Pictor și grafician, actual și modern, Csaba Zemlenyi spune că dintotdeauna „esteticul i-a stat la suflet”. Este cunoscut mai ales pentru ilustrațiile sale din „The New York Times”, „Newsweek” sau „Time”, iar multe din lucrările sale se regăsesc în colecțiile unor mari iubitori de artă din întreaga lume. Pentru prima dată, peste 100 din lucrările sale pot fi admirate la Muzeul Brukenthal. Expoziţia „The Brukenthal Art and Curiosity Cabinet” a fost vernisată în 1 aprilie, la etajul I al Palatului Brukenthal si poate fi vizitată până pe 30 iunie. Csaba Zemlenyi spune că această expoziție reprezintă o „șansă fantastică” de a expune într-un asemenea muzeu.
Reporter: Ce înseamnă pentru dumneavoastră expoziția din Palatul Brukenthal?
Csaba Zemlenyi: Pentru mine această expoziție înseamnă scopul vieții, expoziția vietii, șansa fantastică de a expune în acest muzeu, nu în oricare muzeu, lucrurile care se adresează acestui muzeu, care izvorăsc din acest muzeu, care vorbesc foarte multe dintre ele despre muzeu în general.
Rep.: Avem aici peste 100 de lucrări diferite. Am observat că unele lucrări sunt inspirate chiar din operele muzeului sibian. Cum vedeți tot acest traseu al creației?
C.Z.: Este vorba despre un decurs din ’70 încoace în care arta m-a inspirat. Este un proces foarte lung în timp și spatiu chiar, deci inspirația nu este un element singular, un singur moment, ci e un fel de atitudine față de viață, artă, frumos, rolul omului, un fel de meditație.
În ceea ce privește modul în care m-au inspirat colecțiile muzeului Brukenthal, îmi aduc aminte cum prin ’57-’58 am facut scrimă și astfel am ajuns la Sibiu. Aici vedeam pentru prima dată muzeul. Foarte multe lucrări erau la București în timp ce eram student, lucrări bune care mi-au trezit interesul pentru un anume fel de pictură, un anume fel de a privi arta, deci, indirect, piesele care erau la București m-au adus către Brukenthal.
Rep.: Cum lucrați în același timp, pe mai multe planuri?
C.Z.: E adevărat, mă interesează și trecutul și prezentul. Un singur lucru care ar fi numitorul comun este frumosul. Caut frumosul sub orice formă, în orice. Îmi place frumosul. Câteodată fac lucruri bizare, dar frumosul estetic îmi stă la suflet.
Rep.: Un lucru special la tablourile dumneavoastră sunt ramele care vă poartă semnătura.
C.Z.: O ramă este o arhitectură în jurul picturii, iar pictura e undeva suspendată în neant fără această arhitectură. Sunt picturi mai mari cărora nu le-am pus ramă intenționat, dar mi-am dat seama că rame bune, într-adevăr bune nu se pot obține, nu există meseriași care să le facă bine. Sunt câțiva producători la Londra, New York care fac rame destul de bune, dar rama pe care o faci tu cu mâinile tale, cu tehnica cea mai buna nu poți să greșești.
Rep.: Aveți o experiență de 15 ani ca ilustrator la New York Times.
C.Z.: Exact, la New York Times, la The Times și mai sunt o mulțime. Ideea este că la celor de la New York Times le-au plăcut lucrările și m-au specializat, au preferat să-mi dea articole cu un caracter cultural, artistic, istoric și de-a lungul a unui deceniu și jumătate subiecte de acestea am primit.
Rep.: Ce a însemnat pentru dumneavoastră această experiență?
C.Z.: M-a învățat că trebuie să mulțumești clientul în interesul lui și, într-adevăr pagina aceea din ziar era citită de lumea bună, literata care citea cu plăcere. Țin minte niște oameni de vază care și-au adus aminte că mă știau din paginile respective.
Rep.: Cum e privită în America, ilustrația în presă?
C.Z.: Foarte bine. Saul Steinberg, care era român de origine din Moldova era o noțiune, un titan; așa era privit în viață, în anii ’80 când l-am întâlnit. Eugen Mihăiescu este cel care m-a introdus la New York Times, e un ilustrator bun, e o comunicare imediată cu și prin intermediul artei. E iubit pentru că știe să formuleze într-un mod concis un subiect și pentru valorile artistice pe care le are.
Rep.: Ilustrația din presa de la noi, cum e?
C.Z.: Nu prea văd multă ilustrație aici. Mi-ar plăcea să ilustrez și aici, m-ar ajuta foarte mult. Îmi place să mă adresez omului. În România îmi plac multe. E ceva care mă atrage foarte mult, care are viață. În film, în muzică, artă, literatură, avem niște oameni, precum Enescu, Grigorescu care sunt o bogăție. Iubesc arta țării mele.
Rep.: Locuiți și în America?
C.Z.: Da, mă duc mai mult să văd ce se întâmplă, însă Europa de Est mi se pare un spațiu cultural extrem de interesant, România în special. În România simt că se întâmplă ceva și se întâmplă bine.
Rep.: Care e diferența majoră pe care o simțiți în domeniul culturii în România, în America, în Budapesta și alte țări în care călătoriți?
C.Z.: Cultura română are o energie vitală pe care nu o întâlnesc nicăieri, e o vitalitate. Chiar și lucrurile de entertainment sunt o energie bună care, mie personal îmi fac foarte bine. Îmi place tot, îmi place mâncarea, îmi plac peisajele, Carpații, îmi place Sinaia. E ceva bun, simți că ești acasă unde te simți în siguranță.
Rep.: După Brukenthal mai aveți și alte expoziții?
C.Z.: Am niște proiecte, dar sunt atat de absorbit de această imensă șansă, de această trăire, încât nu pot să vorbesc despre altele. De fapt, trei luni viitorul meu e aici. Trei luni o să mă bucur.
autor: Oana Ciuca, editor: Daniela Solomon
credit foto: Adrian Luca
