de Pr. Constantin Necula

De foarte multe ori am constatat că oamenii nu mai au importanță. Că inclusiv în plan cultural nu mai contează omul care lucrează, cât firma sub care-și așează lucrarea.

Devine tot mai limpede că vom asista la o deplasare de pe actul cultural pe managerizarea lui, inclusiv pe modul în care este prezentat publicului. De foarte multe ori reclama este sufletul comerțului dar ce se va întâmpla dacă vom reduce actul cultural doar la o schemă comercială, de acțiune vandabilă? Oamenii din miezul acelei acțiuni ce vor fi, actori culturali sau actanți ai unei multinaționale culturale fără nadir spiritual? Una dintre obsesiile noului marxism cultural ține de această eudare de frumos a lumii, prin anularea persoanei de dragul individului, prin anularea chipului de dragul cifrelor. Sacrosancții lumii de acest gen au devenit, pe rând și deodată, în funcție de momentul intrării în funcțiune a sistemului, Georg Lukacs, Antonio Gramsci, Wilhelm Reich, Erich Fromm, Herbert Marcuse, Theodor Adorno. Merită citiți pentru a vedea încotro ne îndreptăm, în ce mod anume se distrug latențele unei culturi în favoarea deconstrucțiilor ei, lichefierii ei până la vid cultural. Suprimarea realității până la manipularea ei continuă în numele discontinuității. O cultură a șocului și a show-ului cu orice preț, uneori cu prețuri extrem de ridicate, anulează creativitatea în favoarea unei nebuloase morale, distrugând liniștea estetică în favoarea unei disjunse gălăgii de fond. Rutina devine aliat câștigului. Seria distruge unicitatea.

Din nefericire aceasta nu vizează numai cultura, la modul în care o înghesim în săli de spectacole ori expoziții, în reviste de specialitate ori coloane de informații fără sfârșit. Educația, cultura mentalului colectiv, estetica stradală- dacă vreți, toate sunt desfigurate de lipsa umanului. Proiecte fără suflet bântuie culturile moderne, asemenea unei fantome teribile prin Manifestul lui Marx. Rămas singur, omul modern, contemporanul nostru, se retrage în carapacea unei izolări niciodată fructificate pe deplin. Dacă avem ceva de făcut? Să ne inspirăm din valorile cinstite ale culturii, să redobândim arta de a face cultură de dragul oamenilor nu al efectelor de cont, să redistribuim forța creatoare a tineretului pe fiecare centimetru pătrat de scenă a polisului. La Sibiu, Asociația Culturală Bis, sprijinită de Consiliul Local și Primăria Sibiu, a străbătut cartierele pentru a oferi teatru. Un „fanatism” luminat, aș zice, a făcut din Bogdan Sărătean un viral stăpân al inelelor așezării tinerilor în act creator. „Orașul Meu”, „Amalia respiră adânc”, „Cartierul fermecat-parada” sau „Născut în 90” au restartat gustul pentru teatru în colțuri de cultură urbană ce păreau înțepenite. Andrada Grosu, Aneea Opriș, Claudiu Fălămaș și Mihai Alexandru însoțiți de echipa tehnică și voluntari, de părinți ai voluntarilor și de o întreagă echipă de îngeri păzitori au străbătut cartiere, școli și biblioteci, au străbătut biografii de oameni. M-am uitat la ei dese ori, cum i-am descoperit în cadrul colosalului Festival Internațional de Teatru care ne ține încă în tensiunea unei capitale culturale europene vară de vară, vii și vrednici de harul ce-i luminează. Avem nevoie de astfel de construcții umane ca de aer, ei sunt oxigenul culturii imediate care naște cultura de durată, uneori veșnică.

Într-o Românie sufocată de vorbe și proiecte și reformări, oamenii sunt adevărata valoare culturală. Dacă-i pierdem nu pot fi cumpărați cu nici o sumă de finanțări. A reconstrui dialogul social prin mijloacele comunicării metforice înseamnă, în fond, a reînvia limba culturii în miezul edictelor date împotriva ei. Cuminți și vajnici, actorii și teatrul sibian, de la mic la mare, ne oferă sprijin să ne redescoperim vocația de oameni de cultură. Refuzul mâinii întinse rănește dar, văd tot mai des, nu descurajează pe minunații rostitori de rotiri de verb. Iubiți-i și oferiți-le titlul de cetățeni de onoare în cetatea dinlăuntru a sufletului. O merită pe deplin! Ei dovedesc că acolo unde omul e mai important decât proiectul bifat în tabele de raportare, cultura este umană, adică se face vecină cu Cerul!

Foto: Dan Șușa