Implicarea socială, responsabilitatea și acțiunea devin din ce în ce mai vizibile în România. Ciprian Ciocan este unul dintre sibienii ce deschid ochii spre lume nu doar pentru a o observa, dar și pentru a face. Ce observi și cum acționezi?
Specialist în programare sau web designer sau antreprenor IT, pasionat de fotografie, Ciprian Ciocan, prin Fundația Comunitară Sibiu, se află în spatele platformei ce adună laolaltă, de patru ani, cauzele unor asociații sau organizații non-guvernamentale pe care noi le putem susține, alergând sau donând. Este vorba despre Semimaratonul Sibiu, un eveniment ce vorbește nu doar despre idei, ci despre fapte, conturând o comunitate sibiană vie, activă și deschisă.
Reporter: Într-o țară în care se tot vorbește despre lipsa acută de implicare a cetățenilor ei, tu demonstrezi tocmai contrariul. De unde atitudinea asta? Cum se conturează o înțelegere de felul ăsta a comunității?
C. Ciocan: E și acesta unul dintre clișeele societății în care trăim, pentru mine e mai mult un discurs decât o realitate cu care pot să mă identific. Până la urmă totul depinde de perspectiva din care privești. Din unghiul Sibiu, Fundația Comunitară, lucrurile arată tocmai pe dos. Sunt înconjurat de oameni care se implică iar asta mă inspiră, e contagios. Nu mă simt foarte special, cred că trăim niște vremuri faine în care oamenii-și recapătă încrederea în forțele lor și ale comunităților în care trăiesc.
Reporter: Cum ai defini, în momentul de față, societatea civilă românească?
C. Ciocan: Societatea civilă românească probabil că se naște a doua oară în anii 2010, sunt o grămadă de mișcări concentrice care au dus spre o cimentare a idei de societate civilă, că e vorba de Salvați Roșia Montana, Let’s Do It România, fundații comunitare, sau mai proaspăta mișcare pentru protejarea pădurilor. Cred că învățăm din practică, învățăm că societatea civilă nu reprezintă un concept abstract simbolizat de o mână de ONG-uri care trebuie să acționeze precum niște pompieri în caz de dezastru, ci că societatea civilă suntem noi toți și o construim în fiecare zi când stăm la coadă la pâine sau când ne parcăm mașinile.
Reporter: Ce este Noaptea de dincolo de linie?
C. Ciocan: Noaptea de dincolo de linie e într-un fel o amintire dintr-o altă viață și acum trebuie să-mi dau jos pălăria de ong-ist și să mi-o pun pe cea de fotograf documentar, care-mi și lipsește de altfel. Acum că spui, parcă sună așa filosofic și de ce nu, poate ar trebui să-mi asum nota de dramatism din titlu. De fapt, e aproape banal – ”dincolo de linie” e un spațiu al copilăriei. Am crescut la marginea orașului, mărginit și astăzi de o cale ferată. Dincolo de linie, se întindea pe vremea aceea un câmp nesfârșit de grâu, care era și loc de joacă pentru cei mai curajoși de pe strada Maramureșului. Acum e un spațiu al agriculturii suburbane pe care cu câțiva ani în urmă, căutându-mi subiecte, am început să-l fotografiez. După ce am tras vreo 2 ani, mi-am dat seama că nu iese mare lucru, așa că am recurs la un artificiu ”artistic”, am hotărât să fotografiez câmpul noaptea târziu prin expuneri de 30 de secunde. Într-un fel, noaptea dincolo de linie, e un proiect documentar eșuat în ceva care arată mai bine vizual, din multe puncte de vedere e o imagine a fricii.
Reporter: Cum simți Sibiul din punctul ăsta de vedere, al implicării, al reacției, al responsabilității, mai ales acum după 3 ani de maraton?
C. Ciocan: Să revenim la oile noastre, cum se spune la Sibiu. După 3 ani de zile, maratonul a intrat în sângele sibienilor, a devenit normal, toată lumea îl așteaptă, toată lumea e pregătită. Avem o mulțime de evenimente mari și cunoscute în Sibiu, dar ce-mi place mie la ăsta al nostru, e că aici e vorba în primul rând despre sibieni. Printre festivaluri și competiții internaționale, o zi pe an, sibienii închid străzile și aleargă pentru ceva în care cred. Îl simt bine.
Reporter: Care este proiectul de care te-ai atașat cel mai mult? Sau ce înseamnă pentru tine un proiect ce merită susținut?
C. Ciocan: Dacă vorbim încă despre semimaraton, nu pot vorbi de proiecte favorite, ceea ce facem noi este să punem la dispoziție un cadru în care o organizație sau orice grup de oameni care au o idee să poată strânge niște bani și să o transforme în realitate. Dincolo de asta, noi la fundație dezvoltăm mai degrabă programe, decât proiecte punctuale și anul acesta am pus foarte multă energie în Științescu, care e un fond de finanțare pentru proiecte educaționale în domeniul științelor exacte. A fost o călătorie foarte mișto în lumea educației și acum începem încet să culegem roadele.
Reporter: Un maraton la nivel național?
C. Ciocan: Deși ne place să vedem evenimentul ca unul local, cred că e inevitabil ca evenimentul să capete o amploare națională. Avem cel mai frumos traseu din circuitele de alergare pe șosea și asta va atrage tot mai mulți alergători de la nivel național și internațional. Deja se întâmplă și, ca să citez o vorbă celebră, atragem investitori străini, în proiectele comunității.
Reporter: Fotografia se află printre pasiunile tale… O formă de a observa societatea? Ce înseamnă fotografia pentru tine?
C. Ciocan: Cred că în fiecare din noi zace pe undeva un artist ratat. Eu cred că am avut de mic inclinația asta spre creație, îmi place să văd lucruri unice făcute de mâna mea, fie că e design, fotografie, proiecte sau organizații. Cred că, mai ales în epoca internetului, cu care am crescut deodată, fotografia e o forma de exhibiționism, așa că am început cu asta. Apoi cu ajutorul unor prieteni fani, am început să văd mai multă valoare în conținut decât în formă și m-am îndreptat spre fotografia documentară în care într-adevăr ai posibilitatea să observi mai bine lumea în care trăiești și să spui ceva despre ea, într-o manieră care exclude mai mult hazardul.
Reporter: De ce are nevoie un antreprenor pentru a reuși în România?
C. Ciocan: Cred că ar fi ciudat să dau tocmai eu răspunsul la această întrebare, atâta timp cât nu simt că am reușit cu adevărat ca antreprenor vreodată. E drept, am urmărit mai mulți antreprenori care au făcut-o. În ultima vreme tind să cred că toate activitățile umane de succes se învârt în jurul empatiei. În cazul antreprenorilor, probabil că una dintre cheile succesului este să-ți înțelegi foarte bine clienții, sau publicul țintă, să creezi produse și servicii atât de bune, ca și cum le-ai face pentru tine. Al doilea lucru pe care l-am învățat este că succesul este rezervat celor care fac, nu celor care au idei.
Foto: Cornel Moșneag și Gabriela Cuzepan
