Classic Musical Stories consolidează educația muzicală a copiilor
Classic Musical Stories este un nou proiect al Asociației Culturale Play, prin care se continuă misiunea de promovare a muzicii clasice în rândul elevilor. Programul de educație muzicală include două noi producții artistice – „Beethoven s-a mutat la etaj” și “Eine Kleine Klassmusik”, care îmbină armonios muzica și teatrul, prezentând fragmente din viața compozitorilor ce au marcat muzica, din vremurile lor și până astăzi.
„Pentru că derulăm proiecte culturale adresate copiilor, de mai mulți am realizat faptul că muzica clasică are o relevanță destul de limitată pentru generația pasionată de internet, fiind percepută ca elitistă, greu de digerat și dependentă de o răbdare și dăruire pe care puțini copii sunt pregătiți să le pună la bătaie. De asemenea, adesea poate fi o provocare să reunim orele din clasă și muzica clasică, percepția elevilor fiind că muzica clasică este inaccesibilă și îndepărtată de gusturile muzicale de astăzi, așa încât ar trebui ignorată în favoarea altor genuri de muzică.
Încercând să schimbăm această percepție, ne-am gândit la promovarea a două spectacole de muzică și teatru, cu un pronunțat caracter educațional, prin care să desființăm barierele muzicii clasice, folosind o abordare creativă, centrată pe micul spectator. Nu întâmplător am optat pentru Beethoven și Mozart, doi compozitori reprezentativi pentru muzica cultă, cu compoziții și teme muzicale arhicunoscute, ușor de receptat și savurat”, declară membrii Asociației Culturale Play.
“Eine Kleine Klassmusik”, un spectacol care parafrazează bine-cunoscuta capodoperă a lui Mozart
“Eine Kleine Klassmusik” propune o exemplificare muzicală într-o manieră prietenoasă a unora dintre cele mai importante capodopere ale muzicii clasice, prin momente unice pregătite de Q quartet.
Plecând de la întrebarea „Ce făcea Mozart la vârsta ta?”, micii spectatori încep un exercițiu de imaginație condus muzical într-o scenariu captivant, prin reperele perioadei clasice: Mozart, Beethoven, Rossini, Haydn.
Ambele spectacole au fost difuzate în mediul online cu susținerea AFCN și a Primăriei Sibiu, însă ele vor putea fi vizionate de micii melomani și prin intermediul DVD-urilor distribuite prin profesorii de muzică implicați în proiect. Acestea vor fi însoțite și de un caiet de activități care completează dimensiunea educativă a spectacolelor.
Scenariu & regie: Claudiu Fălămaș
Distribuție:
Wolfgang Amadeus Mozart – Charlie Fălămaș
Ludwig van Beethoven – Dumitru Stegărescu
George Bridgetower (vioara întâi) – Mihai Andrițcu
Nicolo Paganini (vioara a 2-a) – Ionuț Bugnar
William Primerose (violă) – Tibi Maniu
Peter Mousson (fagot) – Ovidiu Borz
Designer costume: Anamaria Șut
Scenografie colectivă: Dumitru Stegărescu, Charlie Fălămaș, Andrei Crețu , Myrna Squire, Vlad Dumitru, patrupezii Venus & Zenny
Sound design: Radu Popa
Light design: Florin Coje
Cameraman: Ciprian Giurgiu, Alexia Giurgiu
Editare video: Ciprian Giurgiu
Producător: Asociația Culturală Play