Anul acesta, spiritul sărbătorilor de iarnă va fi adus de spectacolul „Ţesătorul de vise – Poveste de Crăciun” în regia lui Florin Coşuleţ, actorul cunoscut şi iubit de publicul sibian. Spectacolul este un remake după premiera stagiunii trecute, având o nouă distribuţie, decoruri şi costume noi. Pentru că spectacolul se joacă doar în această perioadă, a sărbătorilor de iarnă, au fost programate cinci reprezentaţii, în zilele de 17, 18, 19, 20 şi 21 decembrie, ora 19:00 la Sala Studio din spatele Casei de Cultură a Sindicatelor.

Florin Coşuleţ:  „Ţesătorul de vise – Poveste de Crăciun” este un spectacol pe care l-am creat împreună cu studenţii Departamentului de Arte Teatrale, secţia Actorie în colaborare cu cei de la Mangement. Am lucrat special pentru sărbătorile de iarnă. Anul trecut am lucrat la el şi l-am jucat o sigură dată. Anul acesta am reluat, aş putea spune de la 0, cu o altă distribuţie. Inedit la acest spectacol este textul, care este scris de un student de-al meu, Alexandru Curta, care şi joacă în spectacol. Eu mai mult am aranjat. Acţiunea se desfăşoară într-o seară de Ajun, într-o gară, mai multe nu mai spun…. (râde). De muzica din spectacol, de colinde s-a ocupat doamna profesoară Melinda Samson, profesoară de canto, iar de instrument Constantin Iridon. Vreau să le mulţumesc foarte mult, în special studenţilor pentru concentrarea de care au dat dovadă.

V-aţi dorit vreodată să jucaţi in alt teatru, alături de alţi actori?

F.C.: Tot timpul îţi doreşti să joci, aş putea spune că nu contează unde, dar contează. Mie îmi place să joc aici, la teatrul meu, la teatrul nostru, la Teatrul Naţional Radu Stanca,  împreună cu colegii mei. Dacă noi ne facem treaba bine, vin şi alţi actori mari din ţară, care au avut colaborări cu spectacolele noastre, să joace cu noi.  Am jucat alături de ei şi mi-a făcut mare plăcere.

Sunteţi un actor împlinit?

F.C.: Este o problemă de intermitenţă. Anumite cuvinte te împlinesc, anumite scene nu, anumite spectacole, da, anumite seri… Teatrul este o fiinţă vie şi nu prea ai timp să te gândeşti la împlinire, mai mult la devenire.

 Ce preferă oamenii, dramă sau comedie?

F.C.: Cred că oamenii sunt atraşi de adevăr şi de autentic. Deşi televiziunea din ţara noastră le vinde tot felul de „gogoşi” împachetate frumos, noi la teatru reuşim să aducem adevărul pur şi atunci oamenii reacţionează în consecinţă.

Ce vă doriţi de la Moş Crăciun?

F.C.: Îmi doresc să  bucure toţi copiii care nu au oameni mari pe lângă ei ca să-i poată bucura. Îmi doresc foarte tare ca el să existe, şi eu cred că există. Îmi doresc să avem mai mult curaj să recunoaştem că luna asta plină de miraj, de frumos, de sclipitor, de proaspăt, de aer tare în nări se datorează naşterii Domnului nostru Iisus Hristos, şi nu spermarket-utilor pe care le frecventăm cu atâta bucurie şi plăcere. Mi-ar plăcea să nu uităm asta.

ŢESĂTORUL DE VISE – POVESTE DE CRĂCIUN
de Alexandru Curta şi Florin Coşuleţ
REGIA: Florin Coşuleţ; VOCEA DE LA RADIO: Pompilius Onofrei; COORDONATORI COR: Constantin Iridon şi Melinda Samson;
DISTRIBUŢIA: Alexandra Şerban, Cristina Blaga, Constantin Podu, Paul Bondane, Alexandru Curta; CORUL: studenţii anilor I, II şi III Actorie şi anii I şi II Master
Durata aproximativă: 1oră
Preţ bilete: 15 lei; 10 lei

sursa  foto: Sebastian Marcovici