În curtea FITS (Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu) un anunţ plasat pe una din mese, tipărit la imprimantă, spune: rezervat Oameni obişnuiţi. La orele serii masa e goală, se animă invariabil târziu, spre miezul nopţii. Dublul sens al anunţului e amuzant.
Pe de o parte, oamenii obişnuiţi sunt evident actorii din distribuţia spectacolului omonim; pe de altă parte, suntem şi noi, spectatorii de teatru, cei care caută pe scenă o reflecţie la dilemele cotidiene. Totuşi, utima categorie nu ocupă niciodată masa. În fond, aceasta e forţa scenei: oamenii obișnuiți ai realității, publicul cedează locul artiştilor de la care așteaptă posibile modele de viaţă. Mica fabulă descrie succint manifestul regizoral al Gianinei Cărbunariu, care identifică și aduce în dezbatarea scenei conflictele comunităților din care se alimentează spectacolele ei. Dosarele securității, discriminarea romilor, abuzul şi corupţia, disfuncțiile instituționale sunt citite în destinele oamenilor simpli de care afirmă în interviuri că este interesată. Oameni obişnuiţi (cu premieră în ianuarie 2016, prezentat în cadrul FITS) este al doilea spectacol realizat de Gianina Cărbunariu la Teatrul Naţional „Radu Stanca” (TNRS) din Sibiu, după Solitaritate din 2013.
Ultima sa producţie la TNRS coboară în cotidianul omului de rând pentru a extrage de acolo tema spectacolului. Dacă drumul spre iad e pavat cu bune intenţii, butada camuflează în maliţiozitatea ei situaţiile dramatice în care ajung cei care, consecvenţi cu etica profesională, se iau la luptă cu neregulile din sistem. Sub forma unei anchete a purgatoriului traversat de câţiva angajați obişnuiţi, spectacolul surprinde tiparul comun al destinului celor opt persoane reale, devenite personaje de teatru, care sesizează cazuri de corupţie sau abuz la locul de muncă. Bunele intenţii îi animă pe cei opt avertizori de integritate (sau whistleblower-i – aşa se numesc în limbaj internațional) români, italieni şi englezi care ajung invariabil în situaţii de criză profesională şi personală. Nu sunt eroi, nici nu îi animă vreun interes personal. Plătesc însă cu pierderea locului de muncă, cu ruinarea sănătăţii şi dezechilibrarea vieţii personale încercarea de a stopa abuzurile şi corupţia de la job.
Un zid alb ocupă fundalul scenei. Din el se decupează pe parcursul spectacolului uşi, sertare, scaune; o scenografie minimalist-multifuncţională a spaţiilor impersonale ale birourilor, spitalelor, şantierelor…Sunt locurile de muncă ale avertizorilor de integritate, oameni pentru care onestitatea şi respectarea eticii muncii fac parte din conduita lor de viaţă. Actorii formează un grup compact din care se individualizează, rând pe rând, cele opt personaje care își relatează neutru povestea, cât mai obiectiv cu putință, cu o detașare voită pentru a lăsa faptele să vorbească direct spectatorului. Gianina Cărbunariu nu urmărește să empatizăm cu personajele. Tonul distant-neutru, punctat de proiecțiile graficii video în fundal și de parodiile la melodioarele satirice de brigadă artistică, induc prin contrast gravitatea reală a abuzului.
Opt cazuri se structurează dramaturgic în opt scene
Realizat după tehnicile teatrului documentar, spectacolul documentează cazurile reale ale avertizorilor de integritate pe care îi şi prezintă în persoană publicului la discuţiile care urmează, de regulă, reprezentaţiilor. De altfel, discuţiile libere fac parte din strategia spectacolului de a dezbate şi localiza cu noi exemple concrete situaţiile generice din spectacol. Momentul e pregătit şi de dispozitivul scenic. Actorii plasaţi frontal spre sală vorbesc direct publicului, relatează, ne chestionează, provoacă un tip de interactivitate controlată. Părăsesc pentru scurt timp convenţia teatrală pentru a se întoarce imediat în ea, abandonând voit publicul pe cale să răspundă – o strategie ce ne ne face să simţim direct lupta personajelor cu morile de vânt. Cele opt cazuri se structurează dramaturgic în opt scene. Previzibil de la un punct încolo, spectacolul e ritmat de proiecţia secvenţelor din filmarea interviurilor din faza de documentare, care funcţionează ca pasaj între scene.
Din spectacol răzbate o doză dorită de angajare civică, scuturată de orice psihologizare a interpretării actoricești. De altfel, modelul interviurilor, realizate pe un ton neutru, după depășirea vârfului de criză din biografiile reale ale avertizorilor, e reluat în tonul actorilor. Întreaga distribuţie e compactă, formează un soi de personaj neutru, încarnează zidul impenetrabil al sistemului corupt. De aici se desprind personajele principale ale scenelor, izolate astfel în faţa unui dublu obstacol: zidul fizic şi cel uman, al colegilor, şefilor, celor implicaţi în acoperirea abuzului. Astfel, absurdul și irealul situațiilor ce contrazice logica bunului simţ ne situează în plină distopie globală.
În România, legea 571 din 2004 protejează personalul din autorităţile publice, instituţiile publice şi din alte unităţi care semnalează încălcări ale legii, fără efect practic. În alte ţări legea aceasta nu există. Indiferent de ţară destinul avertizorilor de integritate e însă acelaşi. Chiar şi atunci când justiţia le dă dreptate, anii risipiţi în procese par să contrazică sentinţa judecătorească. Satisfacţia dreptăţii e întotdeauna amară. Repunerea în drepturi poate oare compensa suferinţele psihice, fizice, degradarea socială şi umană? Teza indirectă a spectacolului e că singura cale de susţinere a acestor oameni e solidaritatea comunităţii cu cauza lor. Astăzi, când corectitudinea politică ţine loc de onestitate, aceşti oameni sunt dovada că deziluzia şi dezarmarea în faţa exceselor neoliberalismului nu e o soluţie şi poate fi depăşită doar prin solidaritate, o armă la îndemâna tuturor oamenilor obişnuiţi.
Oameni obişnuiţi, un spectacol de Gianina Cărbunariu la TNRS
A fost realizat în cadrul proiectului Be SpectACTive!, proiect co-finanțat prin programul Europa Creativă, în care TNRS este implicat în perioada 2014-2018. Celelalte structuri partenere sunt: Capotrave/Kilowatt Festival Sansepolcro (IT), Bakelit Multi Art Center Budapesta (HU), B-51 Ljubljana (SL), Domino- Perforacije Festival- Zagreb (HR), London International Festival of Theatre (UK), Tanec Praha (CZ), York Citizens Theatre Royal (UK).
Avertizori de integritate: Ornella Piredda, Ciro Rinaldi, Sharmila Chowdhury, Eileen Chubb, Ian Foxley, Alin Goga, Claudiu Țutulan, Liviu Costache (au participat la discuţiile cu publicul după reprezentaţii)
Distribuţie: Florin Coşuleţ, Mariana Mihu, Ioan Paraschiv, Ofelia Popii, Dana Taloș, Marius Turdeanu, scenografie şi video: Mihai Păcurar, muzică: Bobo Burlăcianu, documentare video: Veioza Arte – Tania Cucoreanu & Andrei Ioniță.
de Oana Cristea Grigorescu
foto: Adi Bulboacă
(articol apărut în revista tipărită Capital Cultural, Nr. 4)
