numele de QCvartet. Au interpretat cele mai cunoscute compoziții de-a lungul timpului, provocându-și publicul la o călătorie în timp până în perioada barocă, de unde l-au adus pe Bach, pe Vivaldi și pe Mozart.Apoi au trecut la cel de-al cincilea dans unguresc a lui Brahms, la tango și la vals. Pentru încheiere însă au păstrat Ciprian Porumbescu și George Enescu, Rapsodia Română, ceea ce era cu adevărat simbolic pentru ei. 

Aplauzele palmelor vestejite au demonstrat ceea ce muzica înseamnă pentru un om: un adevărat medicament. Pentru niște persoane care au trăit într-o perioadă sumbră a istoriei noastre, muzica a adus lacrimi în ochi. S-au bucurat de fiecare sunet. Unii chiar au dansat în scaunele lor. „Cântă Mozart, auzi?” se auzea din spate. Unii erau iubitori de muzică clasică încă din tinerețe, alții știau numai Eine Kleine Nachtmusik, dar cu toții au plâns la fel într-un final, cu toții și-au răscolit prin amintiri, cu toții au rezonat. La final doamna Elvira s-a ridicat în picioare și a felicitat artiștii. Avea lacrimi în ochi și era adânc emoționată. A spus apoi că și-ar dori ca aceste concerte să fie mai dese, pentru că „ne ajută să trecem peste greutățile de zi cu zi”. Domnul Gheorghe, la cei 95 de ani mi-a spus în glumă că dacă s-ar putea îngriji singur s-ar duce în fiecare joi la filarmonică. A fost iubitor de muzică clasică în tinerețe și mergea la concerte la Ateneul din București periodic. A fost impresionat de tehnica riguroasă a instrumentiștilor și i-ar plăcea și lui, ca tuturor persoanelor din azil, ca „aceste minuni să se întâmple mai des pe aici”. Apoi a plecat în grabă să-și facă injecția… 

Și cei patru instrumentiști au fost atinși de atmosfera din sala de mese a azilului de pe strada George Coșbuc, chiar dacă pentru ei a fost a doua astfel de experiență. Anul trecut au început proiectul „Cealaltă stagiune”, împreună cu cei de la Asociația Culturală PLAY. „În experiența aceasta câștigul este reciproc. Nouă ne face bine sufletește că îi vedem, că ne ascultă, iar noi le mai alinăm bătrânețea cum putem. Totul se contopește. Aici este cea mai bună energie posibilă”, spuneau ei în timp ce-și strângeau instrumentele.

Deja asistentele sociale puneau masa de prânz, iar bătrâneii își luau medicamentele și mai împărtășeau păreri.

de Teodora Minea