Domeniul IT are încă multe de oferit pe piața românească, iar facultățile de profil încearcă să țină pasul cu cererea. Companiile au început să-și susțină viitorii ingineri încă din liceu, investind în educație. Un exemplu în acest sens este compania EBS, care, în acest an, devine NTT DATA România. Fondatorul EBS, Daniel Metz, crede că am ajuns la etapa în care e nevoie de people manageri, de o cultură a feedback-ului și de o educație timpurie, astfel încât tinerii să rămână să lucreze în țară.

Care sunt mecanismele prin care compania EBS promovează educaţia bazată pe competențe?

Daniel Metz: Am creat în EBS, de-a lungul timpului, un sistem de dezvoltare profesională ce are la bază, în primul rând, competențele de bază, cele utile și necesare oricărei industrii. Fiind o companie ce are mereu în centru clienții și propriii angajați, ne-am focusat asupra dezvoltării unui set de competențe ce țin, în special, de comunicare și feedback. Îmi permit să declar cu mândrie că am creat o adevărată cultură a feedback-ului. Competențele tehnice, cele de specialitate, sunt cele care ne recomandă la client, care ne asigură continuitate în business și parteneriate de durată. Dezvoltarea tehnică și personală sunt în focusul echipei noastre de HR. Toate programele noastre au în focus dezvoltarea de competențe, de la Technical Guru la programele noastre de Talent Management.

Care sunt criteriile prin care delimitaţi proiectele pe care decideţi să le sprijiniţi financiar? Ce proiecte culturale NU aţi sprijini?

Daniel Metz: Investim în proiecte cu impact, care aduc o schimbare la nivel de societate, cu o politică transparentă şi echitabilă în toate segmentele de responsabilitate socială. Misiunea noastră este să creăm o comunitate sustenabilă, înainte de toate, şi să aducem în atenția publicului adevăratele valori. Am evitat, de-a lungul timpului, să sprijinim non-valori și ne-am focusat pe cauze care aveau o nevoie reală de implicare. Avem parteneriate puternice cu instituții publice și organizații non profit care lasă ceva în urmă. Unul dintre focusurile noastre principale este dezvoltarea tinerilor. Suntem prezenți în universități, licee, iar, mai nou, chiar și în școlile gimnaziale.

Ce sfaturi daţi unui tânăr antreprenor din domeniul IT?

Daniel Metz: Dacă ești un tânăr antreprenor tot ce ai nevoie acum este să ai curaj și să creezi parteneriate solide. Acum piața permite acest lucru. IT-ul are multe de oferit și oportunitățile trebuie doar atacate. Curaj și determinare!

E important e să intervenim cu educația timpurie. Să dăm speranțe copiilor și părinților.

În contextul în care mulţi absolvenţi din  IT aleg să plece în altă ţară, cum reuşiţi să menţineţi nivelul de interes al angajaţilor, să îşi continue activitatea  în compania EBS?

Daniel Metz: Cei care sunt deja angajați sunt persoane care şi-au luat deja angajamentul de lungă durată faţă de companie și faţă de ţară. Sunt oameni care înțeleg că e nevoie de ei aici, că sunt importanți pentru noi, pentru business și pentru dezvoltarea acestei societăţi. Nu mă feresc să le repet mereu colegilor mei cât de importanți sunt pentru mine, cât de mult îi respect și ca parteneriatul și dialogul nostru de 16 ani ne-a adus aici. Nu ne rămâne decât să fim mândri!

Unii absolvenți pleacă la studii sau la muncă în afară. Noi îi abordăm din timp, le oferim oportunitatea de a învăța meserie din prima zi de facultate. Cred, însă, că e important e să intervenim cu educația timpurie. Să dăm speranțe copiilor și părinților. În acest moment, orice tânăr poate să aibă un viitor strălucit în România.

Care e relaţia cu angajaţii dvs?  Este important procesul de continuă dezvoltare şi  învăţare?

