de Oana Cristea Grigorescu

Am intrat de mai multe ori pe site, m-am rătăcit pe drum, am reluat traseul, m-am blocat în câteva rânduri până să găsesc cheia continuării jocului și accesul la următorul nivel, adică la următoarea poveste. E evident că nu sunt publicul țintă al produsului Dia-pozitiv*, un fals-video-game cu elemente de teatru documentar, gândit și calibrat pe logica jocurilor în rețea. Adolescenții, însă, se simt ca peștele în apă în lumea propusă de acest produs performativ interactiv. Jocurile online sunt un mod de viață, fac parte din cotidianul generațiilor Y și Z. Nu și al părinților lor. Trăim în realități paralele, iar falia e adâncită de polarizarea economică a claselor sociale. Dia-pozitiv e, însă, un punct din care poate începe dialogul.

Asociația VARcultural imaginează pe platforma web Dia-pozitiv un spațiu de întâlnire al poveștilor de viață paralele ale copiilor și părinților lor*. Video-instalația performativă e gândită ca un labirint interactiv în care internautul are multiple opțiuni să parcurgă traseul pentru a accesa povești de viață reale selectate de Magda Cernea și Vero Nica la capătul unor ateliere cu teenageri.

Dia-pozitiv oferă perspectiva copiilor asupra relației cu părintele plecat la muncă în străinătate, documentează prin mărturiile tinerilor implicațiile acestei situații familiale în educația și maturizarea lor psiho-emoțională. A lor, a copiilor diasporei crescuți prin procură de părintele rămas acasă sau de bunicii și frații mai mari. Am rugat câțiva adolescenți să intre pe site. Impresiile lor confirmă justețea formei hibride propuse: „Spectacolul te menține curios de a afla încă puțin din povestea acestor copii care, de cele mai multe ori, în toate valurile puternice de iubire pe care le simt față de părinți, ajung să fie dezamăgiți, să își pună întrebarea „Oare a plecat din vina mea?”; „M-a așezat aproape de trăirile interioare ale acelui coleg hărțuit, acea prietenă bătăușă, acel băiat arogant, persoane întâlnite în viața fiecăruia pe care le categorizăm rigid, fără să aprofundăm suferința și lipsa imensă de afecțiune cu care se confruntă zilnic.”; „Cred cu adevărat că spectacolul acesta a creat un spațiu de înțelegere, de compasiune, de exprimare a oricărei trăiri, atingând în același timp punctul cel mai sensibil și dureros al poveștii pe care acești copii o trăiesc.”- opinează Andra Cosma și Patricia Cîrtog (18 ani).

Fenomenul social amorsat în anii ’90 s-a multiplicat în ultimul deceniu, după intrarea României în UE, prin accesul liber la piața muncii europene. Distanțele s-au relativizat și ele, iar comunicarea virtuală cu voce și imagine prin device-uri plasează relația cu părinții într-o bulă virtuală, transformată în surogat al vieții de familie. Utilitatea acestei producții pseudo-teatrale depășește interesul documentar și cred că poate ajuta la împăcarea conștiinței părinților constrânși să plece la muncă departe de familie, dar și a copiilor care pot înțelege astfel sacrificiul părinților. Generațiile acestea au ajuns adulții tineri de astăzi. Pentru ei și pentru părinții lor care au traversat procesul educării la distanță, video-instalația Dia-pozitiv panoramează emoțiile, dilemele și efectele acestei decizii impuse de rațiuni exclusiv economice. Părinții au avut de ales între a oferi copiilor suport emoțional prin prezență cotidiană sau suport material de la distanță. Dia-pozitiv nu tranșează dilema, ci surprinde efectele ei, iar mediul online oferă instrumentul organic de comunicare al conținutului mărturiilor.


Dia-pozitiv explorează singurătatea, spaimele și trăirile copiilor rămași acasă în relație cu un tată prezent virtual, în amintiri și mai ales în imaginație. Logica video-instalației interactive urmează schema de organizare pe niveluri a jocurilor pe calculator, dar întoarce camera spre chipul copilului/tânărului pentru a-i da voce. Cadru cu cadru, pe măsura parcurgerii nivelurilor, jocul developează o sumă de monoloage privind gestionarea realității tatălui absent. De la vârsta școlii primare la liceu, tatăl se transformă: din partenerul de joc și modelul fetișizat prin absență, în ecoul dialogului absent, în responsabilul pentru însingurarea și eșecul social din adolescență. Limbajul respectă vârsta și profilul personajelor, iar textul semnat de Vero Nica ocolește abil patetismul, convinge prin naturalețea actorilor Vlad Nemeș, Anca Pitaru, Ela Alexandrina Borteanu,
Ovidiu Ușvat, Arcadie Rusu, Ionuț Iftimiciuc și Vero Nica.

Produsul e gândit și calibrat pe obiceiurile de consum online ale tinerilor, li se adresează în limbajul familiar lor și integrează fenomenul video-games într-o formulă imersivă realizată în echipă de Andu Dumitrescu împreună cu Jenniffer Corrales, cu aportul lui Călin Moldovan în realizarea softului. Muzica originală și sound designul lui Cezar Stănciulescu construiesc spațiul dinamic al jocului video ca fundal al monoloagelor. Andu Dumitrescu dezvoltă aici un limbaj estetic alimentat de preocupările sale din zona performance-ului vizual și propune un produs artistic hibrid în care conținutul documentar este ambalat în aparența realității virtuale în care combină animația cu prezența performerului.
Principiul diapozitivelor la care trimite genericul producției redă o realitate fragmentată, un film fracturat al relației copil-părinte. Particula pozitiv din titlul compus sugerează un orizont optimist posibil prin înțelegerea și explorarea stărilor psihoemoționale ale copiilor diasporei. Se deplasează astfel centrul de greutate al video-instalației de la elementele de teatru documentar spre autocunoaștere prin joc, ceea ce răspunde modului de comunicare al teenagerilor, publicul țintă al producției. Indiferent de vârstă, experiența imersivă invită la empatie și e accesibilă până anul viitor în luna august pe siteul www.dia-pozitiv.com.

Press enter, start game.

–––

*Dia-pozitiv cu acces liber până în august 2021. Producție  susținută de AFCN. Echipa:coordonator ateliere: Iulia Dromereschi, Magda Cernea, Sorana Țopa, Vero Nica, Ioana C; documentare: Magda Cernea & Vero Nica; regie: Jenniffer Corrales & Andu Dumitrescu; text: Vero Nica; muzica originală &sound design: Cezar Stănciulescu; imagine/montaj/post-producție.animație: Andu Dumitrescu; programator&sofware engeneer: Călin Moldovan; Distribuția:Vlad Nemeș, Anca Pitaru, Ela Alexandrina Borteanu, Ovidiu Ușvat, Arcadie Rusu, Ionuț Iftimiciuc, Vero Nica.

* Cifra estimată a copiilor cu unul sau ambii părinți plecați la muncă în străinătate urca la 350 000 în ianuarie 2018 cf. Raportului Grupului de lucru Interinstitutional dedicat copiilor cu parinți plecați la muncă în străinătate.

articol publicat în Capital Cultural nr. 25