Ca în preajma oricărui început de Festival Internațional de Teatru din Sibiu cuvintele se dovedesc a fi necesare pentru a lămuri axa de valori în jurul căreia se construiește un astfel de Eveniment. În ultimii doi ani dialogul între prieteni, un om de teatru și un admirator al teatrului, slujitor al Bisericii, a constituit prefața Capitalului Cultural dedicat FITS. Și de astă dată, împreună, cei doi și-au descoperit gândurile…

Pr. Constantin Necula în dialog cu Constantin Chiriac


Maestre Constantin Chiriac, bine ne-am regăsit! Suntem la al treilea interviu consecutiv, în trei ani, pentru revistaCapital Cultural. Vă mulțumesc că ați acceptat invitația noastră! Aș porni rugându-vă să ne spuneți, cât se poate de limpede, de ce această temă la Festivalul Internațional de Teatru de anul acesta?

Eu vă mulțumesc și mă bucur să fim în dialog. Festivalul este o expresie a ceea ce înseamnă legătura cu oamenii, cu comunitatea, cu patrimoniul, cu trecutul, cu prezentul și mai ales cu viitorul. Dacă ne uităm în istoria festivalului, acesta a avut tot timpul o tendință ascendentă. An de an, la final de ediție, spuneam că nu vom putea să avem mai multe spectacole, nu vom putea să avem mai multe spații de joc pentru că spațiul comunitar este limitat, iar echipa cu care lucrez nu poate să mai crească. Ei bine, în fiecare an am avut mai multe spectacole, mai multe spații de joc, mai mulți spectatori. Pe undeva poate să semene puțin și a vanitate. Sper din toată inima să nu fie asta. Poate fi orgoliu pentru că de multe ori din orgoliu, atunci când există voință și gând bun și bună îndrumare de la Cel Senin, de fiecare dată găsim dialogul cu oamenii, cu comunitatea și tot ceea ce facem, facem în folosul oamenilor. Din cauza asta am căutat ca în fiecare an să identificăm teme universale care sunt în ceea ce înseamnă disputa minților unei comunități. Dacă ne uităm la toate temele avute în timp, am încercat ca ele să aibă o dimensiune vizionară și în același timp să poată să atingă și parte din trecut și parte din prezent, dar mai ales să fie o punte către viitor. Nu întâmplător, când am aniversat Capitala Culturală Europeană, în 2007,  toată lumea se aștepta să punem un titlu triumfalist, mândri să fim Capitala Culturală Europeană, sărbătorim! Noi am pus atunci tema, nu întâmplător, puțin discutabilă pentru mulți din Sibiu – Next. Ce urmează?

Până la urmă e sensul așteptării…

Da. Am făcut această împlinire la ce gândim de aici încolo. Nu putem să sărbătorim, să ne îmbătăm și să fim geniali la crâșmă.

Revenind la temă, dacă ne uităm la temele ultimelor patru ediții vom constata că unindu-le de fapt dăm sensul a ceea ce înseamnă Festivalul însuși:

Din iubire, cu pasiune, construim încredere pentru a putea dărui.

Rămâne o propoziție forță pentru oraș. Și nu numai pentru oraș.

Dacă spunem fraza asta, ce poate fi mai important?! Este, cred eu, un învățământ pe care ar trebui să îl ia orice comunitate, să se gândească că dincolo de ceea ce înseamnă viața zilnică, de ceea ce înseamnă obiceiul robotic pe care îl facem, dresajul pe care îl aplicăm copiilor, trebuie să înțelegem că Dumnezeu trimite lumina care este lumina iubirii în primul rând, nu numai lumina Soarelui, care-și uită sursa de unde a venit și care înseamnă dăruire fără a aștepta ceva înapoi. Dacă vom ajunge să facem A dărui ca verb un sens de existență fără a gândi mercantil: Dar eu ce primesc pentru că dăruiesc acest lucru?, dacă vom avea această vocație, sunt convins că în primul rând vom fi mai fericiți și în al doilea rând vom vedea că răsare soarele, când apune, vom vedea că pe cer sunt stele, vom vedea că într-un fel călcăm pe pământ, că în alt fel călcăm pe ciment, în alt fel călcăm pe piatră.

