de Alexandra Coroi

Winaël Baldus are 23 de ani și s-a născut în Guadelupa, regiunea Caraibelor francofone (Antilele Franceze). A început să studieze muzica încă de la vârsta de opt ani, luând lecții de canto, chitară și pian. Deși vorbește fluent engleza, spaniola și portugheza, Winaël se exprimă cel mai bine prin muzică. Cu vocea sa puternică transmite deopotrivă forță și vulnerabilitate, deschizându-ne o lume melancolică, dar plină de speranță.

© Stefan Jammer

Îți amintești momentul în care ți-ai dat seama că vrei să faci muzică?
Winaël Baldus: Da, este o poveste lungă. Când aveam șapte ani locuiam pe insula Guadelupa din Caraibe, iar mama mea obișnuia să meargă la o seară de karaoke într-un local din vecinătate. Îmi amintesc că într-o seară de sâmbătă am mers cu ea și frații mei, iar acolo am avut ocazia să cânt pentru prima dată. Și am realizat că nu a fost tocmai rău. La scurt timp, mama m-a înscris la o școală de muzică și crede-mă că inițial nu am fost fericit de această decizie. Am urmat cursuri de chitară și de voce și după vreo două luni mi-am dat seama că totuși îmi place. La 11 ani am participat la primul meu concurs de muzică și am câștigat premiul trei. Începând din acel moment, am început să lucrez intens cu vocea. Am ajuns să câștig din ce în ce mai multe competiții, iar la 14 ani am participat la un alt concurs regional, Caraibean, pe care l-am câștigat cântând o arie de operă. Acesta a fost momentul în care mi s-a propus să studiez opera, lucru pe care l-am făcut combinând desigur și alte stiluri muzicale, și așa am devenit foarte încrezător în vocea mea. Câțiva ani am urmat cursuri de pian, iar la un moment dat mi s-a propus să merg în Guyana Franceză, la o altă competiție. Atunci mi-am dat seama că nu îmi doresc să fiu doar un muzician, ci că vreau să am o carieră internațională.

Deci punctul tău forte este vocea?
Winaël Baldus: Da. Pentru că la asta am lucrat cel mai mult. Și la emoții. Profesoara mea obișnuia să fie foarte strictă cu aspectul ăsta. Nu cântăm doar pentru a cânta, ci pentru a transmite ceva. Și m-a îndrumat mereu în direcția asta.

© Stefan Jammer

Astăzi ești de aceeași părere?
Winaël Baldus: Da, pentru că de când mă știu, îmi doresc să ating ceva în sufletele oamenilor prin vocea mea. Însă pentru a avea o carieră internațională, trebuie să faci mult mai mult decât atât. Și nu poți avea doar o voce bună, pentru că multă lume cântă bine, ci trebuie să transmiți o emoție care face parte din tine, iar oamenii să simtă acest lucru.

Ai urmat și cursuri de actorie?
Winaël Baldus: Niciodată.

Și mama ta e tot cântăreață?
Winaël Baldus:
Nu. Mi-a spus că tatăl meu biologic era muzician. Deci poate de la el am primit acest talent.

Crezi în talent sau în multă muncă?
Winaël Baldus: Cu siguranță cred în talent. Însă există oameni talentați care reușesc și care nu. La fel e și cu munca. Până la urmă contează ce transmiți și cum transmiți, dacă reușești să emoționezi oamenii sau nu. Cam despre asta e vorba. În special în domeniul artistic.

Ai făcut multe compromisuri pentru a ajunge la public?
Winaël Baldus: Da, pentru mine a fost foarte greu. Am lucrat foarte mult cu vocea mea. De dimineață până seara, iar în acel moment mama mea era singura care mă încuraja. Am încercat tot ce s-a putut, am cântat peste tot, oriunde mergeam, încercam să îmi îmbunătățesc vocea. Comunitatea mea din regiunea Caraibelor nu a fost foarte încântată de asta pentru că am refuzat să urmez un traseu tradițional și am vrut să realizez mult mai mult de atât. Așa că au renunțat să mă promoveze, să facă un single cu mine, ba chiar m-am simțit umilit de multe ori. Însă am continuat să lupt de unul singur, iar mama a investit foarte mulți bani în educația mea.

© Iris Ordean

Poți spune că provii dintr-o comunitate mai tradițională?
Winaël Baldus: Asta clar, însă e vorba și de gelozie, pentru că în comunitatea mea nu sunt foarte mulți oameni care au lucrat așa cum am făcut-o eu. Sunt mândru de rezultatele mele. La 16 ani am participat în Caraibe la o competiție muzicală unde am câș­tigat locul doi. Asta m-a dus la Vocea Franței unde, din pă­cate, lucrurile au fost mai urâte. Comunitatea mea nu m-a promovat deloc atunci. La Vocea Franței am interpretat piesa Addicted To You de Avicii, și am crezut că mi-a ieșit foarte bine. Însă membrii juriului nu s-au întors. Am fost devas­­tat gândindu-mă că prestația mea a fost chiar atât de slabă.

