Călătorul care se aventurează aproape de capătul lumii ―cum pare a fi localitatea Sfântu Gheorghe, ultima fâșie de pământ înainte de vărsarea brațului sudic al Dunării în mare ―descoperă un sat cu case mici și oameni calzi, o plajă neatinsă, la care poți ajunge străbătând vreo doi kilometri prin nisip fin, un „no man’s land“ presărat cu ochiuri de apă, înconjurate de stufăriș, vegetație de grind, arbuști printre care pasc alene vaci și cai semisălbatici, canalele fluviului, cu nuferi albi și galbeni, populate de mii de specii de păsări, rareori deranjate de câte o barcă de pescar.
În acest paradis natural, niște oameni cu viziune au crezut că pot face turism cultural și au creat un festival de film. Festivalul Internațional de Film Independent ANONIMUL , ajuns la cea de-a XII-a ediție este un festival „altfel“, care atrage timp de o săptămână în fiecare an câteva mii de oameni, ce coboară de pe vasele Navrom după o călătorie de aproximativ patru ore, cu rucsacii în spate, pregătiți să campeze sau să se cazeze în căsuțele de lemn acoperite cu stuf din Campingul Delfinul. Atât Complexul Geen Village cu cele două mici săli de cinema, cât și Campingul Delfinul au fost special gândite pentru a primi turiștii sosiți la festival. Unii dintre aceștia caută să descopere poveștile deltei chiar de la localnicii, care îi găzduiesc, le prepară pește după rețete tradiționale și le descoperă farmecul naturii în plimbări cu barca pe canale. Cu toții însă se grăbesc seara spre camping, unde sub cerul înstelat au loc concerte și proiecții de filme. Despre spiritul „Anonimul“ am vorbit cu Miruna Berescu, directorul festivalului.
Natură și cultură― o rețetă de succes
„Rețeta asta se vede acum dar am ajuns la ea fără s-o știm, pentru că lucrurile au fost foarte dificile. Acum doisprezece ani am fost sceptică oarecum. Sântu Gheorghe este un loc foarte iubit de președintele Fundației Anonimul, care a avut această idee, dar la început mie mi-a fost greu să cred în ea. Ne ajută foarte mult locul și la rândul nostru încercăm pe cât posibil să ajutăm, nu să stricăm și se vede treaba că cumva-cumva am reușit. A vedea un film noaptea, pe nisip sau pe o băncuță împreună cu atâția alții e o cu totul altă experiență decât să îl vezi la tine acasă, în fotoliu sau chiar într-o sală de cinema. Aerul acesta plin de mirosul mării, care-i foarte aproape, câteodată ne face să vedem filmele mai frumoase decât sunt. Ești relaxat, liniștit, nu ai trafic, nu te fugărește nimeni și lași lucrurile frumoase să vină mai aproape de tine și să-ți intre mai ușor în suflet și în minte.“
De pe covorul roșu, pe nisipul de la Sf. Gheorghe
Anonimul este un festival lipsit de emfază. Adesea cineaștii și spectatorii se prind în lungi discuții după proiecții sau își așează alături cearșaful pe malul mării.
„Noi nu ne-am propus asta dar pur și simplu faptul că suntem captivi aici toți, face ca nume atât de mari ca István Szabó, Peter Greenaway sau Kenneth Loach, obișnuiți pe covorul roșu de la Cannes să stea la o masă în camping împreună cu oamenii. De fapt noi așa ne și marketăm: că suntem inversul unui festival cu covor roșu . Asta ne face pe noi organizatori, cineaști, public, să ne simțim mult mai aproape și egali, așa cum de fapt și suntem.“
Lumea e a mea, recompensat cu trofeul Anonimul 2015
Dintre cele șase filme intrate în competiția de lungmetraj, preferatul publicului în acest an a fost Lumea e a mea, în regia lui Nicolae Constantin Tănase, o producție Libra Film si deFILM . Înainte de a fi desemnat câștigător la Sfântu Gheorghe, filmul mai primise două distincții importante: Premiul de debut în cadrul Zilelor Filmului Romanesc la TIFF și Mentiunea speciala a juriului in competiția East of the West a Festivalului Karlovy Vary, din Republica Cehă.
regizorul Nicolae Constantin Tănase
Povestea filmului pe scurt am aflat-o chiar de la tânărul regizor Nicolae Constantin Tănase: „Munca la acest proiect ne-a luat șapte ani, din momentul în care a apărut ideea și am început să scriem scenariul, până când am reușit să finalizăm proiectul. Totul a început când eu și scenarista Raluca Mănescu am mers la festivalul Karlovy Vary din Cehia doar pentru a vedea filme. Acolo am văzut la un moment dat un film rusesc, care ne-a plăcut, o poveste despre maturizare. Raluca s-a întrebat atunci de ce nu avem în România un film pe această temă. Drept urmare a început să scrie un scenariu, care era lucrarea ei de licență la UNATC și m-a întrebat dacă l-aș regiza. Eu nu era foarte sigur. Era vorba în egală măsură despre toate cele trei fete, nu doar despre Larisa. Limbajul era destul de licențios și de aceea nici nu am obținut finanțare de la CNC, dar am început să-l rescriem, devenind astfel povestea Larisei.“
Ana-Maria Guran, de la o simplă anonimă, la una dintre stelele Anonimul
„De când am finalizat scenariul am căutat pe cineva care să intre în pielea personajului și am cunoscut-o întâmplător pe Ana-Maria Guran la festivalul de teatru pentru tineret Ideo Ideis de la Alexandria. Ea era acolo nu ca participant, ci ca spectator. A fost ciudat că m-am apropiat de ea la o petrecere, la ora două noaptea. La început a fost puțin speriată. Ana-Maria nu a știut la casting despre ce personaj este vorba. La început am lucrat pe improvizație și am recreat momentele principale împreună cu fetele, fără ca ele să aibă scenariul, pentru a vedea cum ar reacționa și pentru a înțelege personajele înainte de a începe să se preocupe de cuvinte, de mise-en-scène. Doar cu două săptămâni înainte actorii au văzut scenariul, au descoperit scenele pe care deja lucraseră și au putut să se canalizeze asupra textului.“
O echipă tânără și entuziastă
„Întreaga echipă este formată din oameni având vârsta medie de 24 de ani, prietenii noștri, colegi care au absolvit sau care urmează Universitatea de Artă Teatrală și Cinematografică și care au fost de acord să ne ajute să facem acest film. Nu am avut finanțare publică și de aceea ne-am bazat pe fondurile alocate de Tudor Giurgiu, care a crezut în noi.“
credit foto: Ștefan Dragomir
