La librăria Habitus am pășit acum două luni. Hotărâsem să-mi petrec vara într-o casă aproape părăsită din Mărginimea Sibiului, iar în cele din urmă am decis să rămân.
de Alexandra Coroi
Pe Marian îl cunoșteam din București, unde fusese sumonat de Gabriel Liiceanu să instruiască noua echipă de librari de la Humanitas Cișmigiu, printre care mă număram și eu. Întrebat de discipolul lui Noica despre menirea librarului, mai precis despre ce trebuie să facă un librar, Marian răspunde fără orice urmă de patetism că librarului trebuie în primul rând să-i placă să citească. Doi ani mai târziu, trei ex-humanitași își deschid propria librărie în subsolul Bisericii Romano-Catolice din centrul Sibiului. Lansarea au avut-o în iulie și de atunci Habitus a găzduit numeroase evenimente, lansări și ateliere creative, devenind de curând și cinematecă.
Oamenii intră aici cu zâmbetul înainte. În proporție foarte mare, cei care ajung pentru prima dată exclamă: ce loc frumos! Spațiul este foarte larg, aerisit și ticsit cu cărți. În aer plutește miros de cărți noi, abia ieșite din tipar, cafea măcinată și spațiu proaspăt renovat, cu pereții albi și cărămida veche de câteva sute de ani.
O zi la librăria din Piața Mică
Cătălin, Vladimir și Marian și-au spus deja povestea de multe ori în interviuri prin presă sau pe internet, lucru pe care nu-l voi relua și eu aici. O perspectivă diferită ar fi, poate, prezentarea unei zile „obișnuite” în librăria Habitus. Așadar, cum își încep librarii diminieața? Ei bine, în primul rând cu o cafea bună de la Arhiva de cafea și ceai. Cănile fiecăruia stau frumos aliniate pe bar. Cei care sunt pe tură în ziua respectivă se adună la cafea, se organizează rapid, apoi fiecare își vede de treabă. Cineva va rămâne în față și va face comenzi ori va discuta cu clienții, altcineva va merge în spate să preia cărțile nou-sosite, iar restul (în cazul în care sunt toți prezenți) vor aranja cărțiele de pe rafturi. Întotdeauna e ceva de făcut,un afiș de luat și de lipit în alte locuri din afara librăriei, o editură de sunat, întâlniri pentru organizarea evenimentelor sau anunțat un client căruia i-a sosit cartea special comandată. Clienții le sunt prieteni, sau chiar dacă abia s-au cunoscut, se stabilește rapid o atmosferă de familiaritate.
Sunt destule momente în care se opresc să spună o poantă sau găsesc un motiv de râs. Nu cu mult timp în urmă, primeau frecvent colete pe care scria Librăria Habitatus sau Librăria Hobitus. La fel, sunt momente de discuții polemice legate de literatură, istorie sau filosofie.Vizualizez momentul în care Bogdan, noul librar, auzind rostindu-se cuvântul”dispozitiv” cu ochii sclipind începe să-i vorbească lui Marian despre Agamben și Foucault, în timp ce Vladimir și Cătălin își văd de treabă, știind că discuția va dura cel puțin o oră.
Majoritatea oamenilor au o imagine idealizată despre librării și librărit. Își imaginează persoane și lumi boeme, poeți și umaniști, o atmosferă relaxată în care poți citi în timpul serviciului și nu trebuie să te stresezi prea tare cu sarcinile, le vorbești oamenilor despre cărți și cam atât. Deși parțial adevărate, astfel de imagini omit toate lucrurile care se petrec în spatele aparențelor, de la organizarea evenimentelor, menținerea gestiunii și a actelor, toate sarcinile fizice legate de coletele cu cărți primite sau expediate – mai ales când e vorba de participarea la un târg – și în cele din urmă toate orele suplimentare și întâlnirile-ședințe de brainstorming din care răsar evenimente, promoții, idei creative ai căror beneficiari vor fi cei care aleg să-și petreacă timpul pe aici. Librarii trebuie să formeze o echipă, dar la fel ar trebui să se întâmple în toată lumea editorială, dincolo de concurență și alte lucruri asemănătoare. Am descoperit acest lucru în zilele Târgului de carte, când oameni de la multe dintre editurile prezente împreună cu librarii de la Habitus și Humanitas s-au întâlnit, după program, în oraș – și fac acest lucru de ani de zile. În fond, aici se află valoarea unei companii sau a unui loc, în oamenii care-i oferă identitate și valoare, în capacitatea lor de-a forma și stabili relații de încredere prin care să contribuie semnificativ în viața oamenilor din jur.
După doi ani de la varianta originală, l-am întrebat pe Marian: ce trebuie să facă un librar? La care el mi-a răspuns ironic: să”lucre” toată ziua, asta trebuie să facă un librar.
