Luptăm, dezbatem, teoretizăm, strigăm..murim pentru libertate. Dar ce este, până la urmă libertatea? E gestul firesc de a merge pe drumul tău neîntrerupt, necenzurat de factori externi, de frici sau nevoi false, induse. Libertatea este călătoria care nu se cumpără cu bani. Libertatea este curajul de a crede în cei pe care-i vei întâlni, este încrederea în tine, încrederea în viață. Și libertatea în formula asta există. Printre cei care ne demonstrează aproape matematic asta, este și Bogdan Budai pe care vă invit să-l cunoașteți în rândurile care urmează.

Reporter: Bogdan, dai cinci e-mailuri, primești două răspunsuri după care urmează demisia și călătoria. Ce anume se află la rădăcină? Ce te-a determinat, de fapt, să visezi un an călător, un an liber?

B. BUDAI: Oh… sunt o grămadă de motive care m-au adus până în momentul în care am luat decizia asta. Practic tot ceea ce am făcut pe parcursul vieții, până atunci, m-au dus în punctul acela. Dar exact pentru a pleca la drum, m-au determinat 3 oameni diferiți care mi-au intrat în viață în 3 luni consecutive. Toți făcuseră sau încă făceau același lucru: turul Europei cu autostopul. Acești 3 oameni, 2 fete și un băiat, mi-au arătat că se poate și altfel așa că m-am decis să încerc și eu. Mi-am spus că nu am nimic de pierdut astfel că am plecat la drum.

Nu a fost un an și nici un vis de an călător. Sunt aproape 2 ani de când am pornit în călătoria asta (martie 2013), iar atunci când mi-am luat rucsacul în spate și am pornit la drum n-am avut o dată pentru finalizarea călătoriei. Nici acum când sunt în țară nu spun că m-am oprit, pt că eu încă fac lucrul acesta: călătoresc fără a folosi bani pentru cazare și masă. Acum chiar promovez ideea asta în țară, dar nu m-am oprit din călătorit.

 budai 3

Reporter: Cum ți-ai ales țările? De fapt, le-ai ales sau a fost o derulare firească, neplănuită a călătoriei?

B. BUDAI: Țările s-au cam ales singure. Prima destinație am ales-o: Ungaria, pentru că îmi era la îndemână să ajung acolo. Apoi am călătorit ”din aproape-n aproape” dar am avut și destinații spontane.

Reporter: Cum ai fost primit și mai ales cum ai întâlnit oamenii care te-au ajutat?

B. BUDAI: În ciuda a tot ceea ce se spune în mass-media, am fost primit cu multă căldură. Gazdele unde am făcut voluntariat pentru cazare și masă le-am ales prin intermediul unor site-uri specializate pentru acest tip de turism alternativ. Câteva din ele sunt helpx.net , workaway.info , wwoof.org dar și couchsurfing.org pentru vizite mai scurte unde primeam doar cazare, mâncarea fiind responsabilitatea mea să mi-o asigur (chiar dacă mulți din couchsurferi oferă și de mâncare – asta depinde de fiecare în parte).

budai

Reporter: Majoritatea aleg vacanțe în care se cazează în hoteluri sau hosteluri. Recomanzi genul acesta de a-ți petrece vacanța, de a ajuta în gospodărie un străin? Pe cel care te cazează și-ți oferă mâncare de fapt. Îmi pare un mod autentic, direct de a cunoaște dacă nu o țară, o zonă. Cum să ne așteptăm să fim primiți?

B. BUDAI: Recomand oamenilor să facă ceea ce îi face fericiți. Asta în toate aspectele vieții. Totul este subiectiv, la urma urmei. Dar când vine vorba de călătorii, mi se pare că așa reușești să cunoști cu adevărat o cultură și țară. Călătoritul alternativ în care oferi ajutorul tău la schimb pentru cazare și masă oferă posibilitatea de a descoperii bijuteriile țării, primind recomandări de la gazdele tale, aflând povești despre locuri și văzând cum e cu adevărat viața de zi cu zi a oamenilor din țara vizitată.

