Actriţă de profesie, dramaturg din plăcere şi talent, Lia Bugnar este una dintre cele mai cunoscute scriitoare de dramaturgie contemporană. În luna iulie a acestui an, am întâlnit-o la Sibiu, în cadrul turneului naţional de promovare a piesei de teatru „Două liniuţe”. Lia ne-a spus ce înseamnă pentru ea teatrul şi ne-a povestit şi despre legătura ei cu Sibiu.
Rep.: Care este legătura dumneavoastră cu Sibiul?
Lia Bugnar.: Legătura mea cu Sibiul se cheamă Ofelia Popii. Am lucrat spectacolul „Felii”, l-am scris pentru ea şi l-am regizat. Pentru mine a însemnat enorm, pentru că Ofelia este un fenomen. Ea nu poate fi comparată. Cât am stat atunci şi am repetat cu Ofelia, am locuit în Sibiu. Am niste amintiri superbe din Sibiu. Îmi place foarte tare trupa de actori, îmi place festivalul de la Sibiu, îmi place Constantin Chiriac, îmi place cum găteşte Tania Chiriac, îmi plac foarte multe lucruri aici, la Sibiu. În ultimul timp nu am mai ajuns, dar eram la un moment dat copilul Sibiului, petreceam foarte mult timp în acest oraș.. Teatrul este, aici, un fel de casă a actorilor, dar fără să fie deloc metaforă. Adică, cabinele alea chiar seamăna cu nişte camere de oameni, ei mănâncă în teatru.
Rep.: Ce satisfacţie vă dă postura de dramaturg şi nu v-o dă cea de actor ?
L.B: Eu sunt aşa o ciudăţenie a meseriei ăsteia. Mie mi se pare că de fapt nu fac nimic până la capăt, nu mi se pare că le fac pe toate. Dar, satisfacţia pe care mi-o dă scrisul este că mi-am câştigat mai uşor admiraţia semenilor cu treaba asta. Prin scris, am reajuns să joc. A meritat să astept, pentru că am ajuns pe un loc în actorie pe care eu nu cred ca aş fi ajuns pe drumul normal. Am ajuns peun loc în care sunt destul de relaxată, iau lucrurile cu umor şi nu mă interesează să fiu o mare actriţă. Cred că aici aveam eu o problemă. Este oprostie, nu trebuie să îţi doreşti să fii o mare actriţă, trebuie să îţi doreşti să spui o poveste frumos, credibil şi emoţionant, în faţa publicului. Mi-am coborât miza cu mult, aparent, dar, părerea mea, este că am ajuns la esenţă.
În momentul în care ai săli pline, vin şi judecăţile
Rep.: Cum simţiţi această perioadă în care sunteţi una dintre cele mai titrate regizoare?
L. B.: Regizoare în niciun caz. Eu îmi fac doar spectacolele mele, care nu au nimic regizoral în ele. Este doar o lectură de text foarte, foarte amănunţită şi cu foarte mare atenţie la relaţiile dintre personaje.
Rep.: V-ar plăcea să jucați într-o piesă scrisă de altcineva?
L. B.: Niciodată. Am fost rugată de multe ori, ba chiar cineva mi-a oferit şansa să regizez un film. Niciodată nu m-aş băga la aşa ceva. Eu ştiu despre piesele mele ce conţin ele şi ce ar trebui să ajungă la spectatori. În legătură cu numele meu, clasamentele astea sunt îngrozitor de fragile. Absolut orice clasament pică, în momentul în care schimbi intervievatul. Sunt o grămadă de oameni care spun despre mine că scriu nişte dobitocii sinistre. Dar asta e, în momentul în care ai săli pline, vin şi judecăţile. Unele sun tadmirative, altele nu. Eu trec peste ele foarte uşor, pentru că nu iau în seamă nici laudele şi atunci nu mă ating criticile.
Eu sunt cea mai celebră escroacă sentimentală a Facebook-ului
Rep.: Cum va promovați spectacolele?
L. B.: Noi nu avem promovare în general. Singura promovare pe care o au spectacolele mele este pe Facebook. Eu sunt cea mai celebră escroacă sentimentală a Facebook-ului. Aşa că mi-am dezvoltat o măiestrie în a înduioşa cititorul de Facebook. Adică foarte mulţi oameni au venit la spectacolele noastre pentru că se uită pe Facebok şi li se pare haios. Au mers pe deducţia logică, daca sunt haioase pe Facebook, s-ar putea ca piesele să fie mai bune.
Rep.: Cum vedeţi studenții, tinerii actori ?
L. B.: Ei sunt îngrozitori de deştepţi pentru vârsta lor. Eu la vârsta lor, nu ştiam pe ce lume sunt, ce vreau de la viaţă. Sunt nişte oameni deștepți şi frumoşi fizic.
Rep.: Când scrieţi textul, vă gândiţi atunci şi la actorii care o să joace?
L. B.: În cea mai mare parte, da. De multe ori, când scriu un anumit rol am deja în intenţie pe cineam să distribui sau bănuiesc. Poate nu am apucat să vorbesc cu actorul respectiv dar îl am în cap şi, până acum, nu mi s-a întâmplat să mă refuze.
Satisfacţia uriaşă este atunci când ştiu că a fost un spectacol bun
Rep.: Actorii cu care jucaţi, vă sunt prieteni?
L. B.: Da, suntem prieteni. Motiv pentru care călătoriile astea, cum e la Sibiu, sunt o bucurie. Este foarte plăcut să faci teatru cu prieteni.
Rep.: Care este împlinirea dumneavoastră în teatru?
L. B.: Pentru mine important este să simt eu că a fost un spectacol bun. Satisfacţia uriaşă este atunci când ştiu că a fost un spectacol bun, indiferent dacă am jucat eu sau nu. Atunci când nu sunt pe scenă, sunt la lumini, sus. De acolo privesc şi mă consum, şi transpir mai mult decât dacă aş juca eu, pentru că am o senzaţie de neputinţă cruntă când ceva nu e bine pe scenă. Dar şi când e bine, sunt cel mai bun spectator, plâng, râd, mă bucur. În rest, admiraţii, interviuri, premii sunt doar convenţii. Important este să vezi că ai schimbat omul ăla.