Nu ai primit niciun fel de feedback?
Winaël Baldus: Nu. Însă la următoarea competiție din Franța am câștigat. Iar asta mi-a dat suficientă încredere. Apoi au început să apară reacții la adresa juriului de la Vocea Franței și am început totodată să primesc sute de mesaje de la producători din Spania, Miami, Franța, care doreau să lucreze cu mine. Am ales Franța și aici începe partea a doua a poveștii.

Cum îți descrii acum stilul, odată ce te-ai mai maturizat din punct de vedere muzical?
Winaël Baldus: Aș zice că melodiile sunt într-un stil hibrid, situat undeva între Ed Sheeran și Lionel Richie, piese cu foarte multă emo­ție, care adaugă și o notă retro, din anii ’80. Sunt mai degra­bă interesat de pop cu câteva influențe de R&B și Soul, iar în plus, am crescut cântând piesele anilor ’80, așa că se regăsește inevitabil și o sub-nuanță de melancolie și tristețe în muzica mea.

De unde-ți iei inspirația? Care e procesul tău creativ?
Winaël Baldus: Inspirația mi-o iau de la Luther Vandross, la care am observat foarte multă emoție și grație și am vrut să transmit aceeași energie. Am început să compun singur, iar inspirația vine în general noaptea, de la 2 la 4 dimineața. Obișnuiesc să cânt și să înregistrez de cum mă trezesc. Așa a luat naștere albumul pe care l-am produs. De la inspirația pe care o am în timpul nopții.


Tu compui muzica și scrii și versurile?
Winaël Baldus: Absolut. E un întreg proces. Mai întâi pornești de la ceva care te inspiră, după care începi să descoperi alte lucruri, apoi cuvintele și propozițiile încep să capete însemnătate și încerci să le legi de ceva personal. În general, oamenii creează doar de dragul de a crea, însă sunt și artiști care își bazează muzica pe povești personale și urmează un proces ceva mai emoțional, iar în categoria asta mă aflu și eu. Astfel publicului îi va fi mai ușor să-ți înțeleagă personalitatea, iar tu simți că aduci o schimbare. Dacă pornești de la ceva nenatural ție, nu va funcționa.

Ce se petrece în interiorul industriei muzicale?
Winaël Baldus: Sunt multe lucruri care se întâmplă. În cazul insulei mele natale, industria muzicală, așa cum am menționat, e puțin mai conservatoare. Acolo, importanța banilor primează și astfel se poate transforma foarte ușor într-o industrie meschină. Dacă nu rămâi consecvent și cu capul pe umeri, poți fi rănit foarte ușor. Pentru că toată lumea vrea să reușească în muzică, toți vor să fie faimoși, bogați și sunt gata să accepte orice. Am primit destul de multe propuneri de la cei din Guadelupa, însă nu am fost dispus să accept. Mă simt împlinit așa. La un nivel mai înalt, lucrurile sunt și mai complexe. De exemplu, fiecare show de televiziune e planificat până la cele mai mici detalii ca să te facă să crezi că publicul e de fapt cel care decide, să construiască o audiență, să desfășoare polemici și așa mai departe. E însă doar un joc. Dacă vrei să ai succes trebuie să muncești mult de unul singur până reușești.

Cât de important e pentru tine să colaborezi cu alți artiști?
Winaël Baldus: Sunt o persoană foarte sociabilă, însă e complicat. Există două tipuri de colaborări, mai ales în zona internațională. Sunt colaborările comerciale și colaborările artistice verita­bile. Problema e că cele artistice încep să dispară pentru că toată lumea țintește către cele comerciale. Pentru mine e foarte important ca atunci când lucrez să am un sentiment de satisfacție.

foto: Iris Ordean

Te vezi într-o trupă?
Winaël Baldus: Nu. Consider că ce am eu în mine poate fi exprimat doar de mine. Cu trupele e complicat pentru că deseori totul se învârte în jurul banilor. Iar eu vreau doar să împărtășesc lucruri și să-mi trăiesc viața. Nu vreau să fiu o celebritate, însă îmi doresc să devin un cântăreț desăvârșit care transmite lucruri deosebite. Poate vreau să am succes, însă într-o manieră corectă.

Ai întâmpinat provocări în această pandemie?
Winaël Baldus: Nu tocmai. Mi-am lansat primul album în pandemie. Și nu m-am simțit blocat.

