Cum vă imaginați un duel între flaut și percuție? Astăzi, avem ocazia să și experimentăm un asemenea concert, în cadrul Festivalului de Muzică contemporană „Icon Arts”, care celebrează 10 ani de când e organizat la Sibiu, și 14 ani de existență.

Festivalul a început în 21 iulie, cu un concert la Biserica Evanghelică din Cisnădie, după care a urmat un alt concert la Castelul Peleș din Sinaia. De astăzi, încep concertele la Sala Thalia din Sibiu, care au ca scop apropierea publicului de frumusețea și valoarea artei contemporane. „De fiecare dată am încercat să aducem ce este mai bun în domeniul artei contemporane. Ne menținem colaborările cu instituții de prestigiu din străinătate și din România. Ne bucurăm că ni se alătură și alți parteneri importanți. Păstrăm tradiția de a aduce în Sibiu tineri artiști din întreaga lume și am pregătit evenimente și concerte speciale”, spune directorul Festivalului ICon Arts, Sebastian Gheorghiu.

Astăzi, de la ora  19.00, va avea loc tradiționalul duel concertistic din cadrul festivalului, la sala Thalia. „Este un concept care nouă ne-a plăcut foarte mult și a prins și la public destul de bine: duelul concertistic. De data aceasta propunem flaut vs percuție. Așadar, trebuie să ne așteptăm la o întrecere, în sensul că muzicienii, dincolo de ideea de duel vor încerca să pună în valoare cel mai bine instrumentul pe care îl reprezintă, dar în același timp, vor complementa prin interpretarea lor, diferitele valențe ale instrumentelor. Flautul este liric și suav, iar percuția aduce ritm și incisivitate. Totuși, vom vedea că rolurile se pot inversa și grație unor partituri foarte bine alese, interpreții vor încerca să ne arate că și flautul poate fi ritmic, iar percuția ne poate oferi momente lirice de excepție”, spune Diana Gheorghiu compozitoare și parte din echipa Icon Arts.

În total, la Sala Thalia vor avea loc cinci concerte. Mâine, 26 iulie, vom avea parte de un spectacol de caracter pe versuri din Shakespeare și muzică de Henze, unde protagoniști sunt chitaristul german Reinbert Evers și actorii Ioana Flora – câștigătoarea premiului Gopo – 2016 la categoria ”Cea mai bună actriță în rol principal” și Mihai Baranga – apreciat pentru versatilitatea cu care se adaptează rolurilor de teatru și film.

Programul complet, se poate consulta pe site-ul ICon Arts, iar biletele se achiziționează prin rețeaua eventim.ro sau în librăriile Humanitas. Prețul unui bilet pentru un concert este de 10 RON. Prețul unui abonament valabil pentru toate concertele din Festival este de 50 RON.