Eduard Gross a absolvit Facultatea de Științe Socio-Umane, specializarea Jurnalism, la Universitatea Lucian Blaga din Sibiu. În prezent este masterand la Facultatea de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării din cadrul Universității Babeș-Bolyai, specializarea Publicitate și Relații Publice. Din 2015 a început să studieze și să învețe fotografia conceptuală. Primul său proiect de tipul serie tematică l-a intitulat „Pierdut și regăsit”, pe care l-a realizat o dată cu pandemia COVID-19.

„Am început să lucrez la acest proiect la scurt timp după începerea pandemiei și instituirea stării de urgență, mai exact, în luna aprilie, iar acest demers artistic a venit din nevoia de a defula, de a mă elibera de toată negativitatea strânsă atunci. Astfel, am reușit să scot la iveală lucruri din subconștientul meu și să le exprim în pixeli.

După finalizarea proiectului, a urmat colectarea impresiilor. Am vrut să văd cum percep oamenii munca mea, mai ales că acesta a fost și momentul în care arta mea a căpătat pentru prima oară coerență. Am început să trimit fotografiile peste tot și răspunsurile au început să apară.

Printre cele mai importante realizări care au apărut grație acestei serii tematice, se numără prima mea intrare într-o expoziție colectivă, 20-20 Artiști în izolare; o expoziție la care au fost înscrise aproape 100 de lucrări din care au fost acceptate doar 20, dar și publicarea într-o revistă de artă contemporană, numită Art-Hole.

Îmi doresc ca în viitorul apropiat să finalizez alte proiecte, care să contureze mai clar viziunea mea, cred că domeniul în care activez este ofertant și sper ca deschiderea oamenilor din România către arta avangardistă să crească treptat.

Fotografia mea imortalizează o lume enigmatică, magică, în care visul și realitatea sunt legate organic, substituindu-se unul alteia în propriile realități supranaturale. „Pierdut și regăsit” aparține acestei lumi, raportat la fragilitatea sănătății mintale. Arta mea trebuie să intrige, să provoace întru înțelegerea țesăturii complexe a acelor minți care te înfricoșează și tulbură în egală măsură. Fotografia mea inițiază momentul de claritate pe care îl datorăm introspecției.”

Fotografi pe care îi urmărește: Brooke Shaden, Evelyn Bencicova, Maria Svarbova, Laura Makabresku.