Dacă cineva călătorește așa, alternativ, folosind acele site-uri e bine ca persoana să se aștepte la o primire caldă și frumoasă. De asemenea să nu se aștepte la un hotel, deoarece gazdele nu sunt obligate să strângă după tine și să te îngrijească precum un nou-născut. Trebuie luat în considerare faptul că mergi acolo să ajuți și așteaptă și ei de la tine un minimum de efort și independență. E ceva diferit dar foarte frumos.

bogdan budai

Reporter: Europa cu autostopul? Știu din proprie experiență ce înseamnă a face autostopul și cred că majoritatea știm. Însă, nu este asta o metodă frecventă mai degrabă în state est-europene? Putem face autostopul în Anglia, spre exemplu?

B. BUDAI: Mie mi se pare că este o metodă folosită destul de frecvent peste tot. Chiar dacă în toate țările mi s-a spus același lucru: ”Nu mai este ce-a fost! O să-ți fie mai greu.”; mie nu mi s-a părut că e așa. În Anglia eu nu am făcut autostopul dar cunosc oameni personal care au făcut autostopul chiar și acolo, chiar au mers la o nuntă așa(!), deci se poate.

Reporter: Urmează 12 țări de data asta și un scop umanitar. Povestește-ne cum a luat naștere proiectul acesta și ce presupune el.

B. BUDAI: Oooo! Proiectul a luat naștere din efortul combinat al meu și al unei prietene bune din Slovenia. Am avut eu o idee pe care am supus-o unui proces de brainstorming și ”idea managment” și astfel a luat naștere proiectul ”Traveling Stones!” (ești prima care află numele lui).

Prin proiectul acesta eu voi strânge fonduri pe un site de crowdfunding înainte de a pleca prin 12 țări. Cele 12 țări din Europa vor fi alese de oameni prin vot pe pagina de facebook a proiectului Worldwide Hitchhiker unde am un album cu 47 de poze – câte una din fiecare țară de pe continent.
În aceste 12 țări în care voi călători la fel cum am făcut până acum, autostop și voluntariat pentru cazare și masă, voi dona banii strânși de site-ul de crowdfunding unor organizații care se ocupă de oamenii străzii, dependenți de droguri și orfani.

bogdan budai ziva kocevar

Reporter: Curajul inspiră. Ai întâlnit în tot turul de țară pe care l-ai început oameni care aflând povestea ta să înceapă ei înșiși propria aventura?

B. BUDAI: Așa se spune, că inspiră 🙂 Au fost oameni care mi-au mulțumit, după eveniment, pentru informațiile oferite și pentru că le-am împărtășit și lor asta. Au fost câțiva oameni care mi-au zis că probabil vor face și ei asta dar deocamdată nu știu pe nimeni care să fi plecat, încă.

Reporter: Te vei opri?

B. BUDAI: Da. În momentul în care lucrul acesta nu mă va mai mulțumi și face fericit, cu siguranță mă voi opri 🙂 sau atunci când îmi voi dori eu altceva.

Reporter: Și acum o întrebare ce așteaptă un răspuns-poezie: Ce înseamnă pentru tine a călători?

B. BUDAI: Pfff… a te descoperi.

Reporter: Cea mai intensă experiență și cea mai bizară întâlnire. Care au fost?

B. BUDAI: Cea mai intensă experiență – viața

Cea mai bizară întâlnire – viața

Experiențe intense au fost multe, practic toată călătoria asta a fost cea mai intensă experiență. Faptul că mi-am luat viața și soarta în mâinile mele și că am decis să fac ce vreau și doar ceea ce mă satisface pe mine și ceea ce mă face fericit. Întâlniri bizare? Nu știu… am experimentat sute, de ”coincidențe” stranii. Sunt cumva deja obișnuit cu asta așa că îmi e greu să îmi aduc aminte.

Fotografiile pe care le-am adăugat textului au fost culese din albumele pe care Bogdan le are pe pagina personală de Facebook la încurajarea acestuia.