,,Fotografia de concert – surprinzi momentul așa cum este, nu poți aranja nimic''

Interviu cu Vladimir Gheorghiu

de Alexandra Bene

Vladimir Gheorghiu. Fotograf, muzician, pasionat al sunetului și culorii, artist de-o seamă și autor al unui album de artă. Născut în Galați și crescut în Dristor. Cu un bogat repertoriu în domeniul imaginilor de concert, Vladimir și-a format portofoliul odată cu venirea sa în București, moment în care a început să ,,tragă’’ trupe pe aparatul său de fotografiat, captând momente și stări de spirit, surprinzând tocmai ce scapă deseori ochiului – spontaneitatea.

Rebelul cuminte, după cum însuși acesta se definește, a ajuns să fie cunoscut drept unul dintre cei mai activi fotografi ai underground-ului bucureștean, fotografiind manifestații scenice la Arenele Romane și Electric Castle, nelăsând să-i scape trupe precum Slicer, Jinxy von D’ers, Ropeburn sau Roadkill Soda, Parkway Drive, Florence and The Machine sau 30 seconds to Mars. 

Colaborarea cu trupa sa de suflet, Riot Monk, a culminat cu o idee inedită pentru tânărul fotograf, care s-a concretizat într-un album ce suprinde cadrul și atmosfera locului unde a fost filmat videoclipul piesei ,,Contează’’, îmbinând vizualul cu auditivul, transcedentul cu emoționalul, creând nu atât imagini, cât trăiri.

Vladimir, ești un artist care se raportează la diferite niveluri ale percepției. Consideri sinestezia parte a procesului de creație sau e vorba, mai degrabă, de o manifestare a unui spirit vizionar în cazul tău?

Vladimir Gheorghiu: Cred că răspunsul stă într-un melanj a celor două. De când eram mic am început cu muzica. Apoi am devenit atras de fotografie. În mare parte, ce încerc să transmit prin fotografie are cu siguranță o adâncă fundație pe plan muzical. În completare, am început să fotografiez concerte. Practica mea în domeniul fotografic a început cu fotografia de concert. Cele două se îmbină mereu și în totalitate. Atât în viața profesională, cât și în viața de zi cu zi.

În ce măsură ai nevoie de libertate de manifestare în proiectele din care faci parte?

Vladimir Gheorghiu: Răspunsul e undeva la mijloc. Ar fi tare bine să pot spune: ,,Da, acordați-mi toată libertatea de care am nevoie și eu o să scot cel mai ca lumea produs sau rezultat’’. Însă nu e mereu așa. Uneori e bine să ai alături pe cineva care să te îndrume, care să îți dea un feedback sau să vină cu alte idei, pe lângă cele ale tale. Cred că așa iese un rezultat fain, când sunt îmbinate cele două părți – atât activitatea mea artistică, cât și feedback-ul celui care așteaptă produsul meu.

În cazul celor de la Riot Monk, eu sunt persoana care le fotografiază concertele, care se ocupă de pozele destinate artwork-urilor, lucrez de asemenea cu ei pe partea video. Însă nu sunt singur, nu mă lasă de capul meu. Îmi oferă o prioritate atunci când vin cu idei, îmi dau mână liberă, însă în același timp putem vorbi de un back and forth care există între noi.

Cu cei de la Riot Monk am făcut cunoștință prima oară, în 2016, când fotografiam pentru un concurs de muzică, care se numea Global Battle of the Bands. Mi-a plăcut foarte tare muzica lor. Rezonăm mult pe conceptul de hard rock, grunge american. Muzica e foarte prezentă și se vede în pozele pe care le fac eu. Drept urmare, fotografiile cu Riot Monk au fost mai bune față de alte trupe puțin mai mellow sau mai slab pregătite.

Prevezi o reinventare pe plan muzical în viitorul apropiat în ceea ce te privește?

Vladimir Gheorghiu: Da, cu siguranță mi-ar plăcea să acord mai mult timp muzicii. Este un întreg proces care are loc în capul meu legat de acest subiect. Aș vrea să scot pasiunea mea pentru muzică la iveală într-o și mai mare măsură. Chiar am avut încercări de a face parte din nou dintr-o trupă. Însă pentru mine timpul este foarte prețios. Oricât de egoist ar putea suna, nu îmi permit să mă alătur unor trupe numai pentru a experimenta, unde aș ajunge să fac lucruri care nu mă mulțumesc în totalitate. Dacă îmi creez propria trupă, aș vrea să fie punct ochit, punct lovit. Oamenii să fie cei potriviți, iar genul muzical să fie unul care ne place sau care cel puțin se pliază pe gusturile mele. Mi-ar plăcea să fie pe sound-ul american. Dacă ar fi să fac ceva singur, ceea ce am în plan, aș merge mai degrabă pe country.

