Actorii Lia Bugnar, Maria Obretin, Ilinca Manolache, Marius Manole și Florin Piersic Jr. vin la Sibiu pentru a-i susține pe liceeni în cadrul Programului de Teatru „Sibiu Plays!”. Evenimentul va avea loc între 30 și 31 mai, la Teatrul pentru Copii și Tineret „Gong” Sibiu.

Reuniți în cadrul a două reprezentații cu statut de invitat special, actorii Lia Bugnar, Maria Obretin, Ilinca Manolache și Marius Manole vor prezenta marți, 30 mai, de la ora 18:00, spectacolul „Noi4”, iar miercuri, 31 mai, de la ora 18:00, Florin Piersic Jr. Va urca pe scenă în „Freak Show”.

Noi4

„Noi4” de Lia Bugnar și regizat de Dorina Chiriac este un spectacol scris în glumă, jucat în glumă, dar care a ajuns o întâmplare foarte serioasă. O întâmplare unde se abordează tot felul de teme superficiale (cotropirea actorului de către personaj, trădarea în iubire, etc.) și o sumedenie de teme fundamentale (tăierea colțului de la unghia de la degetul mare, proporția vodka-suc în Bloody Mary). Între aceste două limanuri, cuprinsul este surprinzător de eclectic deopotrivă tragi-comic. „Noi4”  este un spectacol în care toate personajele au rolurile principale, fiind distins în 2012 cu premiul pentru cel mai bun spectacol, în cadrul Festivalului Național de Teatru Independent. Spectacolul are o durată de 1h30min și nu este recomandat celor sub 12 ani.

Freak Show

„Freak Show” este un spectacol dinamic, gândit astfel încât să țină publicul cu sufletul la gură pentru două ore. Realizat după un material scris de Florin Piersic jr., în regia și interpretarea sa, „Freak Show” este un one-man-show unic în România. Florin Piersic Jr. interpretează13 personaje. Spectatorul are ocazia să urmărească evoluția cameleonică a unui singur actor care se transformă continuu în alt personaj, într-o succesiune halucinantă. Miliardar de carton. Muncitor pe șantier. Bancher. Pensionar. Producător de film. Profesor. Homeless. Spectacolul are o durată de 1h45min și nu este recomandat celor cu vârsta sub 16 ani.

Educație prin participare

Programul de Teatru „Sibiu Plays!” promovează educația prin participare. Timp de 3 luni de zile, elevi de la Colegiul Național „Gheorghe Lazăr”, Colegiul Național „Samuel von Brukenthal”, Colegiul Național „Octavian Goga”, Colegiul Național Pedagogic „Andrei Șaguna”, Liceul Teoretic „Onisifor Ghibu” și Liceul Teoretic „Constantin Noica” din Sibiu au participat la o serie de ateliere de teatru în urma cărora au reușit să își producă propriul spectacol de teatru. Spectacolul va fi prezentat în cadrul unei competiții, în zilele de 30 și 31 mai, pe scena de la etaj a Teatrului pentru Copii și Tineret din Sibiu.

 „Ceea ce ne deosebește de celelalte programe asemănătoare este interdisciplinaritatea sesiunilor și predarea intensivă într-un context practic al tuturor elementelor. Elevii sunt încurajați să-și asume responsabilitatea și să-și pună în practică ideile”, a declarat Adrian Tibu, managerul teatrului.

Bilete

Accesul publicului la oricare din cele două spectacole invitate se face pe baza biletelor puse în vânzare la sediul teatrului, de miercuri până vineri, între orele 11:00 – 18:00, sâmbăta de la 10:00 la 18:00, iar duminica între orele 10:00 și 14:00, în Librăriile Humanitas sau online prin eventim.ro.

Prețul unui bilet este de 14 lei, tarif unic. Pentru biletele achiziționate în rețeaua Eventim se percepe un comision de 10%.

Programul complet al evenimentului va fi comunicat ulterior.