Sau măcar vom vedea. În ultima vreme pare că nu mai vedem. Eu aș vrea să spun un lucru – nu chiar din afară că nu sunt chiar din afara festivalului – dar în ultimii ani am observat că și-a sporit foarte mult caracterul de constructor al unei pedagogii sociale. De exemplu, eu am făcut școală în FITS de fiecare dată. Am constatat că avem seminarii noi, avem expoziții, anul trecut eu însumi am îndrumat o expoziție de genul acesta și un seminar, anul acesta avem dezbateri asupra unor elemente naționale și locale legate de teatrul sibian – Horia Petra Petrescu – cred că e universal până la urmă. Eu constat că și la expoziție, de exemplu, au fost foarte mulți străini să vadă cartea despre retorică, teatru. E una dintre misiunile unui festival de teatru de a educa și din acest punct de vedere cultura oamenilor?

Nu întâmplător cel care deschide Aleea Celebrităților din Sibiu este Eugenio Barba, cel care este, din punctul meu de vedere, cea mai mare personalitate a lumii în clipa asta, după Grotowski, care a plecat. Centrul Grotowski este unul din cele mai importante centre de cercetări în artele spectacolului din lume. El a făcut Odin Teatret și mai ales centrul antropologic. Și spun de antropologie pentru că e importantă știința studiului omului în toate ipostazele pe care acesta le-a avut de-a lungul timpului, mai ales cu ce înseamnă diferența pe care o face spiritul, cultura, pe care o face credința atunci când toate acestea, împreună, se duc în zona educației. Pentru că fără educație nu putem avea cultură. Și când vorbim de cultură, la un moment dat vedem acest concept care este mult mai larg, este cultura educației, este cultură politică, este cultură a sănătății și așa mai departe. Nu întâmplător, dacă ne uităm la americani, care sunt cei mai mari expansioniști, de fiecare dată când vor să cucerească un teritoriu se duc și cercetează cultura acelui popor și apoi reușesc să îl subjuge înțelegându-le cultura. Spun acest lucru ca o atenționare pentru toți cei care vor să facă politică în România sau care vor să își asume poziții de lideri. Fără cultură nu vom reuși niciodată să avem progres, să avem civilizație, să avem o poziționare pe picior de egalitate cu celelalte națiuni și culturi. Dacă am face numai o comparație între ce înseamnă școala de diplomație din Israel cu ce înseamnă școala de diplomație din România am vedea măcar un singur element semnificativ: toți care sunt la școala din Israel sunt obligați să fie voluntari la platforma Suzanne Dellal de la Tel Aviv, cea mai mare platformă de dans. Același lucru se întâmplă și în teatru, se întâmplă și în muzică. Deci, toți acești viitori diplomați sunt obligați să se ducă să înțeleagă dimensiunea miracolului, a spiritului, a creației. Ce înseamnă dialogul cu publicul, ce însemnă dialogul cu comunitatea. Trebuie să revin și să spun că Eugenio Barba este cel care inaugurează Aleea Celebrităților pentru că am considerat important ca începutul acestui gând, în care într-o cetate care nu a fost cucerită niciodată, cetatea să fie cucerită de artiști.

Care este cea mai importantă prezență de anul acesta în festival, din punctul de vedere a lui Constantin Chiriac?

Sunt multe prezențe foarte importante. Ar trebui să punctez ce înseamnă Micro-Folie. Este un proiect unic pentru România, pentru care m-am bătut enorm de mult. Costă foarte mulți bani. Numai aparatura care e acolo înseamnă 120.000 de euro. Credeți-mă, Părinte că, să poți să aduci această sumă într-o țară în care sunt atât de multe nevoi, nu e ușor…

Toată lumea are sentimentul că avem nevoie de orice altceva decât de cultură, artă…

