Kobo Abe este un scriitor japonez care explorează în cărțile sale absurdul condiției umane. Coșmarurile lui Abe poartă accente kafkiene, iar personajele se confruntă obsesiv și terifiant cu propria lor identitate în continuă transformare.
Femeia Nisipurilor este cel mai celebru roman al scriitorului japonez, fiind ecranizat în 1964 (în regia lui Hiroshi Teshigahara) și nominalizat la două premii Oscar. Protagonistul romanului este un entomolog amator forțat să trăiască împreună cu o femeie într-o groapă săpată în nisip într-un sat ciudat. Romanul poartă moto-ul: Când nu te amenință nicio pedeapsă, nu simți nici bucuria evadării. Protagonistul nu știe de ce este ținut captiv și trebuie să se adapteze la o situație complet anormală, făcând planuri de evadare.
”Ah, cât dorea un aer mai respirabil! Cel puțin să fie curat, neamestecat cu propria-i suflare. Ce minunat ar fi dacă o dată pe zi, măcar o jumătate de oră, ar putea să se urce sus pe stâncă și să privească în largul mării.”
În Chip străin, protagonistul suferă o mutilare a feței în timpul unui experiment eșuat în laborator. Își construiește o mască și începe să trăiască în spatele acestei măști. Care este chipul adevărat ce trăiește în spatele măștii, câte personalitați poate să ascundă o mască, câtă putere îți poate aduce anonimatul și disimularea, cine este vinovat și cine este nevinovat? Acestea sunt întrebări al căror ecou este produs de existența unei simple măști. Romanul a fost ecranizat în 1966 de același regizor japonez, Hiroshi Teshigahara.
”M-am ascuns în spatele măștii care nu avea nume, nici stare socială, nici vârstă, îmbărbătat de securitatea ce-mi era asigurată numai mie. ”
foto: Peter Zuco
În Bărbatul-cutie protagonistul fără nume decide să trăiască în interiorul unei cutii de carton, observând marea metropolă Tokyo printr-o ferestruică tăiată în cutie. Acesta explică în detaliu dificultățile de a trăi într-o cutie: căldura insuportabilă din timpul verii, murdăria, procurarea mâncării, necesitățile fiziologice și somnul. Dar pe parcurs lucrurile o iau razna, și par să fie mai mulți bărbați-cutie care narează.
Un bărbat-cutie trece prin situații despre care numai el poate vorbi, aventuri de care doar el are parte, lucruri de care habar n-are un fals bărbat-cutie.
În Harta arsă un detectiv particular este angajat să-l găsească pe un bărbat care e dispărut de șase luni de zile cu ajutorul unei fotografii și a unei hărți ilizibile. De-a lungul acestei aventuri plină de pericole personajul uită cine este.
”Dar eu eram cel care se afla atunci, acolo… fără nici o îndoială, eu, și nu altul. Aveam de gând să-i urmez harta LUI, dar mergeam după a mea, să-i urmăresc pașii LUI și-i urmăream pe ai mei.”
În toate romanele lui Kobo Abe întâlnim o luptă îngrozitoare pentru identitate. Personajele caută fie să-și păstreze cât pot de mult din ceea ce sunt, fie să investească într-o nouă identitate, fie să o piardă cu totul. Identitatea se redefinește constant, iar odată cu ea se alterează și personalitatea personajului. Personajele sale țin de obicei jurnale în care își notează observațiile mai mult sau mai puțin fanteziste. Grotescul, ridicolul și erotismul bizar se combină în toate cărțile sale, iar degradarea personajelor e precum o boală rară psihică. Intact rămâne doar scrisul său în această diversitate de disoluții monstruoase.
Kobo Abe pornește meditații multiple și anxioase asupra rolurilor care pot fi asumate în societate. Toate cele patru cărți sunt traduse și publicate de Editura Polirom.
imagine de fundal: Sébastien Bertrand
de Ionuț Cheran