Când vine vorba de fotografie, în schimb, ce consideri tu drept sursă de inspirație?

Vladimir Gheorghiu: Vorbind despre fotografie, în linii mari sursa mea de inspirație e viața de zi cu zi și momentele care îmi apar în fața ochilor așa cum sunt. Din acest motiv îmi și place fotografia de concert – surprinzi momentul așa cum este, nu poți aranja nimic deoarece nu ai control asupra niciunui element. Dacă așa e lumina, așa e lumina. Dacă așa stau cablurile, așa stau cablurile. Dacă așa a decis cineva să se miște pe scenă, eu nu pot să fac nimic. E o foarte mare provocare să surprind tocmai aceste elemente, pentru a ieși frumos, sălbatic, urât – raportat aici la estetica urâtului.

Vladimir, tu activezi într-un mediu caracterizat de foarte multă spontaneitate. Despre albumul tău foto spuneai că este o încununare a acestei spontaneități și totodată ,,a depășirii unor limite în ceea ce privește tabieturile fotografice’’. Îmi poți vorbi despre aceste tabieturi?

Vladimir Gheorghiu: Da. E destul de interesant, pentru că în linii mari mă pot considera un om destul de comod. Strict în cazul albumului, înșiruirea de evenimente ar fi trebuit să fie în felul următor: am ajuns la locul unde s-a filmat clipul, am făcut pozele, m-am întors acasă, le-am editat conform preset-urilor și edit-urilor mele clasice, le-am trimis băieților și asta a fost. Apoi, fie le postam eu, fie le postau băieții din Riot Monk. În aceeași perioadă, însă, eu mă uitam la anumiți vloggeri americani care realizau aceste așa-numite zines, termen provenit de la magazines. Format A5, destul de scurte. Mi-a venit atunci ideea să fac și eu un asemenea produs. Nu mai știu exact când i-am propus efectiv lui Lorand să punem în practică ideea, dar a fost cu mult înainte să lucrez efectiv pe albumul foto pe care l-am lansat. La un moment dat, în schimb, am deschis pozele și am început să le editez diferit față de cum le editam eu și mi-au plăcut atât de mult încât mi-am spus că putem într-adevăr să facem acum un zine pentru că se creează ceva tare interesant aici. A fost foarte multă spontaneitate și când a venit vorba de partea tehnică, după cum nu am mai printat nimic până în acel moment. Nu știam nimic de print, de legat, de hârtie, de cum să lucrezi în InDesign.

În ce fel se reflectă personalitatea ta în actul artistic și cum a început să se manifeste atracția ta pentru fotografie?

Vladimir Gheorghiu: Nu-ți pot da o definiție prea exactă. Dar eu sunt un rebel cuminte. Nu vreau să merg împotriva curentului mereu, cu orice situație, dar îmi place să fiu off the beaten track. Asta se întâmplă și când vine vorba de fotografiile mele. Dacă lumea vrea să tragă la un concert fără bliț, eu o să trag acele fotografii cu bliț, pentru că îmi place estetica creată. Când vine vorba de albumul pe care l-am lansat, spre exemplu, găsim în partea stângă fotografii care reflectă atmosfera locului și sunt destul de curățele, naturale. Aceasta e partea cuminte. Prima pe care o vezi. Partea dreaptă este puțin mai ușchită. Așa aș descrie-o. Cam așa se reflectă personalitatea mea în fotografii. Mereu trebuie să fie un artificiu.

Atracția mea pentru fotografie a început să se manifeste prin clasa a 8-a. Părinții mei au cumpărat o săpunieră, un aparat mic de fotografiat, iar mama avea în fața geamurilor jardiniere, în care creșteau diverse flori, iar eu am început să pozez acele plante, apoi pe fratele meu stând sub plapumă. Chestii de familie. Pozam, în fapt, tot ce prindeam. Apoi mi-am cumpărat prin 2010 un aparat DSLR și am început să pozez din nou de toate pentru toți. A rămas însă la nivel de hobby, până am venit în București și am început să fiu mai serios în legătură cu fotografia.  

Înclinația spre creație și simțul artistic sunt moștenite din familie?

Vladimir Gheorghiu: Da. Cred că le-am moștenit de la tata. În afara serviciului de marinar, tata este un artist plastic. Toate aceste lucruri le-am observat destul de târziu în viață totuși. El le făcea de când eram eu mic și era foarte priceput în ale meșteșugurilor. Eu am fost cel care nu le-a acordat pe acea vreme suficientă atenție. Însă cred că de acolo provine această înclinație.

