„— Nu ştiu de unde vă luaţi informaţiile, i-am spus, dar sunt complet greşite. Am studiat comunismul la fel cum am studiat şi islamul şi nu am devenit comunistă la fel cum nu am devenit nici musulmană.
— Chiar mă distrez! Mi-a spus râzând. Dă-mi numele tuturor comuniştilor sau oricăror altor antirevoluţionari de la tine din şcoală şi atunci am să te cred.
De ce îmi cerea numele colegilor mei? Ştia despre grevă şi despre ziarul şcolii, prin urmare Khanoom Mahmoodi vorbise sigur cu el şi îi dăduse lista ei. Dar nu puteam să risc şi să-i spun ceva, fiindcă nu ştiam ce alte nume în afară de al meu erau pe lista respectivă.
— Nu vă dau niciun nume, i-am spus.
— Eram sigur că eşti de partea lor.
— Nu sunt de partea nimănui. Dacă vă dau nume, o să-i arestaţi. Şi nu vreau să se întâmple asta.
— Aşa este, o să-i arestăm ca să ne asigurăm că nu fac nimic împotriva guvernului şi, în caz că nu fac nimic, le vom da drumul. În schimb, dacă fac ceva, vom fi nevoiţi să-i oprim. Singurii vinovaţi vor fi ei.
— Nu vă dau niciun nume…
— Marina, ascultă-mă cu atenţie. Văd că eşti o fată curajoasă şi respect acest lucru, dar trebuie să-mi spui ce ştii. Dacă nu vrei să-mi spui, Fratele Hamehd se va înfuria rău. Nu e un tip prea răbdător. Şi nu vreau să te văd suferind.
— Îmi pare rău, dar nu am nimic să vă spun.
— Şi mie-mi pare rău, mi-a spus şi m-a condus afară din încăpere, după care am străbătut trei sau patru coridoare.”
Fragment din cartea „Prizonieră în Teheran. Cum am supraviețuit într-o închisoare iraniană”.
Autor: Marina Nemat
Editura: Polirom, 2016
Traducere de Mădălina Sofron și Cristina Popescu
În ianuarie 1982, Marina Moradi-Bakht, pe atunci în vîrstă de 16 ani, este arestată, apoi torturată şi condamnată la moarte pentru crime politice: protestase la şcoală împreună cu alţi tineri atunci cînd, în urma revoluţiei din Iran, propaganda islamică şi studierea Coranului deveniseră mai importante decît disciplinele de învăţămînt. În sinistra închisoare Evin din Teheran, Ali, unul dintre anchetatorii care interoghează deţi-nuţii, se îndrăgosteşte de ea şi o salvează din faţa plutonului de execuţie folosindu-şi legăturile cu ayatollahul Khomeini. Preţul pe care i-l cere în schimb este covîrşitor: va trebui să-l ia de soţ şi să se convertească la religia islamică. Altfel, nu doar ea, ci întreaga ei familie şi Andre Nemat, tînărul pe care îl iubeşte, vor avea de suferit. Marina va trebui să accepte şi, din condamnată la moarte, va deveni prizonieră pe viaţă a statului iranian şi a bărbatului care ţine în mîini soarta ei şi a familiei sale. Dramatice, pline de pasiune şi sensibilitate, amintirile ei au fost traduse şi publicate în zeci de ţări din întreaga lume.
„Marina Nemat spune o poveste sfîşietoare despre iertare, speranţă şi dragoste răbdătoare; ea dă glas istoriilor nespuse, trecute sub tăcere de revoluţia din Iran.” (Publishers Weekly)
