de Oana Cristea Grigorescu
Era spre finalul lunii iunie. În ziua și la ora stabilită sună telefonul. Răspund și sper să recunosc la capătul firului vocea lui Matei Vișniec. Mă înscrisesem pe site-ul Théâtre de la Ville la o consultație poetică prin telefon în limba română. O doream ca o completare la documentarea programului teatrului parizian, după interviul pe care îl realizasem cu actrița Nicoleta Lefter. Nu m-am ascuns sub o falsă identitate, am lăsat hazardul să decidă care din cei trei artiști români mă va suna la telefon. Pe Matei Vișniec îl cunosc personal, s-a dovedit că m-a recunoscut și el. Am conversat amical pe marginea restricțiilor impuse de pandemie, despre cum au făcut față parizienii perioadei, despre starea de spirit a artiștilor francezi și formele protecției lor sociale, despre ideea consultațiilor poetice și participarea sa la programul în limba română. Am discutat despre interlocutorii săi și despre reacțiile lor: români care trăiesc în țară și în afara țării; oameni singuri sau persoane cărora apropiații le-au făcut cadou o consultație poetică; oameni dornici de conversație și oameni care în ultima clipă s-au speriat și nu au răspuns apelului telefonic. Îmi place să cred că pe toți îi leagă speranța că „Poezia poate vindeca toate suferințele” (Fernando Pessoa) – motto-ul consultațiilor poetice.
Era spre finalul lunii iunie. La Paris, Théâtre de la Ville tocmai revenise la activitatea cu public după lunile de suspendare a spectacolelor. În noaptea de 22 iunie, organizase sub genericul „Veille” un maraton de poezie la Espace Pierre-Cardin în programul ”Tenir paroles”. A participat și Matei Vișniec la noaptea de poezie cu care echipa lui Emmanuel Demarcy-Mota a revenit pe scenă în fața publicului „itinerant”. Itinerant pentru că pe parcursul întregii nopți, la capătul fiecărei ore, îmi povestește Matei Vișniec, publicul așezat la distanță de 3 scaune e invitat să părăsească sala, pentru a lăsa locul următorilor spectatori nerăbdători să regăsească scena și actorii de care fuseseră despărțiți. Într-un fel, poeziile acestea recitate de întregul colectiv al actorilor reuniți pe scenă, pot fi receptate ca exponate din muzeul viu al cuvintelor pe care publicul le „vizitează”. Noaptea maratonului de poezie e și o încununare a programului Consultațiilor poetice la telefon susținute pe toată perioada în care Teatrul a fost închis. Recent, e propusă diversificarea programului cu alte tipuri de întâlniri artistice față în față: consultații muzicale, consultații coregrafice. În epoca dominației vedetei mediatice, consultațiile prescriu nu doar tratamente artistice împotriva solitudinii, ci readuc în conștiința publicului prestigiul actorilor, al poeților, al artiștilor ca mijlocitori ai energiilor vieții.
Convorbirea mea telefonică s-a încheiat cu o poezie recitată de Matei Vișniec din creația sa timpurie, dinaintea părăsirii României. Am primit-o a doua zi pe email de la Insula 42, partenerul român al programului. Am recitit-o, vă invit să o citiți și voi. La lectură îmi lipsește, însă, ceva; interacțiunea umană, vibrația vocii poetului care încarcă cuvântul cu viață, cea pentru care căutăm la teatru compania actorilor și a scenei; cea pentru care o recitare la telefon e mai mult decât o lectură solitară. Dincolo de plăcerea conversației, tratamentul poetic mi-a furnizat doza homeopatică de speranță.
A FOST GĂSIT UN MORT
de Matei Vișniec
În lanul de grâu a fost găsit un mort
un mort înalt cu mâinile subţiri
din buzunarul său au căzut de altfel
şi câteva ţigări umezite
cei doi tractorişti s-au aşezat obosiţi
lângă trupul viguros al mortului
o vreme l-au privit în tăcere strivind
boabe de grâu între măsele
mai apoi s-au întins cu faţa în sus
au privit cerul mai atenţi ca oricând
la urma urmei spuse unul dintre ei
ce-am realizat noi în viaţă ?
(din volumul Înțeleptul la ora de ceai, 1984)
articol publicat în Capital Cultural nr. 23
ilustrație de Alex Pașca
