În această seară, Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu prezintă în concert cinci muzicieni consacrați ai scenei internaționale, alături de bursierii SoNoRo Interferențe. Evenimentul va avea loc, de la ora 19.00, la sala Thalia a Filarmonicii de Stat din Sibiu.

Pe scena vor urca 10 bursieri din Romania, Germania, Olanda si Spania și 5 maeștrii. Pianista britanică Diana Ketler, profesoară la Academia Regală de Muzică din Londra, pianistul leton Janis Maleckis, profesor la Academia de Muzică din Riga, violonistul rus Roman Mints, directorul Festivalului „Homecoming” din Moscova, violistul român Răzvan Popovici, directorul Festivalului SoNoRo și violoncelistul german Alexander Hülshoff, profesor la Academia de Muzică din Essen și directorul artistic al Fundației Villa Musica sunt și partenerii de scenă ai tinerilor bursieri în cadrul acestei premiere muzicale în Sibiu.

„Workshop-ul este o premieră din mai multe puncte de vedere: în primul rând, concertăm cu bursierii SoNoRo pentru prima dată la Sibiu; în al doilea rând, este începutul unui parteneriat cu extraordinarul Festival de Teatru de la Sibiu, pe care îl vom concretiza cu adevărat în luna iulie; al treilea motiv de premieră este colaborarea cu fundația Villa Musica din Germania, a spus Răzvan Popovici, directorul Festivalului SoNoRo.

SoNoRo Interferențe sărbătorește al nouălea an de existență. Unul dintre scopurile sale este crearea, pe termen lung, a unei elite muzicale, pentru continuarea demersului Festivalului SoNoRo de a include România în circuitul de vârf al vieții muzicale europene.