de Oana Ciucă Lázár

Adela Floricioiu este balerină de mai bine de 20 de ani. A început să danseze la 10 ani. La 16 ani a plecat din Sibiu la București, la Liceul de Coregrafie „Floria Capsali”, ca să facă performanță. Timp de 10 ani și-a desfășurat activitatea ca balerină în Ansamblul Operei Naționale București, iar mai apoi ca solistă în cadrul aceluiași compartiment. În 2011 s-a întors în orașul ei natal, pe scena Teatrului de Balet din Sibiu (TBS), o companie de balet tânără, înființată de Ovidiu Dragoman. Am văzut-o în multe spectacole din repertoriul TBS: „Paquita”, „Chopiniana”, „Carmen”, „Seherezada”, „Spăr­gătorul de nuci”, „Lacul Lebedelor”, „Coppelia”, „Giselle”, „Tristan și Isolda”, „Anna Karenina”, „Fragile”, „Sunt o babă comunistă” sau „Baya­dera”.

Depărtarea de public, anularea spectacolelor, lipsa antrenamentului în sală, le-a resimțit și ea ca toți dansa­torii, de altfel. Însă spune că a avut dintr-odată mai mult timp de petrecut cu familia.
Adela are 41 de ani, e singura dansatoare din compania de balet care are copii (două fetițe) și încă e pe scenă. Din ce în ce mai des se gândește că o să vină momentul când nu va mai dansa în fața publicului pentru că nu mai ține doar de voință și dragoste pentru dans, ci mai degrabă de corp, elasticitate etc. „Este un microb pe care nu îl mai pot scoate din corp. Este atât de frumos dansul și poate este un clișeu să spui asta, dar nu pot trăi fără dans. Am nevoie (de balet, n.r.), chiar dacă nici nu voi mai dansa foarte mulți ani de acum încolo. Nu știu exact când o să spun stop, dar cu siguranță voi dansa în continuare, pentru mine, până la adânci bătrâneți. De vreo doi ani îmi tot spun: acesta e ultimul an, pentru că e din ce în ce mai greu. Organismul nu mai reacționează la fel. Culmea, ajungi să îți dai seama cât de bine poți să faci anumite lucruri și le gândești altfel la vârsta asta și personajele pe care le interpretezi, le filtrezi prin prisma trăirilor tale personale… dar corpul, din păcate, își spune cuvântul și atunci este puțin mai greu. Ai nevoie de multă ambiție. De multe ori îți vine să renunți.

Și cum te motivezi atunci?

Adela Floricioiu: Cred că momentan mă motivez spunându-mi că acum dansez pentru fetele mele. Ele sunt suportul principal, bine­înțeles cu tot respectul pentru publicul din sală, fără de care noi nu existăm ca artiști.

Baletul este o artă frumoasă, dar și grea în același timp. Cu rigurozitate, organizare, sacrificii. E ceva ce regreți privind în urmă?

Adela Floricioiu: Nu regret absolut nimic și nu consider că am făcut niște sacrificii mult prea mari. Consider că le-am făcut pe toate la timpul lor. Nu regret nici faptul că mă duceam foarte multe ore și repetam. Programul este, într-adevăr, mai strict. Baletul înseamnă foarte multă disciplină. Te schimbă. Este o artă foarte frumoasă, complexă. În același timp, te ajută să te descarci emoțional, prin anumite personaje pe care le interpretezi și atunci nu mai este niciun sacrifiu. E ceva frumos și inedit să spui o poveste care să fie cât mai reală pentru spectatori. Iar faptul că am fost departe de familie, la București, nu mi-a fost ușor. Dar nu regret nimic. Nu m-a forțat nimeni să fac asta. Părinții m-au susținut. Eu mi-am dorit. E important să îți dorești tu foarte mult să faci asta.

Cum a fost pentru tine primul contact cu baletul?

Adela Floricioiu: Primii pași de dans, într-o sală de balet, i-am făcut în clasa a doua. Am fost la Clubul elevilor, cum se numea. Nu am îndră­git eu baletul, atunci. Apoi, s-a întâmplat ca mama mea să vadă în ziar un anunț, în vara de după revoluție, cu preselecție pentru copii, să plece în Disneyland. S-au strâns foarte mulți copii talentați, am participat la preselecție și am întâlnit-o pe doamna Iby Cristea, viitoarea mea profesoară de balet, care mi-a pus baletul în picioare la vârsta de 10 ani. Datorită elevilor pe care i-a avut și văzând că există potențial, a creat Școala de Balet din Sibiu. În cadrul Liceului de artă am avut și clasă de coregrafie. Nu mai există, din păcate. Noi am fost prima promoție.

