Muzica românească a cunoscut în ultimul deceniu creșteri și descreșteri care pot fi asociate cu câteva nume care au redefinit-o. Unul dintre aceste nume este FiRMA, trupă-experiment ce a apărut în 2001 cu un material ce sfida manifestările comerciale ale acelei perioade, reușind să contureze mișcarea de rock alternativ din țara noastră.
Nu din curaj, ci din inconștiență, cum ar zice chiar Rocca, solistul trupei, ajunge omul să-și materializeze visul. Inconștiență, tinerețe, succes. Ce înseamnă FiRMA azi cu noul dublu-album Descântece, aflăm mai jos chiar de la Rocca, solistul multifuncțional care e gata oricând să cânte. Chiar și dimineața, pe o terasă, în timp ce își bea cafeaua cu colegii săi.
Reporter: În 2001-2002 apare La orbire, după care a urmat, în 2007, Exit, iar în octombrie 2014 ne aduceți Descântece. Timpul șlefuiește? Cum simte trupa Firma această șlefuire?
Rocca: Șlefuiește, șlefuiește. Uneori cu mângâieri, alteori cu dalta. Chiar dacă se întâmplă uneori să nu realizăm ce se întâmpla cu noi, output-ul este și trebuie să fie pozitiv în ceea ce privește evoluția personală. În timp, lucrurile capătă sens. Fie că ne place sau nu.
Reporter: Titlul noului album este Descântece. Muzica vrăjește?
Rocca: Este una din calitățile ei, dar poate fi vinovată de repercusiuni și mai ezoterice.
Reporter: De ce un dublu album și nu două albume distincte? Este un univers anume creat în aceste melodii nou compuse?
Rocca: Sunt două volume care acoperă perioade diferite de creație. Amândouă (des)cântă aceeași emoție însă pe un ton diferit.
Reporter: Cum regăsiți industria muzicală din România și publicul după 7 ani?
Rocca: În mare, vorbim despre aceeași scenă, aceleași roluri, dar actori diferiti. Mult mai mulți artiști tineri și talentați cu probleme de orientare în timp.
Reporter: Ce înseamnă acest album pentru voi? Există o unitate a subiectelor parcă între albumele voastre și, mai ales, o reîntâlnire cu începutul, prin backgroundul ce amintește de albumul de debut.
Rocca: „Descântecele” sunt o parte importantă dintr-un proces de auto-vindecare pe care l-am început de mai mult timp. Veți regăsi în ele câte puțin din fiecare poveste care ne-a marcat, fie că vorbim de primul album sau de „Exit”.
Reporter: Rocca, tu și regizezi unele dintre videoclipurile voastre. Cu alte cuvinte ești implicat în cam toate etapele, dacă ne amintim de rolul de producător muzical pe care ți l-ai asumat odată cu La orbire.
Rocca: Există un loc minunat și tainic unde muzica noastră și filmul se întâlnesc. Din când în când mă retrag alături de băieți acolo, și, la o cafea tare, ne punem imaginația la încercare. Le sunt recunoscător lor pentru că de-a lungul timpului m-au lăsat să traduc în imagini muzica.
Reporter: Insistând pe videoclipurile voastre, unde să căutăm influențele? Ce regizori te-au influențat?
Rocca: Sunt mulți. De la Orson Wells și Bergman la Scorsese, fără o predilecție către un anumit gen dar cu o afinitate pentru ‘noir’.
Reporter: Și, referitor tot la influențe, ce ați ascultat în ultimul timp?
Rocca: Albumul lui Jack White, de mai multe ori, iar în CD player, ultimul Maiden.
Reporter: Cât din procesul creației ar trebui și este influențat de public și de trend? Muzica ia naștere având fanii sau noile tendințe pe fundal sau acestea trebuiesc îndepărtate în acest proces ca alterând calitatea în final?
Rocca: Nu cred ca poti alege să ignori publicul și/sau trendul la momentul creației. Ar fi o rețetă de succes pentru a eșua epic. Trendul fiecărui prezent la care am luat parte a fost precum aura de rebeliune incoerentă și frivolă a unui adolescent grăbit să se rupă de trecutul apăsător reprezentat de autoritate, convențional sau tot ceea ce a devenit unanim acceptat la momentul respectiv. Este în puterea ta să înțelegi și să traduci jargonul emoțional al publicului pentru a i te putea adresa, pentru a încerca să-l modelezi cât de puțin. Răbdare.
Foto: Cristian Bîscă