Dacă ar fi să vorbim despre Vladimir Gheorghiu ca persoană și nu implicit ca artist, am putea spune că descrierea făcută ție drept ,,un bastard local al fotografiei, cu mustața mereu on fleek și cu maieul alb obligatoriu’’ este una cuprinzătoare?

Vladimir Gheorghiu: Da, e o descriere destul de precisă. E felul în care Lorand din Riot Monk a decis să mă caracterizeze. ,,Bastard local’’ se potrivește cu felul în care m-aș descrie eu, un mic rebel. Nu vreau să fac scandal, dar vreau să bâzâi puțin. Când vine vorba de ținută, pot spune că port maieuri foarte mult și foarte des. E un lucru pe care îl fac din copilărie. Așa purtam când eram mic. Un aspect amuzant e că toți prietenii mei știu că sunt friguros și că port mereu câte un maieu pe sub tricou.

Despre mine aș putea spune că sunt o persoană asumată, care nu ezită în fața riscurilor, însă care se asigură în prealabil că o să aterizeze cu fața pe pernă, dacă ar fi să cadă. Nu mă arunc niciodată cu capul înainte, fără a-mi lua măsuri de siguranță. Gândesc un anumit lucru cu atenție și dacă e să mă arunc, mă gândesc că e ok, o să cad; însă măcar capul îmi va ateriza în siguranță și tot va fi bine.

Cât de mult a influențat perioada pandemiei activitatea pe care o desfășori și cum s-a reflectat în plan emoțional?

Vladimir Gheorghiu: În contextul acesta al pandemiei, mă gândeam că aș putea sări și eu în freelancing, să nu mai am un job de zi, care îmi ocupă o bună parte din timp. Mă gândeam să mă axez numai pe fotografie și activități adiacente, dar bine am făcut că am decis să nu mă apuc de antreprenoriat tocmai anul acesta. Aș fi fost mult mai sărac.

Pe plan emoțional, pot spune că este un proces foarte alambicat. Într-o primă fază eram destul de relaxat, gândindu-mă că voi avea suficient timp pentru mine, pot să mă joc, să creez, să mai pun în ordine niște poze și să îmi organizez un portofoliu…Dar la un moment dat mi-am dat seama că mi-a ieșit cu totul din ritm dorul și pasiunea pentru fotografie. Mi-au ieșit din cap mai bine spus, pentru că ele nu mai erau de mult în ritm, nu se mai întâmpla nimic pe acest plan. Nu mai aveam starea necesară să mai editez, să mă ating prea mult de tutoriale, să mă interesez efectiv asupra subiectului. De curând am fost să fotografiez câteva evenimente și m-am simțit tare ruginit. M-am simțit de parcă era al treilea eveniment pe care îl fotografiez de când sunt, eram emoționat. Mi se părea că nu mă descurc în același ritm. Un sentiment ciudat. Am vorbit între timp cu alte persoane din domeniul artistic, nu numai fotografi, dar și muzicieni, până și cu o persoană ce confecționează pălării. Toți au spus același lucru. Deși nu sunt direct influențați, ceva parcă îi trage în jos.

Unde se plasează Vladimir Gheorghiu în viitorul apropiat și ce proiecte viitoare te așteaptă?

Vladimir Gheorghiu: Mă văd făcând numai fotografie. I-aș spune mai degrabă artă. Muzică, fotografie și activități adiacente. Clipuri, artwork-uri, booking, tour manager, asistent foto pentru un fotograf de mare renume. Un țel pe care mi l-am setat ar fi ca arta mea să reziste în timp, să dăinuiască și să aibă un cuvânt de spus la un moment dat. Am convingerea că nu voi ajunge un mare clasic, că nu voi fi studiat ori luat ca vreun mare reper, dar mi-ar plăcea ca arta mea să fie pregnantă, să se plaseze în față și să fie luată în vizor.

Am avut parte în această perioadă de un boost, care mi-a dat șansa de a mă implica în multe proiecte. Totuși, nu atât de multe pe cât aș fi vrut. În septembrie, în schimb și parte din luna octombrie voi călători cu Lorand, din Riot Monk și vom lua interviuri artiștilor care lucrează pentru viitorul album al trupei. Vom lua interviuri video și vom fotografia diverși artiști care în momentul de față colaborează cu Riot Monk.

Foto: Arhivă personală Vladimir Gheorghiu