Ai luat o pauză de la scenă?
Winaël Baldus: Da, dar nu mă deranjează asta. Pentru că există rețele de socializare, am pianul și camera video. Însă nu mă concentrez 100% pe asta, pentru că oricum în acest moment lucrez la album și la un clip video.

E interesant pentru că sunt mulți artiști care simt această frustrare de a nu putea urca pe scenă și a presta.
Winaël Baldus: Poate au nevoie de un feedback și din acest motiv sunt foarte mulți oameni care sunt stresați în această perioadă. Eu, în general, nu sunt stresat, pentru că pot trăi în muzică; astfel, sunt mai mereu fericit și nu simt nevoia de a avea un public. Pot aștepta momentul oportun pentru asta.

A reprezentat această perioadă pentru tine o oportunitate de a crea ceva nou?
Winaël Baldus: Pentru mine a fost o perioadă în care mi-am făcut planuri. Și unul dintre motivele pentru care am venit în România a fost să filmez un videoclip pe care mi-l doream de mulți ani – iar visul s-a împlinit aici. Dintotdeauna mi-am dorit să am parte de o asemenea calitate. În Franța, sau în Guadelupa nu mi s-a oferit niciodată așa ceva, deși am investit foarte mult timp, energie și finanțe în asta. Aici am avut parte de profesionalism și de o conexiune cu echipa, pe care orice artist și le dorește. M-am simțit ascultat și înțeles iar asta contează enorm. Deci a fost un mare plus pentru mine în pandemie.

Ai zice că lucrezi mai bine în haos sau ești o persoană care preferă rutina?
Winaël Baldus: Dinamica mea e în moment. E ceva instinctiv. De exemplu, am compus un cântec în pandemie și abia mai târziu mi-am dat seama cât de potrivit e pentru timpurile pe care le trăim. Eu nu plănuiesc nimic. Muzica nu poate fi prevăzută, ci împreună cu inspirația, ea vine natural. Dar, desigur, oamenii sunt diferiți.

Mai povestește-mi puțin despre piesa pe care ai filmat-o în Sibiu.
Winaël Baldus: E un cântec pe care l-am înregistrat cu un compozitor francez. Se numește Ça ira și e o piesă care are mult instrumental în versiunea sa originală. Însă pe mine mă interesează în special vocea, așa că mi-am dorit și o variantă acustică, doar cu pian și voce. Am decis să filmăm la restaurantul sibian Max – The Original. Am fost atras de această locație pentru că e un monument istoric. Ne-am întâlnit cu directorul artistic, Martin Wallmen, am aranjat încăperea, am verificat lumina și am făcut niște teste, după care am filmat. Aici mi-am dat seama că am de-a face cu o echipă extraordinară. Am filmat atât în timpul zilei cât și seara, ne-am jucat cu diferite unghiuri și sunt foarte mulțumit de lumina pe care am obținut-o. Nu am avut multe obiecte de decor pentru că nu am nevoie de tot felul de artificii suplimentare. Dă-mi pianul și eu vin cu vocea.


Instantaneu din videoclipul Ça Ira, director artistic Martin Wallmen, asistență: Anda Mihuleț și Iris Ordean

E vocea ca dialogul dintr-o carte?
Winaël Baldus: Interesant. Pentru mine, da. Pentru că dacă ai un dialog slab, e un dezastru. Însă oamenilor le plac și dialogurile superficiale. A fost o vreme când vocea era importantă în muzică, însă fostul meu producător mi-a zis că trebuie să mă obișnuiesc cu asta, cu faptul că vocea contează în proporție de 20%. Eu aș vrea totuși să fie măcar în proporție de 50-50. Probabil că depinde și unde vrei să ajungi cu ceea ce faci.

Care sunt planurile tale pentru viitorul apropiat?
Winaël Baldus: Vreau să îmi lansez albumul, să filmez mai multe clipuri video și să încep să lucrez la cel de-al doilea album. Filmând acest clip în România, a fost unul dintre cele mai bune momente din viața mea, din punct de vedere muzical. Chiar și acum am rămas cu acea energie și mă simt încrezător în acest an, care va fi extraordinar.

Cum ai găsit Sibiul?
Winaël Baldus: E foarte frumos. Mă simt ca acasă. Sunt conștient că sunt din Caraibe și nu sunt de aici. Și cred că pot aduce ceva diferit. Să fii diferit te poate ajuta în drumul tău. Și nu mă deranjează când în Sibiu oamenii mă privesc intens, de exemplu. Ba chiar mă motivează într-o direcție bună.

Pe ce melodii mai dansăm și noi?
Winaël Baldus: Save your tears de la The Weeknd. Îmi place atmosfera anilor ’80 și îmi plac vocea și ritmurile de funk din cântec.

cover foto: Credit foto: Iris Ordean, Paris, septembrie 2020.

*articol apărut inițial în Capital Cultural nr. 26