Daniel Metz: În EBS avem o relație de dialog constant. Avem o cultură a feedback-ului. Colegii noștri sunt ascultați, feedback-ul lor ne duce mai departe, iar managerii noștri sunt, în primul rând, “people manageri”. Dezvoltarea fiecărui coleg din echipă este prioritară. Acesta e motivul pentru care am creat intern o echipă de training şi consultanță, iar programele noastre de dezvoltare a carierei sunt pliate pe nevoile individuale sau de proiect.

 Cum  vedeţi piaţa  IT peste  10 ani? Care sunt  zonele ce vor  cunoaşte o mai mare dezvoltare?

Daniel Metz: Peste 10 ani va fi greu de recunoscut piața de IT din România. Suntem deja recunoscuți de marile concerne din lume datorită competențelor IT-iștilor noștri. Mi-aş dori să ne dezvoltăm competențele în așa fel, încât să putem rămâne competitivi în contextul dezvoltării tehnologice actuale. Sper să asistăm împreună la o evoluție tehnologică fără precedent, să creăm sisteme de comunicare și tehnologice care să ne propulseze în viitor. Sunt nerăbdător în acest sens.

 Ce soluţii propuneţi în domeniul educaţional, vizavi de relaţia  companii private-universități?

Daniel Metz: După cum spuneam și mai sus, e nevoie să ajungem în gimnazii, în liceu sau universitate e deja prea târziu să acţionăm. Doresc să luăm parte la consilierea tinerilor în carieră încă din școală. Să le arătăm opțiunile fantastice pe care le au dacă urmează facultăți de profil IT. Acesta e viitorul. În plus, la catedră e nevoie să ajungă specialiștii, practicienii, programatorii noștri. Ei pot transmite cel mai bine energia și provocările unui proiect IT real. Deja am intrat în facultăți, continuăm demersurile startate, iar în curând elevii vor învăța direct în companie, sunt convins că acesta e drumul.

Avem nevoie de lideri. De oameni care să fie urmați. Au ajuns autocraţia și managementul.

Care sunt avantajele companiilor  care  susţin încă din facultate tinerii studenţi? Cum  stă România la acest capitol?

Daniel Metz: Avantajele în acest sens țin de competitivitate. Tinerii fac cu ușurință față la dinamica proiectelor, sunt flexibili, capabili să învețe noi tehnologii, dacă piața o cere, și chiar sunt interesați de acest lucru. Companiile încep să fie tot mai prezente în mediul universitar. E nevoie încă de modele. Mă bucur să spun că pe piața din Cluj am fost pionieri. Avem nevoie de întăriri, așadar, așteptăm să vedem instituții de IT interesate de investiții serioase în sistemul de învățământ.

Care sunt şansele ca în unul din oraşele României să apară un Silicon Valley?

Daniel Metz: Cluj-Napoca e de cel puțin 2 ani în fruntea competiției pentru titlul de Silicon Valley în România. În următorii ani ajungem acolo. Aeroportul din Cluj va deveni neîncăpător pentru fluxul de investitori.

Lucraţi într-un mediu multicultural, care sunt atuurile  unui astfel de mediu?

Daniel Metz: Suntem agili, flexibili și mereu cu un pas în faţă. Tradiția germană ne-a învățat. Acum învăţăm de la japonezi. Cu modestie și respect, nu ne sfiim să inovăm mereu.

 Cum vedeţi managementul şi marketingul practicat în România? Cum ar putea fi îmbunătăţit?

Daniel Metz: Avem nevoie de people manageri la fel de mult ca de manageri tehnici sau de operațiuni. Avem nevoie de lideri. De oameni care să fie urmați. Au ajuns autocraţia și managementul. E nevoie să îi inspirăm pe ceilalți.

 Ce schimbări aduce,  în compania EBS, preluarea de către concernul japonez NTT DATA?

Daniel Metz: Schimbările sunt de ordinul amploarei cu care ne permitem să gândim. Preluăm tot mai multe proiecte intercompany și suntem deja văzuți ca parteneri egali. Ne bucurăm de încredere și suntem lăsați să ne facem treaba. Cei de la Tokyo ne vizitează constant și primim mereu încurajări. Ne-am demonstrat capabilitățile, e momentul să inovăm.