de Alina Pănăzan
„Tehnica întrebării – Frumuseţea răspunsului” a fost ieri, la Teatrul Gong. Reprezentaţia lui Yoshi Oida a fost una complexă, este un actor carismatic și cu o mare forță interioară. A captat publicul în primele secunde și nu a fost o piesă ușor de asimilat, dar tenacitatea cu care a abordat actorul subiectul „what is the meaning of life?” (care e scopul vietii?) ne-a facut să urmărim cuminți și atenți jocul scenic, a creat exact relația de Maestru – Discipol.
Ne-a antrenat în tot soiul de conversații, iar piesa era jucată la un nivel atât de intim, încât, atunci când a întrebat publicul dacă „sunetul merge la ureche sau urechea la sunet?”, eu am răspuns că urechea merge la sunet, fiindcă aveam impresia, deși am stat aproape de scenă și sunetul era bun, că îmi ascuțeam simțurile și le trimiteam acolo pe scenă, aproape de Maestru.
Istorisire cu tâlc
Replicile au constat în întrebări Maestru – Discipol, adresate publicului, laitmotivul piesei fiind „scopul vieții” și scurte istorisiri cu morală. Un hoț bătrân decide că e timpul să se retragă și își întreabă fiul dacă dorește să-l introducă în tainele meseriei. Fiul se arată încântat de propunere și la lăsarea serii pornesc amândoi spre casa unui bogătaș. Tatăl îi spune fiului să treacă zidul, să intre în casă și într-un cufăr o să găsească bogățiile omului. Fiul intră în casă, ajunge la cufăr, îl deschide și numai ce aude vocea tatălui său care striga „săriți, hotul! Hoțul! „. Fiul se ascunde în cufăr, nervos nevoie mare pe tatăl său, căruia nu-i înțelege gestul. Acum, el se gândește ca dacă iese o să-l prindă și o să-l omoare, dacă stă acolo o să moară de foame și de sete. Atunci, el se gandește să zgârie cu unghiile cufărul ca și cum înauntru ar fi un șobolan. Începe și zgârie, și imediat își face apariția servitoarea cu o lumânare în mână. Când ajunge lângă cufăr, tânărul sare afară, suflă în lumânare și fuge cât îl țin picioarele spre casă. Ajuns față în față cu tatăl lui, începe și țipă la el, cum a putut să-i facă una ca asta, după care îi povestește cum a scăpat, iar tatăl îi răspunde că tocmai a învățat elementele de bază ale hoției.
Dacă ţi-e sete, să bei, dacă ţi-e foame, să mănânci
Momentele de pe scenă au fost acompaniate de muzicianul Dieter Trüstedt, care a ajutat mult la crearea unei ambianțe de meditație. A mânuit diverse instrumente, dar sunetul cel mai frumos l-a produs dintr-un instrument cu corzi peste care sufla și ieșea o muzică Zen. Și totuși, „Care este sensul vieții?”. Ei bine, după labirintul de povești cu hoți, fii de hoți, o vacă care intră pe geam dar nu-și poate băga și coada înăuntru, viața omului care e mai simplă fără o coadă, Maestrul a concluzionat că dacă ţi-e sete, să bei, dacă ţi-e foame, să mănânci, sunt importante zilele care urmează, dar a mai rămas timp și din azi. Discipolul Alina Pănăzan a înțeles că scopul vieții este Aici, Acum, să fii prezent. A fost un spectacol jucat cu calm, serenitate, în care muzica și jocul scenic m-au captivat mai tare decât cuvintele, le-am simțit mai intens și privind în sală, am vazut cum corpurile stăteau tolănite, șifonate pe scaune, relaxate și mintea era alertă, căuta răspunsuri, ascultă, se implică.
foto: sibfest.ro
