De 30 de ani, FITS scrie istorie la #Sibiu, animă și dă viață orașului, ne aduce pe toți împreună într-o sărbătoare unică a artelor spectacolului. Pentru noi, echipa Capital Cultural, Festivalul Internațional de Teatru ne-a prilejuit întâlniri cu personalități ale scenei culturale naționale și internațioanle la care nu am fi avut acces atât de ușor.

Pentru o echipă tânără de jurnaliști, șansa de a cunoaște mari personalități ale culturii, oameni care au scris istorie în dans, teatru, muzică, arhitectură, este o șansă nesperată și neimaginată. Suntem curioși ce înseamnă Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu pentru artiștii TNRS sau pentru oamenii nevăzuți ai culiselor teatrului sibian și ai festivalului, cei care fac miracolul posibil de 30 de ani? 

Raluca Iani, foto FB TNRS

„Încercând să conturez ce înseamnă FITS pentru mine și care sunt amintirile cele mai puternice care mă leagă de festival, primul gând m-a dus la acele spectacole mari, acei regizori importanți pe care nu aș fi avut cum să-i descopăr sau să-i regăsesc altundeva. Regizori, actori, coregrafi care au definit și influențat decisiv arta actuală –  pe majoritatea i-am văzut în FITS. Spectacole, ateliere, sau conferințe care te amprentează, te învață, te schimbă, te transformă mai mult decât o poți face în ani de studiu. FITS e un privilegiu pentru cei din meseria mea! Și nu numai. Dar, întâmplător sau nu – nu știu – și într-un fel cu adevărat miraculos,  pentru mine Festivalul e mai mult, mult mai mult decât atât, iar legătura mea cu FITS începe încă dinainte să ajung în Sibiu. În clasa mea de facultate de la Iași aveam lipite pe perete două afișe FITS. Le observasem de la admitere. Erau pe un perete iî dreapta scenei împreună cu alte câteva afișe ale unor spectacole de teatru. Nu știu cine le lipise acolo, probabil cineva din generațiile anterioare. Patru ani de actorie afișele acelea au fost acolo. Conștient – inconștient, dar când am terminat facultatea am venit direct la Sibiu să dau concurs de angajare. Și am rămas aici. Apoi într-un  FITS mi-am cunoscut soțul. Venise din București să vadă spectacole bune și să facă fotografii. Și a rămas cu mine. Și tot într-un FITS s-a născut primul nostru copil. Așa că nu știu cum să-mi imaginez Sibiul fără acest festival și nu știu care ar fi fost parcursul, locul sau viața pentru mine, fără FITS. Probabil pentru mine Sibiul ar fi rămas doar un oraș pe hartă și viața mea ar fi fost cu totul alta și în altă parte, fără nimic din cea care am ajuns să fiu.” Raluca Iani, actriță

Credit foto cover: Nicolae Gligor