Tu ești și profesoară de balet. Ce le spui părinților care își aduc copiii la cursuri de balet?

Adela Floricioiu: În primul rând, că trebuie să îi placă copilului, nu e de ajuns să vrea părintele. Și pentru balet trebuie să ai anumite înclinații, deși, se întâmplă să vină și copii care nu știu ce înseamnă baletul, iar atunci trebuie să îi înveți de mici că baletul înseam­­nă multă disciplină, înseamnă perseverență, înseamnă să îți dezvolți capacități motrice pe care n-ai știut că le ai sau pe care le poți dezvolta în timp. Eu cred că vârsta de cinci ani ar fi potrivită pentru copii să înceapă baletul, pentru că de atunci se pot dobândi multe lucruri: elasticitate, forță, masă musculară, săritură, grație și bineînțeles sensibilitate artistică. De exemplu, atunci când se fac preselecții pentru o școală de coregrafie, pe lângă talent, sunt foarte importante datele fizice: picioare lungi, coup de pied-uri, gât lung, brațe lungi, statură, elasticitate, săritură. Eu nu pot să spun că am avut toate datele astea. De-asta zic, se întâmplă să fie copii foarte înzestrați, cu niște date superbe, cărora să nu le placă așa mult baletul ca să facă performanță, iar alții, așa ca mine, care să muncească foarte mult. Când am plecat la București și am dat examen, țin minte că doamna profesoară Anca Mândrescu nu știa sigur dacă să mă ia sau nu. Era așa, în dubii. Nu eram foarte bine pregătită. În trei ani de zile m-a ajutat să dobândesc mai multă tehnică, pentru că asta îmi lipsea foarte tare. Și am ajuns printre primii elevi, în clasa a XII-a.

Ce sugestii ai pentru balerinii la început de drum? Câteva gânduri pe care, poate, ți-ai fi dorit să le auzi și tu la începutul carierei.

Adela Floricioiu: Am învățat pe pielea mea că indiferent câți directori se schimbă sau câți coregrafi vin și pleacă, tu trebuie să fii antrenat tot timpul. Nu ai voie, dacă ești profesionist, să fii neantrenat. Ai nevoie și de puțin noroc în meseria asta. Talent și de puțin noroc. Trebuie să aplici tot ce ai învățat de la toți profesorii pe care i-ai avut, să abordezi fiecare rol ca fiind important, chiar dacă nu este principal. Pentru că fiecare rol e important. Totul e important în balet. Trebuie să muncești foarte mult. Să nu îți fie teamă că vei avea momente în care vei vrea să renunți. Pentru că vei avea. Să treci repede peste ele și să o iei de la capăt. E nevoie de foarte multă muncă și foarte multă răbdare. Am avut și eu momente în care nu am avut răbdare cu mine, dorind anumite roluri mult mai devreme, dar am învățat că nu ai cum, sunt niște etape pe care trebuie să le parcurgi. Sunt rare excepțiile în care balerinii care termină școala devin direct soliști. Sunt excepții.

Care sunt fricile unui balerin?

Adela Floricioiu: Păi, probabil să nu rateze ceva din punct de vedere tehnic. Tehnica e complicată, trebuie să o dobândești cu multe exerciții. Eu aveam coșmaruri că nu ajung la spectacol. Că eram în întârziere și nu puteam să îmi pun poantele. Nu știu de ce visam asta.

Te-ai gândit să experimentezi și zona de coregrafie? Știu că ai abosolvit Facultatea de dans și coregrafie din București.

Adela Floricioiu: Coregrafie, nu, deocamdată. Simt că veau să fiu pe scenă. Probabil că voi dezvolta și această latură a mea în anii care vin. Nu e grabă. În coregrafie poți să te afirmi și mai târziu. Dacă ai ceva de spus.

Pe Adela Floricioiu o puteți vedea în 20 și 21 mai 2021, în spectacolul „Anna Karenina”, înterepretând rolul Annei Karenina.

Ascultă interviul integral cu balerina Adela Floricioiu pe Podcastul Capital Cultural aici. (interviul a fost realizat la finalul lunii martie 2021 )

*articol apărut inițial în Capital Cultural nr. 26