Tania Bruguera este unul din artiștii care redefinesc spațiul muzeal, interogând manifestarea actuală, căreia îi propune prezentul, omul-viu, protestul. Proiectul acesteia, Immigrant Movement International, caută să exploreze definiția imigrantului, valorile acestuia, pe fundalul ideii de cetățean al lumii.
Cu o înțelegere profundă a sensului muncii ei, Tania Bruguera se concentrează pe acțiune, pe arta care se întâmplă, arta care face, ea numindu-și munca arta-comportament („behaviour art”). Efectiv, arta devine o formă vie, conturată, a politicii, a puterii, a societății, nu doar o reprezentare a acestora. Intuitivă și reflexivă, Bruguera, are o nouă viziune asupra rolului muzeului, de exemplu, încercând redefinirea acestuia, dorindu-l manifestare activă, dar și asupra rolului artei care, în universul artistei, devine folositoare (useful art) societății.
Munca sa a luat, în timp, forma unui diamant multi fațetat, fiecare suprafață fiind interconectată cu cealaltă și reflectând culoarea unui alt domeniu, fie film, instalații multimedia, evenimente, scris sau predat. Toate aceste experiențe se regăsesc în proiectul Immigrant Movement International, una dintre părțile acestuia, The Tanks. Art in action. (Surplus value), fiind o expoziție care trăiește, o expoziție în care vizitatorul devine personaj, interacționând cu spațiul imigrației ca și subiect al acestuia și nu doar privind expunerea în cadrul unic al muzeului Tate Modern.
Rebeliunea prin artă alimentează speranța
„Când faci lucrări cu temă politică, ambiguitatea este foarte periculoasă. Cum balansezi claritatea cu emoțiile într-un spațiu îndestulător al creației? Și acest echilibru nu cred că poate fi permanent, chiar de-l atingi într-un moment… Întreaga lucrare are două părți. Primul moment când intri și trebuie să stai la coadă, sunt oameni care au așteptat 2 ore sau 30 de minute, apoi trebuie să treci printr-un light detector. (…) Odată intrați în a doua încăpere, participanții sunt martorii reproducerii unui obiect istoric (semnul de la intrare în lagărul de concentrare Dachau) furat acum câțiva ani, în 2009, de la Auschwitz. Au fost 4 astfel de semne, iar primul, făcut la Dachau în 1936 are B-ul inverstat ca un gest împotriva perfecțiunii impuse, gest făcut într-adins de un prizonier. Așadar, un mic moment al rebeliunii pe care ofițerii, în aroganța lor nu l-au perceput însă prizonierii ceilalți au înțeles, văzând aici o mică speranță.”
Arta ca element de trezire a conștiinței
Immigrant Movement International a fost, inițial, prezentat de Creative Time în colaborare cu Muzeul de Artă Queens. Între timp, Bruguera a dezvoltat un manifest alături de o campanie de conștientizare (Immigrant Awarness Campaign), instigând alți artiști la acțiuni în această zonă a imigrației, în ziua de 18 decembrie, zi ce a fost desemnată de Națiunile Unite, Ziua Internațională a Migranților.
Născută în Havana, Cuba, Tania Bruguera a readus prin arta sa atenționări privind totalitarismul pe care îl subliniază în roșu tare, sublinieri ce deranjează regimurile sensibile față de orice respirație de artă curată, liberă. În consecință, începând din decembrie anul trecut, aceasta este, repetitiv, închisă, fiindu-i interzisă ieșirea din țară.