de Anca Mureșan

Există filme vechi care rezistă aşa de bine probei timpului că pot fi mult mai captivante decât producţii recente. Nu te plictisesc, deşi au fost realizate cu decenii în urmă şi demonstrează că nu întotdeauna progresul tehnologic garantează succesul. Un astfel de film este şi The Man Who Knew Too Much / Bărbatul care ştia prea multe, lansat de Alfred Hitchcock în 1956, înainte de cele trei titluri pe care probabil le cunoaşte orice amator de filme clasice: Vertigo, Psycho şi Păsările.

De fapt, sir Alfred Hitchcock a făcut de două ori Bărbatul care ştia prea multe, prima dată în 1934, a doua oară în 1956, cînd a ieşit o variantă cu 45 de minute mai lungă decât prima. În celebra carte de dialoguri Hitchcock/Truffaut, regizorul francez afirmă că al doilea film este net superior, iar Hitchcock a răspuns cu cuvintele: „Hai să zicem că prima versiune este munca unui amator talentat şi a doua a fost făcută de un profesionist”.

Povestea ne poartă în Maroc şi la Londra şi urmăreşte eforturile familiei McKenna de a-şi recupera fiul răpit pentru că au nimerit fără voia lor într-o intrigă politică, cu spioni şi cu intenţii de asasinare a unor oameni sus-puşi. În rolul doctorului Ben McKenna este un adevărat simbol al eleganţei cinematografice, James Stewart, pe care Hitchcock l-a distribuit în mai multe din filmele sale. Parteneră îi este blonda Doris Day, alt nume celebru pentru epoca de aur a Hollywood-ului. Ea îşi joacă într-un fel propriul rol, acela de cîntăreaţă. Cred că toată lumea ştie leit-motivul muzical din acest film, interpretat de Doris Day. Melodia a cîştigat un premiu Oscar, cu toate că artista nu a avut mare încredere în el, spunea că este doar un cîntecel pentru copii pe care nu-l va ţine minte nimeni.

Alfred Hitchcock a reuşit mereu în filmele sale să îmbine esteticul şi succesul de box-office, nu degeaba este supranumit maestrul absolut al suspansului. În Bărbatul care ştia prea multe pune accent mai mult pe firul narativ decît pe evoluţia sau transformarea personajelor, ştiind ca nimeni altul să construiască un thriller ce te ţine cu sufletul la gură pînă în ultimele secunde ale filmului cînd asistăm la „rezolvarea” conflictului narativ. Cu un ochi vigilent, puteţi detecta o apariţie în cadru a regizorului: în scena acrobaţilor din târgul din Marrakech, Hitchcock poate fi văzut cu mâinile în buzunare, în partea stângă a ecranului.

articol apărut initial pe  liternet.ro