V-ar interesa să citiți discursul original al lui Martin Luther King , „I have a dream” și să vedeți locul unde l-a ținut prima oară în public? Să faceți un tur virtual al artei stradale din Roma sau să aflați mai multe informații din peste 1.000 de muzee şi instituţii culturale ale lumii? Atunci, e bine să știți că a fost relansată platforma Google, dedicată culturii și artei, sub denumirea Google Arts & Culture.
Noua variantă a fost îmbunătățită cu experiențe 3D, o funcție de recunoaștere a operelor de artă (deocamdată doar pentru trei instituții culturale din lume), povești despre artiști sau colecții și experiențe vizuale cu explicații vocale. În acest mod, utilizatorii pot face un tur virtual al artei stradale din Roma sau să exploreze Templus lui Zeus din perioada clasică grecească, din Sicilia. Aceste tururi 3D în Cardboard sunt disponibile doar în aplicaţiile de iOS sau Android, nu şi pe versiunea de desktop sau pe cea de browser mobil.
Funcția de recunoaștere a operelor de artă „Art Recognizer” este disponibilă deocamdată pentru Dulwich Picture Gallery din Londra, Art Gallery of New South Wales din Sydney și National Gallery of Art din Washinton DC. Cum funcționează: deschide aplicația, îndreaptă camera telefonului către opera de artă expusă și vor fi afișate toate informațiile despre ea. Puteți urmări aici un gif care arată cum funcționează funcția Art Recognizer. Obiectivul este implementarea ei în mai multe muzee din toată lumea. Prima pagină conține povești zilnice despre un eveniment isotric, ziua de naștere a unui artist sau elemente din colecții culturale. Noul Google Arts & Culture este orientat către explorare şi interacţiune în reţelele de socializare. Platforma permite explorarea de la „pisici în artă de la anul 200 î.Hr” până la „culoarea roşie în expresionismul abstract„.
Google Arts & Culture este dezvoltată de Google Cultural Institute și este disponibilă pe desktop și pe mobil, prin aplicațiile de iOS și Android.
foto cover: Turnul Babel, pictor:Pieter Bruegel cel Bătrân