Exact! Ei bine, acești bani sunt dați de numai două firme. E vorba, în primul rând, de BRD care dă o mare parte din bani și de Samsung. Ideea este extraordinară și am descoperit-o acum trei ani ajungând la Parc de la Villet, cel mai mare centru de artele specatcolului, un centru care a fost construit pe fostele hale de la începutul anilor 1900 când toate vitele erau sacrificate în niște hale uriașe. În același timp erau și halele unde creșteau și altele în care se prelucrau diverse materiale. Parisul a tot crescut și acum au ajuns halele respective să fie nu în centrul orașului, dar undeva mai central decât e Fabrica de Cultură acum, la Sibiu. Vedeți, spun lucrurile astea pentru ca lumea să înțeleagă că în clipa în care călătorești trebuie să înțelegi din călătoriile pe care le faci și să încerci să aplici din ceea ce a făcut spiritualitatea în alte locuri, în comunitatea căreia îi aparții. Acolo, în Parc de la Villet, am fost invitat, înainte de a se creiona Sezonul România-Franța, să văd halele. Bineînțeles că eu mă dusesem și aveam o invidie verde pe ce însemna un spațiu absolut genial, altfel construit decât la noi pentru că halele pe care noi le folosim numai eu știu câți bani am băgat acolo să restaurăm, să le echipăm, să le facem funcționale. Pe când acolo totul a fost gândit bine de la început, iar halele sunt mult mai mari și ne arătau ce nume fantastice au fost acolo din zona circului, a muzicii, a teatrului, din zona dansului. Când am arătat caietul program al festivalului spunându-le că eu am adus nume pe care ei încă nu le aduseseră și că toate numele pe care ei le avuseseră acolo fuseseră deja la Sibiu, a fost așa un moment de liniște, de gălușcă înghițită și atunci au zis: ați văzut Micro-folie? Ce înseamnă nebunia micro care se duce în zona mare. E un spațiu pentru copii. Zic: mă interesează! Și m-am dus și am văzut o minune. Acest program deja a fost implementat în 200 de centre roată împrejurul lumii. Noi suntem primii din România care facem acest lucru.

Cred că nici în Europa de Est nu pot fi multe.

Nu. Imaginați-vă ce va însemna acest proiect, care va rămîne permanent în Sibiu, pentru Școala altfel. Tot ce înseamnă educație în clipa asta, înseamnă dresaj și înmagazinare de cunoștințe pe care le ai oricum pe computer sau într-un telefon mobil modern. Gândiți-vă ce înseamnă să îi punem pe copiii noștri în zona creatoare. A avea opțiuni în cunoaștere – ce înseamnă să le dăm copiilor noștri capacitatea de a gândi pentru că profesorul poate să vină și să zică: haideți să vedem ce înseamnă violența. Și dăm click violență și vom avea toate operele de artă și toate spectacolele care vorbesc despre violență.

Este un dar, un dar al unicității pentru că, până la urmă Festivalul International de Teatru nu este repetabil. Toată lumea crede că noi repetăm….mi-a zis mie un mare om de cultură al epocii acesteia :„Părinte, festivalurile acestea sunt totuși o repetiție” și am zis “Îmi pare foarte rău, trebuie să vă spun că ale noastre sunt unice”. Fiecare este ca un fel de Liturghia a darului mai înainte gândit. O chestie care nu se repetă niciodată.

Exact! Absolut, fiecare ediție este unică. Și nici măcar nu suntem egoiști când spunem….luați toate festivalurile care sunt în România și chiar nu glumesc când fac această evaluare drastică. Toți care aduc niște personalități, țin de ele, uite așa, cu dinții…

Ca și când nu ar fi important să dea ci să ia…

Și să nu aibă nimeni acces la ele. Le păstrăm, le punem în mașini, le ascundem în așa fel încât dacă…nu știu, am ajuns la Cucuieții din deal….să nu dau nici un nume adevarat, Domne, eu dacă mă duc la acel festival care este important, mă duc să descopăr, să intru în dialog. Ori dacă organizatorii țin toți artiștii importanți închiși ca numai ei să aibă legatură cu ei, este o lucrare care nu are nici un efect, pentru că văd minunea posibilă care a fost adusă fără ca eu să am un dialog.

La noi riști  să bei o cafea la terasa cu un actor mare…

Asta-i basca… În cadrul Bursei de Spectacole, singura din România, cu drept de autor înscrisă în așa fel încât să nu mai văd puind tot felul de alte burse fără nici un sens, avem, nu întâmplător, o secțiune care se numeste speed networking. Aici, în zece minute, dacă eu sunt artist tânăr care n-am avut nicio șansă până acum și nu m-a băgat nimeni în seamă, am acest timp în care pot să întâlnesc directorul de la Avignon, de la Edinburgh sau de oriunde din lume și să zic: „Domnule, uite ce proiect extraordinar am!” Și omul acela să spună „Nu e interesant” sau va spune “Bravo, ma intereseaza!”.

