În adierea blândă a vântului de vară, muzica de calitate a revenit la Sibiu ieri seară, odată cu cea de-a cincea ediție a festivalui Classics for pleasure. Partituri bine alese, adevărate bijuterii muzicale au fost oferite publicului sibian care, vreme de două ore s-a lăsat purtat pe acordurile muzicii clasice dirijate de Constantin Adrian Grigore. Și pentru că muzică fără dans e incompletă, alături de Orchestra Teatrului de Operetă și Musical „Ion Dacian” s-a aflat și o parte din baletul instituției.
Pe scaune sau în picioare, sibienii și spectatorii veniți special din alte orașe ale țării, au fost parte din povestea care scrie cea de-a cincea ediție a festivalului. Un festival de ținută care aduce în atenția publicului muzică de cameră, simfonică și religioasă, operă, operetă și un concert Proms of Delight. Deși nu e ușor ca prin muzică clasică să ajungi la sufletele tuturor, festivalul a demonstrat că lucrurile durabile se fac în timp, cu răbadare, iar în prima seară a acestei ediții aniversare, Piața Mare a fost plină de oameni dornici să asculte operetă în aer liber.
„Festivalul este al nostru, al sibienilor”
Cu participarea unor artiști de renume, atât din țară, cât și din străinătate, festivalul este un mozaic muzical care apropie oamenii. Alături de cei prezenți s-a aflat și primarul Sibiului, Astrid Fodor care s-a arătat încântată de continuitatea acestui proiect cultural. În traducerea mea, Classic for pleasure este muzică clasică pentru plăcerea tuturor. Acest festival este al nostru, al sibienilor. Este un brand al Sibiului și ocupă deja un loc foarte clar și bine definit în agenda noastră culturală, a mărturisit aceasta.
Energia și efervescența de pe scenă s-a transmis și în rândul publicului care le-a oferit artiștilor cea mai bună recompensă pentru prestația lor, aplauzele. La fel ca într-un cerc, artiștii au luat energie de la public și invers, iar asta s-a văzut și s-a simțit pe întrega durată a spectacolului. Înainte să intru pe scenă nu am energie deloc, în schimb, după ce intru o iau de la public. Ei probabil de la mine și tot așa. Asta m-a încărcat, ne-a mărturisit la final Cătălin Petrescu, bariton.
Despre publicul sibian deja se știe că iubește și trăiește cultura la un nivel mai ridicat, iar sentimentul acesta a fost transmis și artiștilor. Nu e prima dată când vin la Sibiu într-un eveniment, iar publicul a fost minunat, a spus și Irina Baianț, soprană a Teatrului de Operetă și Musical „Ion Dacian”.
Acest gen de festivaluri reprezintă o ocazie mare pentru artiști de a apărea în fața publicului, nu doar în spectacolele din timpul stagiunii. Sunt importante aceste festivaluri pentru noi. Ne provoacă și ne înalță. În momentul în care avem un astfel de feedback ca în seara aceasta, publicul aprope că nu voia să ne lase să mai plecăm, înseamnă că noi nu ne-am făcut treaba bine, ci înseamnă că noi într-adevăr trăim pentru ei, adaugă Cătălin Petrescu.
Irina Baianț, cea care își completează repertoriul cu lieduri, arii și roluri din celebre opere și operete a mărturisit că este o bucurie să ai posibilitatea de a performa în fața unui public care apreciază muzica. Pentru fiecare dintre noi a fost o mare onoare, o piatră de căpătâi în carieră. Un cadru special ca acesta creează o atmosferă specială și putem mai ușor să intrăm în vibrație și să ne conectăm cu publicul pentru a transmite acea energie sensibilă.
După prima seară, directorul artistic al festivalului, Laurențiu Dașcă a declarat că se bucură că oamenii apreciază calitatea. Au fost momente speciale astăzi. În primul rând, am avut parte de vizite deosebite din partea celor care ne susțin, din partea Primăriei, d-na Astrid Fodor a fost alături de noi și a apreciat în primul rând, calitatea pe care am reușit să o ținem sus de-a lungul edițiilor și chiar să o creștem. M-am bucurat că am văzut public constant la festivalul nostru care a venit de-a lungul celor cinci ani. Faptul că îți crești un public al tău e cel mai important lucru.
Divine Old Music și Mozart Spectacular
Nici ziua de sâmbătă nu se lasă mai prejos, iar începând cu ora 16:30 la Biserica Ursulinelor va avea loc Divine Old Music, susținut de Studioul de Muzică Veche. Acesta a fost fondat în anul 1990 și este format din trei muzicieni, cu o activitate artistică individuală remarcabilă care au dorit să aducă în actualitate muzica veche redată pe instrumente originale. Soprana Georgeta Soleriu susține în cadrul formației partea vocala cântând în același timp la laută și instrumente de percuție. Violoncelista Anca Iarosevici cântă la trei tipuri de viole da gamba: sopran alto și tenor. Pianista Verona Maier în afara unei game largi de instrumente de percuție, participă la sonoritățile necesare acestui tip de muzică evoluând în funcție de program la clavecin și orgă.
Tot în această seară, Piața Mare va deveni iarăși locul de întâlnire pentru melomani. De la ora 20.00, va începe concertul concertul Mozart Spectacular, cu Orchestra Camerata Regală dirijată de Hyun-Jin Yun, care are în palmares o mulțime de premii internaționale, atât ca dirijor, cât și ca compozitor. Din experiențele noastre anterioare am văzut că Mozart, Vivaldi sunt în preferințele publicului și întotdeauna un program Mozart îți schimbă starea de spirit, adaugă directorul festivalului.


