Ministerul Culturii nu a retras dosarul depus pentru ansamblul Brâncuși cum a fost anunțat inițial. De fapt, UNESCO a simplificat munca urmașilor cunoscutului artist, luând decizia de a nu mai accepta, în anii următori, o nouă candidatură a Ansamblului Brâncuși pe Lista Patrimoniului Mondial. De ce? Pentru că nu este cunoscut, nu formează un tot unitar, suferă la capitolul autenticitate și nu este o operă de geniu, în integralitatea sa.

De neînțeles la prima vedere, această situație dezvăluie modul în care interacționăm cu propria cultură traumatizată progresiv de apatie și nepricepere. Cum poate cuprinde o minte pasivă, moleșită parcă de banal, valoarea atunci când o întâlnește în cale? Pericolul apare când aceste minți pasive se află în poziții care determină soarta a ceea ce contează. Ei primesc frâiele ce ar ajuta România să înainteze, nu în galop, dar măcar la pas spre recunoașterea internațională a autenticității, a  valorii culturii sale.

Duchamp, Brancusi, Tzara

Duchamp, Brîncuși și Tzara

Principala instituție care gestionează acest dosar este Institutul Național al Patrimoniului, procedurile efective ale acestui demers începând în anul 1991 când Comisia Naţională a Monumentelor, Ansamblurilor şi Siturilor Istorice a propus înscrierea în Lista tentativă UNESCO a Ansamblului monumental de la Târgu- Jiu, în categoria bunuri culturale, pe baza criteriilor (i) si (ii) privind valoarea excepţională universal. De atunci, în 2011, Consiliul Local al municipiului Târgu-Jiu a aprobat demararea procedurilor privind înscrierea Ansamblului Monumental „Calea Eroilor” din Târgu Jiu pe Lista Patrimoniului Mondial UNESCO. Lucrările de reabilitare, necesare unui dosar serios de candidatură, au reușit să aibă un efect invers în ceea ce privește chiar rostul lor, și anume deteriorarea Porții sărutului prin aplicarea inconștientă a unor tratamente specifice spălării unui covor în fața blocului: celebrul jet de apă și soluțiile aplicate la procesul de biocidare care au dus la albirea monumentului.

Artistul vizual, Dan Perjovschi, reacționează față de această situație: ”Câteva lucruri par clare: lălăiala de 24 de ani, dosarul prost făcut, situația pe teren (Târgu Jiu) aiurită și deteriorată folcloric de factori politici locali, amatorism la toate nivelurile, lipsa de viziune și lipsa de seriozitate. Între timp noi ne ținem de bufoneria aducerii în patria mumă a osemintelor lui Brâncuși sau curățarea cu jet a Porții sărutului de s-a’nrozit piatra… Aș fi curios ce-au făcut timp de 25 de ani ambasadorii noștri la UNESCO?”

Brâncuși, nota 4!

Decizia UNESCO are la bază un raport de evaluare detaliat, elaborat de Consiliul Internațional al Monumentelor și Siturilor – ICOMOS – organizație de expertiză a UNESCO, înființată prin Convenția Patrimoniului Mondial UNESCO.

Există patru verdicte posibile în cazul ICOMOS: 1. propune înscrierea bunului evaluat pe Lista UNESCO; 2. propune înscrierea din nou, în anii viitori; 3. propune amânarea intrării pe Lista UNESCO, până la remedierea unor neajunsuri; 4. respinge categoric candidatura și propune ne-înscrierea. Aceste note sunt calificativul oferit dosarului depus de țara care propune respectivul monument, România așadar. Prin urmare, cu toate că valoarea lui Constantin Brâncuși este cunoscut deja ca artist genial și chiar ca „unul din cei mai mari creatori ai tuturor timpurilor” (Jean Cassou), UNESCO are nevoie de o documentație serioasă pentru recunoașterea oficială a valorii lucrărilor acestuia. Opera sa a influențat profund conceptul modern de formă în sculptură, pictură și desen însă România nu a putut demonstra aceasta, neavând parcă dovezile autenticității lucrărilor din Târgu Jiu nici după 25 de ani ca și cum valoarea Ansamblului Brâncuși ar fi fost de inventat, nu de observat, deci simplu de demonstrat. Repetent, dosarul a primit calificativul 4, unul la care ICOMOS recurge rar, decizie pe care atât guvernul cât și autoritățile de la Târgu Jiu o ascund încă din 16 ianuarie a.c.

„Cu inima tristă pentru că nu mă pot întoarce în țara mea”, așa a murit Brâncuși. Și așa este, nu s-a întors nici acum. Cine să-l primească?