Iată ce șansă mare pot avea tinerii artiști în cadrul Bursei de Spectacole. Dar asta înseamnă să gândești vizionar și să dăruiești. Pentru că dăruiesc Sibiului în primul rând. Și sper, pe această cale, lumea să înțeleagă că noi dăruind, de fapt, treptat, treptat ne punem piedici. Pentru că uitați-vă ce înseamnă darul pe care îl facem pe pietonală. Toți câștigă! N-a venit unul de la o terasă să spună „Domnule Chiriac, nu îți dăruiesc dumitale, dăruiesc voluntarilor, musafirilor dumneavoastră. Poate vă e greu.” Toți cei care au hotelurile arhipline, an de an, ne batem cu ei că pun prețuri și mai mari și zic „Domne, pai vine festivalul!” dar zic „Pai, oameni buni, dar dacă nu îl mai fac, ce faceți? Că aveți toate locurile vândute cu un an înainte aproape și an de an vreți să tot măriți”.

Revenind la miracolele acestui festival, Ohad Naharin, unul dintre cei mai mari coregrafi din lume, își va prezenta metoda Gaga, care este celebră, în Piața Habermann, luni, 24 iunie, după festival. Va sta un ceas cu cei 500 de voluntari ai festivalului și se va juca cu ei pe ce înseamnă zona de grație a corpului. În același timp, regizorul Emmanuel Demarcy-Mota care este directorul de la Theatre de la Ville, cel mai important teatru al Parisului, se va întâlni și el cu acești tineri, să le vorbească despre ce înseamnă miracolul culturii, ce înseamnă dialogul.

Vă mai dau un exemplu și sper să putem să-l mediatizăm pentru că tot ceea ce noi construim încercăm să nu fie făcut sub zodia efemerului, sub zodia pericolului de a dispărea. Aduc pentru prima dată o mare instalație de lumini din China. Lantern Festival – China în 20 de legende se numește. Am descoperit această instalație în Central Park din Statele Unite. I-am contactat de mai mult timp pentru că îi descoperisem în nenumarate spații în China, nu îi văzusem live, dar eu lucrând atât de strâns acum cu China, fiind consultant acolo în ceea înseamnă reforma artelor spectacolului și în domeniul culturii, am vrut să îi cunosc. Oameni buni, e vorba de povești iluminate cu structuri uriașe care dau o stare absolut de miracol, pe care le veți vedea în Muzeul Civilizației Populare Astra. Până în 4 august aceste instalații vor fi acolo, iar de la 8 până la 12 noaptea părinții cu copiii, din România și din lume, vor putea veni să vadă miracolul. Vă dați seama ce va fi? Va fi Mecca, credeți-mă, va fi nebunie! În același timp, am zis, lucrurile trebuie apărate și le-am pus în contract ca în urmatorii cinci ani să fie prezenți numai la Sibiu, în acest mare muzeu, în așa fel încât să facem o permanență din miracol, iar lumea să înțeleagă ce înseamnă gândire, ce înseamnă viziune, ce înseamnă a dărui dar și a apăra darul. Pentru că, ce nu apărăm ajunge pe mâna neputincioșilor, a celor care vor să-și atragă avantaje. Părinte, eu nu primesc nimic. Eu, Constantin Chiriac, primesc mulțumirea că toți copiii și oamenii maturi care au rămas copii vor putea visa mai frumos după ce vor vedea miracolele de acolo.

Trebuie să învățăm să dăm unii altora, asta e important, nu unii în alții. Că noi avem boala de a da unii în alții și uităm să mai dăm unii altora . Ne apropiem de final acum, gândește-te maestre Constantin Chiriac la un cuvânt de salut pentru copiii care vor veni la festival. Au devenit importanți prin tot efortul ăsta de a le pune la dispoziție cultura.

Nu întâmplător Micro-folie va fi deschisa la începutul lunii iunie. Ce dar poate fi mai frumos? Și va rămâne permanent, nu va fi numai în festival. Ce construiesc împreună cu Casa Artelor și cu Muzeul ASTRA construiesc pentru totdeauna. În același timp, suntem înainte mergători, noi suntem primii, dar ajutam BRD să facă și la București un spațiu similar pentru copiii de acolo.

Credeți că o Casă a artelor poate deveni o casă a copiilor când e nevoie?

Da.

Mulțumesc! Rămânem mai mult decât datori și sper din inimă că și ceea ce am lucrat aici să ajute.

Datori în a dărui!

S-au despărțit să meargă fiecare spre lucrarea lui. În FITS în schimb se vor întâlni, ca într-un spațiu al Darului ce se risipește. Aducându-și aminte că rodirea începe prin darul așezat în podmolul așteptării celuilalt…Sibiul este un astfel de răsad al dăruirii. De sine, mai întâi, apoi de dar împlinit. Au zâmbit. Și merg mai departe…


*Articol apărut în revista Capital Cultural, ediție specială FITS 2019.*
For the english version of this interview, click here.